Monthly Archives: October 2015

Ne intoarcem cu bucurie in lista partenerilor Zurli! Mai ales ca intre timp puiul a meu a crescut si fata de acum doi ani si jumatate- cand am fost noi pentru prima data la un spectacol Zurli- acum a devenit un adevarat fan si ma “taraste” ea pe mine la spectacole, nu mai trebuie sa o “car” eu pe ea. Am fost la aproape toate spectacolele lor din Bucuresti, iar eu am plecat mereu cu lacrimi in ochi ca de fiecare data cand o vad fericita si bucurandu-se cu tot sufletul de ceva. Si, poate, o data in plus cand am auzit Cantecul pentru Maya care ma urmareste de cand l-am asculat pentru prima data in vara la Sala Palatului. Este si preferatul Matildei si de fiecare data cand il ascultam ne uneste intr-un fel special.

DSCF5545

Zurli2

Gasca Zurli ne transmite in legatura cu spectacolul de pe 18 Octombrie ora 11 de la Palatul National al Copiilor:

“Vreau Pupic de noapte bună” este un spectacol despre cum putem transforma cele mai obositoare momente ale zilei în motive de joacă. Trezitul dimineața, spălatul pe dinți, îmbrăcarea pentru școală sau grădiniță și momentul de dinainte de culcare sunt de cele mai multe ori precedate de luuungi discuții și negocieri. Și cu cât părinții devin mai nerăbdători și mai nervoși cu atât mai puternică e încăpățânarea celui mic. Noi știm cum să transformăm aceste momente în clipe amuzante îmbrăcând în joacă fiecare acțiune: Hai scoala-te, ridică-te, trezește-te se pot spune în foarte multe feluri. Dimineața dă startul întregii zile și noi alegem să o începem frumos, cu cântec, joc și voie bună iar seara o închidem cu afecțiune, căldură și atenție. În spectacolul “Vreau Pupic de noapte bună” îi învățăm pe părinți cum să obțină asta jucându-se cu copiii lor și nu enervându-se.

    Afis cu logo-uri

            Biletele se găsesc la casieria Palatului Național al Copiilor de luni până vineri între orele 12:00-18:00, sâmbăta între orele 12:00-14:00, detalii la telefon: 021/330.2277

și la magazinele partenere Eventim (click aici).

Preț bilet: 40 Ron cat.IV, 60 Ron – cat. III, 80 Ron – cat.II, 100 Ron – cat.I

*Dacă un adult ține un copil în brațe, plătește un singur bilet.

*Dacă rămân bilete nevândute, acestea se vor găsi la intrare cu aprox. o oră înainte de spectacol.

Asa cum v-au obisnuit cei de la Zurli, si acum ofera prin intermediul Blogurilor partenere o invitatie pentru doua persoane la Spectacolul de duminica, 18 Octombrie!

Va rog sa va inscrieti lasand un comentariu cu activitatea voastra preferata de seara alaturi de cei mici!

Castigatorul va fi anuntat vineri seara, va rog sa urmariti comentariile pentru ca in cazul in care nu puteti merge sa pot oferi invitatia altei persoane, va multumesc!

11116375_879861828741563_8488879745959306664_o

 

Programul complet al spectacolelor și detalii găsiți pe site-ul http://www.zurli.ro/vreau-pupic-de-noapte-buna/

Ca multi dintre copiii nascuti in timpul Razboiului si el a avut nesansa de a trai in saracie si lipsuri. Dar cel mai mare gol ramasese acolo unde ar fi trebuit sa fie parintele lui, tatal lui. Murise in timpul incursiunii de la Cotul Donului. Sau cel putin asta stia el. Ce s-a intamplat cu el de fapt nu o sa stie nimeni niciodata. Daca a murit acolo sau in alt loc. Daca a fost prizonier. Daca a ajuns in lagar in Siberia si a sfarsit acolo. Unul dintre miile de oameni disparuti in Razboiul altora. Caci disparut era. Nici macar mort. Mort e bine, mort e definitiv, mort este inchiderea cercului. Mort inseamna ca poti sa-l plangi, poti sa-i faci un mormant, poti sa iti suferi suferinta pana la capat. Dar el nu s-a mai intors, iar ei l-au asteptat fugind peste camp catre drumul care duce in sat de fiecare data cand se intorceau oameni de pe front sau din lagare. Insa el, bunicul meu, nu s-a mai intors niciodata. Iar tatal meu a crescut cu golul acela infiorator din prima lui zi de viata. Nu si-a cunoscut niciodata tatal. Era o imagine pe o cruce, o poza pe perete, cateva povesti pe care i le-a spus mamaie. Cateva amintiri pe care le avea sora lui mai mare. In rest… nimic. Golul. Iar copilul a crescut si golul a devenit tot mai mare si mai dureros. Copii chinuiti, maturizati inainte de vreme, munciti si infometati. Toata lumea muncea. Nimeni nu avea timp sa fie copil.

Uneori vrea sa vorbeasca despre asta. Il ascult. Il ascult pentru el si pentru copilul meu care creste cu acelasi gol in viata. Vreau sa inteleg mai mult. Sa stiu unde au fost punctele de cotitura care l-au conturat ca om. Ce a fost mai greu, ce a durut mai tare. Cum as putea sa alin durerile astea pentru copilul meu. Ce a lipsit mai mult. Tata are acum 73 de ani, dar o imagine, un gust al celor vremuri, traieste inca in sufletul lui la fel de viu. Sentimentul ca nu era nimeni acolo mai mare si mai puternic pentru a-l apara. Ca baietelul firav, negricios, slab si cu cu pantofii legati cu sarma nu avea parte de protectia oferita de imaginea unui tata. El nu avea pe cine sa cheme sa-l apare, nu avea cu cine sa-i ameninte pe cei care-l umileau si bateau, nu avea “spate”. A crescut fara a putea fi aparat, fara sentimentul de ocrotire masculina, de forta care chiar daca nu se vede se simte. A crescut luptand singur pentru el, aparandu-se singur, lovind si luptandu-se de unul singur. A crescut devenind puternic si singur. Avand in minte imaginea capului de copil spart cu un penar din lemn. Copil care atat de mult il umilise si il terorizase incat intr-o zi, satul, a ridicat penarul si l-a lovit pe acel copil. Lucrul asta l-a marcat. E unul dintre acele momente de rupere emotionala. Cred ca atunci, copilul fara protectie, a decis ca nu are nevoie de nimeni si ca singur poate fi puternic. Dar tot atunci a decis asta si pentru ceilalti. Si pentru viitorii lui copii.

Acum cateva saptamani eram foarte suparata pentru o nedreptate in fata careia nu ma puteam apara. Un om practic necunoscut spunea mizerii despre mine altor oameni necunoscuti. Cum te aperi de neadevarurile spuse despre tine, cum te aperi de nedreptate? Cum se apara omul care este prea educat pentru a intoarce palma? Cum se scutura de sentimentul pe care il are inradacinat in el, sentimentul ca trebuie sa te aperi, ca trebuie sa te descurci singur? Eram mahnita profund. Furioasa. Neputincioasa. Metodele mele de aparare sunt feminine, sunt putine si sunt neeficiente in fata celor care joaca urat. Simteam trairea asta transmisa din alta generatie, din prea multe generatii, ca sunt un copil fara tatal lui sa-l apere. Iar el, omul din viata mea, m-a simtit. M-a ascultat si a facut cel mai firesc gest posibil. Mi-a oferit protectie! A oferit caldura si consolare pentru mine. Apoi a intors fata nepritenoasa si puternica fata de cel care-mi provocase suferinta Ceva uman si firesc. Ceva ce un om care iubeste un alt om va face instinctiv. Dar eu nu stiam asta, nu triasem asta si in loc sa imbratisez sentimentl de protectie, m-am luptat cu el. Si cu cel care mi-l oferea. Am raspuns atat de agresiv si de defensiv in acelasi timp incat el nu a inteles nimic. Nu numai ca nu acceptam protectia lui, dar incercam sa apar agresorul ce-mi facuse rau. Pentru ca asa am fost crescuta, pentru ca in orice situatie eram intrebata ce am facut eu, adica orice lucru rau implica vina mea, eu eram de vina pentru ce se intampla. Atat de adanc in mine era mecanismul acesta incat am “lovit” omul care imi oferea ceea ce nu avusesem niciodata.

Am inceput sa scriu acest articol atunci, au trecut saptamani. Si l-am lasat asa neterminat pentru ca imi era prea greu sa-l inchei. A trebuit sa stau de vorba cu mine si sa-mi inteleg reactia. Sa imi cer iertare celui care ma iubise si isi pusese bratul in jurul meu. Fata de cel care nu s-a gandit nici macar  o secunda ca eu am determinat situatia. De ce am reactionat agresiv in fata sentimentului de protectie? Pentru mine a fost coplesitor. Dupa ce traiesti o viata intr-o familie si intr-o societate in care “victima” este mereu vinovata, este greu sa intelegi cum pentru altii “agresorul” este vinovat. De ce grupul social coalizeaza mai usor in jurul agresorului si culpabilizeaza victima? De ce femeia ia mereu bataie de la barbat pentru ca “stie ea de ce”? De ce victima unui viol “a facut ea ceva, s-a imbracat in fusta scurta”? De ce copilul batut sau agresat verbal e “un obraznic rasfatat si o merita”? De ce mesajul agresiv este privit cu respect iar cel decent si civilizat este practic invizibil? Si mai ales de ce am devenit atat de obisnuiti cu asta incat nu ne mai deranjeaza? De ce am preferat sa sufar intr-o situatie pe care nu aveam cum sa o rezolv singura si nu am lasat barbatul de langa mine sa-i explice persoanei care ma nedreptatise ca gestul sau nu va ramane fara consecinte? De ce m-am suparat tot pe el pentru ca incerca sa ma apere? Nu am vrut sa par vulnerabila in fata lui? Nu am vrut sa-mi altereze sistemul meu pus de o viata la punct? De ce i-am spus ca ma descurc singura si nu am nevoie de el, doar era o minciuna? De ce nu am recunoscut cat de bine este sa ai pe cineva care sa te protejeze?

Untitled-5

Traim intr-o societate profund bolnava care ne-a contaminat si pe noi din prima clipa de viata. Traim in tara lui “ai venit batut de afara? stai ca te mai bat si eu putin!”. Traim intr-o tara in care de multe generatii copiii nu au fost crescuti cu un brat protector pe dupa umeri. In care cel firav a fost victima, in care cel diferit a fost umilit, in care oricine a incercat sa fie un “individ” a fost linsat de cei care vroiau sa fie “gloata”. Nu stim sa oferim si sa primim sustinere, sprijin, prietenie, compasiune reala. Am fost hingheriti de generatii intregi, am trait fiecare pentru el, am muscat mana intinsa, am spart capete din teama. Acum suntem si noi parinti, stirbiti de afectiunea si protectia de care am fi avut nevoie atunci cand veneam cu lacrimi in ochi acasa pentru ca fusesem batuti sau umiliti. Suntem parinti si ar trebui sa rescriem istoria asta trista. Sa invingem impulsul obisnuintei si sa ne imbratisam copiii, sa le luam apararea, sa gandim bine despre ei. Sa nu permitem critica gratuita si abuzul asupra lor. Nu ne vine natural ba chiar ne luptam cu vocea iubirii pentru ei si ne purtam asa cum s-au purtat si parintii nostri cu noi. Nu am fost crescuti asa, dar putem invata. Si cel mai simplu este sa facem asta protejand oamenii dragi, apoi, cand o sa vedem si un strain agresat, in orice fel, o sa stim sa-l protejam fara sa-l consideram vinovat ca este victima, Puneti o mana dupa umarul cuvia!

 

Mami, am fost pe Luna si ti-am adus o briosa de capsune!

Zise copilul meu razand incantat de experienta intergalactica la coborarea de pe traseul de aventuri. Traseu destul de dificil pentru Matilda care nu este nici cel mai temerar si nici cel mai acrobat copil. Ba chiar cu o teama de inaltime pe care incercam sa o diminuam cu timpul. Una dintre metode fiind chiar aceasta: parcurgerea traseelor suspendate din parcurile de Aventura. Expunerea controlata si in conditii de deplina siguranta la inaltimi progresive pare sa functiune mai ales in cazul copiilor care manifesta o teama moderata de inaltime. Fara a forta copilul si a-l “arunca” brusc in mediul strain, copilul accepta provocarea si inainteaza in ritumul sau. Asta s-a intamplat si cu Matilda pe traseul indoor de la NoGravity Club sub blanda si atenta indrumare a Sabinei Lefter- specialist in educatie non-formala. Cum ea este pasionata de plante si Cosmos- cum probabil sunt multi copii- a acceptat destul de usor sa se aventureze pe “sarma” si a parcurs cu ajutorul Sabinei calatoria printe planete si comete pana la finalul cel mare, da, TIROLIANA. O experienta pozitiva si fara lacrimi de teama- ma asteptam sincer la ele pentru ca au fost momente cand si-a atins limita de sus a fricii de inaltime- pe care doreste sa o repete. Multumim Parenting PR pentru invitatia la evenimentul de promovare NoGravity Club si pentru ocazia de a descoperi acest spatiu inedit.

NoGravity-spatiu

#NoGravityClub este singurul loc de aventură şi escaladă destinat exclusiv copiilor cu vârste cuprinse între 4 şi 12 ani care îmbină aventura cu jocul şi educaţia non-formală, încurajând mişcarea şi dezvoltarea personală a celor mici. NoGravity Club înseamnă sport, aventură şi educaţie pentru copii în condiții de confort și siguranță tot timpul anului. Vizitatorii au acces în sala de aventură și escaladă şi ocazia de a participa la ateliere tematice, atât pentru copii, cât şi pentru familie. Doritorii pot de asemenea organiza petreceri de aventură și escaladă pentru cei mici. Călătorind în viitor, cei mici devin recruţi într-un program de explorare spaţială, scopul final fiind găsirea unei noi planete care să poată susţine viaţa oamenilor. În timpul activităţilor sunt în permanenţă asistaţi de echipa de specialişti NoGravity din care fac parte Alexandru Codreanu, fost căţărător de performanţă şi Sabina Lefter, specialist în educaţie non-formală.

NoGravity-echipament2

NoGravity-siguranta

NoGravity-siguranta2

Alex Codreanu, iniţiatorul conceptului NoGravity, a explicat că „prin intermediul activităţilor propuse, copiii descoperă şi învaţă lucruri noi prin intermediul provocărilor reale, nu de pe tabletă. Activităţile de aventură şi escaladă sunt completate armonios cu educaţia non-formală, la care se vor adăuga în curând ateliere tematice pentru copii.”

NoGraviti-instructaj2

Invitată la eveniment în calitate de specialist, Alina Ciocodan, psiholog Smartbox Family, menționa că „încrederea de a încerca lucruri noi se formează atunci când îi oferim copilului oportunităţi de a gestiona situaţii noi, inedite, care îl provoacă să îşi depăşească limitele, şi în acelaşi timp îi confirmăm sprijinul pe care poate conta din partea noastră. Cu siguranţa că suntem acolo, de aceeaşi parte a baricadei, că este în regulă să greşească, să aibă nevoie de ajutor şi să îi fie frică, copilul se simte motivat să exploreze şi să înveţe lucruri noi. Abilitatea de a-şi recunoaşte, denumi şi accepta emoţiile – de exemplu frica, nesiguranţa – îl va ajuta pe tot parcursul vieţii. Ca parinte, îi transmit copilului că este văzut, auzit şi acceptat atunci când îi permit să exprime şi emoţiile negative şi îl însoţesc în învaţarea unor mecanisme sănătoase de reglare a acestora.”

NoGravity-indrumare2

NoGravity-indrumare

NoGravity-infrumare4

La eveniment, copiii s-au putut căţăra printre stelele Căii Lactee, s-au bucurat de zona de aventură cu tematică spaţială, totul culminând cu tiroliana care leagă o navă spaţială de o poartă stelară. În sprijinul conceptului NoGravity au venit şi cei de la Tupperware şi Smartbox family.

NoGravity Club este deschis luni de la 16:00 la 21:00, de marţi până vineri, între orele 09:00 – 21:00, sâmbătă între 10:00 şi 21:00 şi duminică între orele 10:00 şi 18:00. Intrările se fac din 30 în 30 de minute şi separat se pot organiza petreceri pentru copii.

Mai multe detalii puteţi găsi pe www.nogravity.ro, sau puteţi contacta direct echipa NoGravity pe email la adresa contact@nogravity.ro sau la telefon 031 100 8888.

NoGravity-tiroliana