Monthly Archives: July 2015

Anul acesta, cu foarte putin timp inainte de ziua Matildei, am fost invitata- alaturi de alte mame care isi cresc copiii singure- sa raspund catorva intrebari pentru Revista Femeia de Azi. Foarte important sa ne amintim de unde am plecat si unde am ajuns si cine a fost alaturi de noi pe acest drum. Iubiti cealalta jumatate din copiii vostri si respectati darul pe care l-a adus in viata voastra! Fiti recunoscatori si umili in fata vietii!

  1. Câteva cuvinte despre tine, ca un CV, dar nu tocmai.

Noi suntem Matilda și Miruna Mărgărit. Matilda este ea, fetița mea minunată! Are aproape 4 ani si este o lungană cu păr de castane și ochi curiosi. Este un amestec de candoare și încăpățânare, de delicatețe și tunete, este blândă, bună, înțelegătoare, dar și aprigă cand jucăriile nu o ascultă. Ea este centrul lumii mele, o redescoperire de sine, o bucurie de a fi. Este un copil care după toată logica medicală nu ar fi trebuit sa fie sau nu ar fi trebuit să fie întreg. Însă, ea este un copil care s-a încăpățânat încă din prima clipa să ne arate ca viața ei are un drept, dreptul de a fi, și s-a luptat să fie acum cu noi. Matilda este un dar și ii mulțumesc in fiecare zi pentru faptul ca m-a ales sa-i fiu mamă.

Pe lînga rolul de părinte unic al Matildei – nu-mi place deloc sintagma de părinte singur, nu sunt singură- eu sunt Specialist în Resurse Umane și conduc un department de profil într-o companie neaoșă. Am ajuns la 35 de ani să am revelația non-carierei- sa îi spunem așa. Am fost “femeie de cariera”, mi-am dorit asta cu tărie, am muncit 10-12 ore pe zi, am studiat, am citit, am luptat. Însă, după venirea Matildei pe lume, cel mai greu lucru a fost să o las mică bebelușa acasă și eu sa mă întorc la acest serviciu consumator de timp și energie. Am considerat la acel moment că nu aveam alternative iar presiunea intreținerii micii noastre familii era foarte mare. Dar a fost cel mai greu lucru pe care l-am făcut și nici acum, 3 ani mai târziu, nu mă simt complet recuperată profesional. Mi-aș dori să pot exploata latura mea artistică în a face o afacere din asta și a putea aduce veniturile necesare în familie, dar cu un program care să-mi permită mai mult timp alături de copil. Visul meu secret este să decorez camere pentru copii, am început deja timid cu o serie de decoratiuni, sper ca visul să crească și să devină mai mult de atât.

Despre noi și despre viața noastră în două scriu cu sufletul deschis pe Blogul nostru www.ea-si-ea.ro

margarit9

  1. Când şi cum ai aflat că-ţi vei creşte singură copilul ?

Am știut ca o sa fim numai noi două înca de la început. Relația din care a rezultat ea nu era una cu un potențial bun pentru a deveni o familie. Apoi a venit și confirmarea din partea lui, nu își dorea să se implice și să își asume rolul său, așa că am plecat pe căi separate. A mea fiind, evident, sa-i devin mamă copilului meu și să îl cresc așa cum puteam mai bine. Faptul că am știut de la început, că nu am avut parte de vreo dramă sau pierdere a partenerului, cred ca a adus un ușor pentru mine. Nu am suferit, nu m-am simțit abandonată, nu am luptat cu el, am inteles și acceptat și astfel m-am putut concentra numai pe sarcina și copil. Sarcina a fost una dificilă și cu multiple riscuri, dar asta m-a și intărit și m-a făcut să înteleg că tot ce conta în acel moment era să am un copil sănatos, care să vină cu bine pe lume.

Ce m-a ajutat foarte mult în acea perioadă a fost întelegerea deciziei lui, asta m-a facut să mă eliberez de o mare povara. Știam ca am nevoie să simt lucruri pozitive, că nu trebuie să mă supăr pe lume și soartă, că lucrurile au cu siguranta un sens. Iar asa cum eu aș fi putut decide să nu țin acest copil iar el nu ar fi putut face nimic pentru a-l avea fără mine, tot așa și eu trebuia să înțeleg dreptul lui de a nu-și asuma și de a nu exista pentru el. Este greu sa procesezi lucrurile din punctul acesta de vedere, dar este eliberator. Faptul ca nu simt nimic negativ fata de tatal ei biologic, faptul ca nu port resentimente, ca nu-l acuz de nimic m-a lasat libera sa-mi iubesc copilul cu totul. Nu cred ca-ti poti iubi copilul cu tot sufletul deschis daca tu il urasti pe cel alaturi de care l-ai facut. Pentru ca nu asa functioneaza psihicul uman. Deci, am avut norocul ca pana la nasterea fetitei sa fiu un om cu inima libera si să ma pot bucura de noua viata care-mi fusese daruita. Ba chiar, intr-un mod paradoxal, iubirea pentru copil mi l-a facut si pe el drag intr-un fel in care nu-mi era inainte. Cred ca fiecare părinte singur trebuie să gaseasca in el intelepciunea și iertarea care să-i permita să fie fericit alaturi de copiii lui.

margarit1

  1. Te văd implicată, înseamnă că nu vezi creşterea copilului de una singură ca pe o corvoadă. Cum contracarezi prejudecăţile apropiaţilor (pe sistemul “vai, săraca, nu ştiu cum se descură fără bărbat!”)

Să cresti copii nu este usor, nici in doi, nici de unul sinur. Responsabilitatea și nivelul de implicare ar trebui să fie maxim indiferent de numarul de persoane din familie. Insă, daca nu m-as fi stiut perfect capabila să ma descurc onorabil cu acest statut, nu cred ca mi-as fi asumat. Am simtit ca pot, am stiut ca pot. De fapt, nici nu cred ca mi-am pus problema ca nu as putea sau ar exista și alta varianta. Sunt o mie la suta angajata pe acest drum și mi-am asumat complet rolul de părinte. Sper ca la sfarsitul lui să pot privi in urma cu liniste și fericirea ca am crescut un om intreg.

Insă, am auzit și aud multe in legatura cu statutul de părinte singur- n-as vrea să fac diferentieri pe sexe, nu cred ca tatii singuri o duc mai roz decat noi. Printre cele mai absurde a fost acuzatia ca am pastrat acest copil din egoism. Atat de absurd incat nici acum nu stiu cum i-as putea explica unui om care gandeste asa, ca ultimul lucru pe care-l mai poti simti intr-o astfel de situatie este egoismul. Din clipa in care ai decis să fii părinte, viata ta nu mai este despre tine și despre ce vrei tu, ce nevoi ai tu, ci este despre mica fiinta care intinde manutele spre tine cu toata increderea din Univers. Esti lumea lui și trebuie să fii o lume stabila și capabila de sacrificiu de sine, altfel mai bine mai amani acest moment.

Dar este trist și dur in acelasi timp cand vezi copii de 4-5 ani deja indoctrinati din familie legat de statutul unui copil care are un singur părinte. Cand deja la varste atat de mici judeca și pun etichete, cand il vad pe cel care nu are doi parinti ca pe ceva gresit. Este sfasietor. Cand un copil mic il intreaba pe un altul cum a fost facut daca mama lui nu este casătorita, iti este limpede ce informatii primeste acasă. Și este trist ca parinti tineri, practic din aceeasi generatie, inca vad lumea prin ochelari de cal. Cred, intr-un fel, ca prin faptul ca fetita mea a crescut intelegand diversitatea de forme pe care o poate lua o familie, ca ea va fi mai castigata in viata. Va fi toleranta, empatica și va trata cu respect orice partener de viata, indiferent de cati parinti a avut și de cum a fost conceput. Matilda stie de la 2 ani ca exista familii in care care copiii au numai mama sau tata, sau au doua mame și doi tati, sau doi tati, sau orice alte combinatii. Asa cum stie ca sunt și copilasi care nu mai au deloc parinti alturi de ei și ca trebuie să fim delicati atunci cand intrebam oamenii despre familiile lor pentru ca nu putem sti prin ce suferinte au trecut. Sunt mandra ca a inteles asta și ca poate raspunde simplu și sincer și atunci cand cineva o intreaba pe ea de ce nu are tata.

margarit7

  1. Dacă te vei mai îndrăgosti, vei ezita sau nu să aduci un alt bărbat în viaţa copilului tău care să joace rolul de tată?

Oh, aici chiar doare! Este greu! O mama singura, un părinte singur, va gandi de o suta de ori inainte de a se implica intr-o relatie. Nu mai alegi numai pentru tine, nu mai esti doar tu expus, ci alegi și pentru copil. Ba chiar pui copilul pe primul loc și te gandesti daca omul ala i-ar fi un părinte bun și abia apoi te gandesti daca ti-ar fi și tie un partener bun.

Nevoia ei de a avea și un tata devine tot mai manifesta, iar asta mai mult de cand a inceput gradinita și multi tati sunt implicati in aducerea copiilor la gradinita. Ii vede, ii observa, asculta discutiile dintre ei și copii și vrea și ea să aiba. La fel de reala este și nevoia mea de a avea un partener la lumina zilei, să-i zicem asa. Un partener și in cresterea ei, dar și pentru mine ca femeie. Nu pot spune ca este o cautare sau ca este un subiect presant, dar este prezent intre noi.

Noi trecem acum prin primul val de Vreau și eu un tatic! Iar impulsul de a introduce pe cineva in familia noastra este destul de mare. Insă nu stiu daca este si cel corect. Lucrurile de suflet nu se pot forta și nu poti să pici la pace intr-o situatie doar pentru a mai fi cineva acolo. Incerc să suplinesc pe cat posibil figura masculina prin prietenii și barbatii din familia noastra. Trebuie să aiba și modele masculine și să inteleaga și dinamica relatiei cu ei. Chiar nu cred ca pot fi și mama și tata, sper cel mult să fiu o mama buna.

Din pacate sau din fericire eu am crescut langa un tata bun, langa un tata care a ridicat stacheta aceasta destul de sus. Și in mod sincer un astfel de tata mi-as dori și pentru ea. Am mari dificultati in a crede ca un barbat care nu ii este tata biologic sau nu i-a fost tata timp de 4-5 ani va putea prelua din mers toata viata noastra și se va putea integra. Imi doresc să cred ca exista barbati capabili de dragoste sincera și neconditionata fata de un copil care nu este biologic al lor și alaturi de care nu au crescut și ei in mod firesc ca parinti. Pentru ca fiecare dintre noi creste și el alaturi de copil. Nu am fost din prima clipa părintele care sunt acum. Asa ca pot intelege dificultatile intampinate de un barbat care se alatura echipei pe parcurs. Insă viata este mereu surprinzatoare, o asteptam să ne surprinda.

margarit2

  1. Orice altceva simţi nevoia să mai spui şi nu se regăseşte în întrebările mele?

Sunt intreabata adesea daca imi este greu ca printe singur sau daca acum, stiind real cum este, as mai merge pe drumul asta. As minti să spun ca este usor, ca treci prin experienta asta de părinte unic la fel cum ai fi trecut și in doi. Responsabilitatea este dublă, de la asigurarea resurselor materiale, asigurarea educatiei, luarea tuturor deciziilor dificile, pe totate le faci singur. Insă cred ca orice părinte implicat in cresterea copilului resimte aceasta presiune chiar daca are un partener alaturi. Dar, pentru mine, partea cea mai delicata sau mai grea este lipsa celeilalte jumatati de iubire. Faptul ca nu mai exista un alt om care să o iubeasca asa cum o iubesc eu. Sau mai mult, cine stie? Faptul ca nu este acolo inca cineva care să se bucure de cat de frumoasă și de buna este, de cate lucruri stie și de cate minunatii scoate zilnic pe gura. Ma doare primul ei pas, primul ei cuvant, ma dor toate inceputurile ei pe care le am in suflet numai eu. Ma doare pentru el ca a peirdut toate astea. Și cel mai mult ma doare pentru ea ca nu a avut doua perechi de maini intinse atunci cand nu putea să se ridice.

Articol publicat in Revista Femeia de azi in luna martie 2015.

margarit8