Monthly Archives: May 2015

Peste fix fix o luna la ora asta o sa fim pe plajaaaaa! Plajaaa! Plaja :)! Ma hranesc din gandul asta, ma culc seara visand la relaxare pe sezlong si ma trezesc ascultand pescarusii – astia chiar sunt reali pentru ca pe blocul nostru au cuib mai multi pescarusi de apa sarata. Si stau asa si-mi fac curaj sa ma dau jos din pat inca o zi pana cand va trece luna asta si o sa am concediu. Mi-e dor de soare si de nisip cald, de stat si privit copilul fericit, de facut castele din nisip pe care Matilda sa le darame trei secunde mai tarziu. Mi-e dor sa ma plimb cu ea de mana fara sa avem vreo graba, locuri in care trebuie sa ajungem, lucruri de facut, in general sa fie fara “trebuie” pentru ca m-am saturat de trebuie asta ca de mere padurete. Vreau sa fim si sa stam, sa ne iubim si sa stau cu ea pana cand o sa spuna ca s-a saturat de mine. Ca-i e dor de mine, plange dimineata ca o sa-i fie dor de mine la gradinita, plange sa vina weekendul si sa stam impreuna. Nu-i ajunge timpul pe care-l avem asa ca anul asta mi-am luat pentru prima data in istorie doua saptamani de concediu pe care o sa le petrecem la mare. Sa ne saturam si de mare si de noi si sa nu ne mai fie asa de dor.

Cum eu sunt omul cu planul- ca fara programari si planuri din pacate viata de parinte singur si muncitor nu prea functioneaza- am inceput sa planuiesc vacantele acestui an inca din februarie. Cea de ziua mea era sigura, deci am bifat-o. Apoi, Matilda isi dorea sa mergem la Londra. Pentru ca s-a apucat ma-sa sa o invete geografie si e absolut fascinata de Londa, vrea acolo, vrea sa vada Big Ben-ul si parcurile si roata si tot. Si vrea la Londra. Am facut eu niste calcule si 3-4 zile la Londra pentru a vedea obiectivele exterioare ma cam depaseau financiar- mai ales ca pe vremea aia vroiam sa demarez si constructia casei anul asta-, apoi am zis ca ar fi mult mai usor daca ar fi Mati mai mare si totusi sa ramanem anul asta la concediul clasic cu stat nu cu umblat. Si bine am facut pentru ca fix in perioada cand planuisem vacanta asta pe Matilda a lovit-o gripa cea ingrozitoare cu 42 temperatura si 4 zile fara sa scada sub 40, ar fi fost fix din prima zi de vacanta. Si deloc amuzant sa ma fi trezit la Londra cu copilul zombie de boala. Deci bine ca m-am reorientat la timp, mare sa fie, multa mare si mult ravnita odihna.

Si cum am decis eu ca totusi sa fie cu mare, am inceput sa caut oferte prin agentii. Si evident ca-mi faceau ochii ca la jocurile mecanice cand vedeam marea cea albastra din Grecia, si nisipul alb, si cerul ala, stiti voi. Si cauta si citeste, si vezi cotatii, ce zice lumea de cazarea aici si dincolo, si socoteste, si tot asa. O saptamana in Grecia cu avionul nu se lasa dusa sub 1000 de euro pentru mine si pentru ea. Locurile care sa indelineasca nevoile noastre putine si cam peste buget. Ca, deh, cand esti singura cu copilu, hodoroaga de spate, fara masina si ajutoare, automat costul vacantei creste pentru ca:

- transport cu avion si legatura la Hotel asigurata,

- hotelul aproape de aeroport pentru ca Matilda are rau de masina si sa ajungem pana se pune pe varsat,

- hotelul pe plaja sau cat mai aproape pentru ca ma-sa Matildei are 5 hernii de disc si o vertebra sparta si nu mai poate cara chestii, deci 4 drumuri pe zi la plaja si inapoi peste puterile ei,

- plaja amenajata, umbrele&co si tot aproape de hotel pentru ca Matilda este “copilul vampirului”, alba ca marmura si nu pot sa o trambalez zeci de minute prin soare pana la plaja si inapoi, iar pe plaja sa aiba umbra eficienta,

- hotel nu foarte mare, de familii, dar nu cu sute de camere pentru ca la bafta noastra daca e un copil bolnav cu siguranta ea fix de copilul ala se va lipi iar ultimele 12 luni de boli gradinitistice mi-au mancat sufletul din mine, vreau concediu fara boli,

- preferabil hotel de apartamente care sa ofere posibilitatea spalatului rufelor si ceva gatit usor in caz de nevoie,

- aproape si de altceva de facut pe langa statul la plaja,

- plaja cu nisip nu cu pietricele,

- aproape de un oras care sa poata acorda asistenta medicala,

- localitate/statiune in care sa te poti descurca fara masina,

- toate astea fara sa falimentez bugetul familiei.

Tragand linie ramaneau vreo 2-3 locatii care sa se califice real si toate treceau bine de 1000 de euro. Si statu si cugeta taurul pragmatic din mine si concluziona ca tot marea noastra e mai safe pentru noi:

- aproape de casa, doua ore si suntem acolo;

- transport ieftin, aproape gratis, cu masina noastra pe drum drept deci fara rau de masina;

- bagaje cate vrem fara problema caratului;

- tara vorbitoare de limba cunoscuta;

- asistenta medicala rapida,

- plaja cu nisip si apa mica/medie,

- mancare pe care copilul o mananca sigur- e intr-o faza in care nu vrea sa incerce lucruri noi-;

- locatii pe plaja la discretie de unde poti alege;

- eventual la parter pentru a nu ma mai stresa cu scarile;

- locuri de joaca si parcuri de distractii pentru copilul fan tobogane de apa;

- copii vorbitori de aceeasi limba cu toate ca in Bulgaria mi-a aratat si ea acelasi lucru observat in trecut la alti copii, copiii nu au nevoie sa inteleaga ce spun ceilalti pentru a stabili contacte,

- in aceeasi 1000 de euro stam in conditii de cazare mai bune si cu buget liber mult mai mare;

- confortul psihologic ca daca patesc iar o accidentare ca cea de la Sinaia sunt practic la doua ore de casa si poate veni cineva sa ma ajute;

- iar, cel mai important, Matilda ar fi mai fericita aici stand mai mult si cu mai multe optiuni de distractie.

Asa ca am intors ochii de la marea lor mai albastra si am inteles ca pentru noi este mult mai bine si mai relaxant intr-un loc cunoscut si fara o zi de calatorit pana la destinatie. Eu am invatat sa ignor neajunsurile turismului romanesc, iar Matilda inca nu le vede si sper sa creasca in a fi un om mai tolerant si mai fericit. Cum dupa experientele ultimelor vacante am invatat si sa triez locatiile pe unde mergem pentru a ma feri de gazde nepotrivite, mizerie, mucegai, turisti dubiosi. Asa cum am decis si ca anul asta mergem singure pentru ca asa a fost cel mai relaxant, fara sincronizari de stiluri de viata incompatibile si programe ale copiilor. Inca nu am gasit formula de convietuire cu alte familii cu copii impartind aceeasi locatie si utilitati, este complicat si imi doresc o vacanta linista cu Matilda mea. Adica, o sa plecam cu prieteni buni, dar fiecare cu locatia lui si programul lui, pentru ca asa e cel mai sanatos. Cu toate ca experienta cu ei din vacanta de ziua mea a fost una nesperat de pozitiva si cred ca avem sanse la concedii frumoase impreuna. Mai asteptam sa ne mai rodam :). Iar pentru cateva zile o sa  vina si prietena mea la noi, dar ea este deja familie si nu se pune :P. Deci cu timpul vine si intelepciunea turistica :)). Am un sentiment foarte bun despre vacanta asta, vreme frumoasa sa avem si sa fim macar putin mai sanatoase decat suntem acum. Sau mai putin bolnave :).

Deci, ce am ales? Am ales un hotel micut deschis anul trecut, deci inca in stare foarte buna, direct pe plaja in Eforie Nord, conditii  de 3-4 stele.  In ultimii trei ani am mers aici si ne este foarte ok statiunea. Ajungi imediat din autostrada, deci timp putin si fara incidente cu raul de masina. Cele 14 nopti de cazare ne-au costat 2000 de lei  fara mese. Noi mancam putin si selectiv si nu ne ajuta cu nimic mesele incluse, ar fi bani aruncati. Optiuni pentru masa sunt destule in apropiere.. Plaja are nisip bun si curat.  Este amenajata cu umbrele si sezlonguri, dar destul de mare pentru a nu sta suflet in suflet cu alte persoane. Eu am nevoie de sezlong din cauza coloanei, nu pot sta pe nisip, deci nu de fite. Apa este potrivita ca adancime si se poate inota fara sa mergi 300 de metri pana iti ajunge apa la genunchi. Oamenii care vin in perioada aceste de inceput de sezon sunt de calitate buna, fara samantari si manele.  Mai mult familii, copii micuti. Zona Belona unde mergem noi este chiar civilizata, nu rage muzica, nu sunt trepte de urcat si de coborat pana la hotel. Anul trecut am stat in zona Debarcader, m-au cocosat sarsanalele duse pe scarile alea- bune scarile pentru sport, dar proaste pentru mame hodoroage- plus muzica de la terasa de acolo care te facea sa fugi si sa nu te mai opresti. Suficient de aproape de zona de “distractii”, dar nu atat incat sa iti tiuie urechile de harmalaie. Deci cam maximul de confort si eficienta la care puteam spera.

Un alt avantaj este apropierea de Constanta. Nu o sa stam doua saptamani numai la plaja. O sa mergem sa ne mai plimbam, la Delfinariu, in rezervatie, sa revedem Cazionul si faleza care anul trecut mi-a fat atacuri de panica :)), si sa mancam o greceasca daca tot nu ajungem anul asta in Grecia. Si va fi o ocazie buna sa ma vad cu fetele dragute pe care le-am cunoscut aici pe blog :). Chiar simt ca va fi o vacanta frumoasa, am prins curaj dupa Bulgaria asta de acum. Ce inseamna sa fie copilul mai mare si mama prea obosita ca sa-i mai pese de toate detaliile :)). Singurele emotii pe care le am sunt legate de o terasa pe care am descoperit-o abia dupa ce am facut rezervarea si e plasata fix ca naiba in fata hotelului. Dar trebuia sa fie si ceva “ca la noi” in toata combinatia asta. Deci, mare draga, mai ai putintica rabdare ca trece si luna asta :). Noi aproape ca ne-am facut bagajul.

mare

 

Acum doua saptamani am impartit cu prietenii mei, Monica si Iustin, privilegiul si onoarea de o vedea pe Anna. Anna este fetita lor in drum spre lumea noastra, este inca la adapostul oferit de corpul mamei, este micuta, delicata, dar foarte puternica. O jumatate de kilogram de iubire, vise si sperante. Mai are inca vreo 3 luni si ceva de drum spre noi, dar “magia” tehnologie ne-a permis sa ii spionam pentru cateva minute micuta si intima lume in care ea creste. Bine, de fapt medicul avea ceva treaba cu morfologia ei acolo, sa-i numere membre, batai de inimioara, lungimi de segmente, insa, noi, astia trei indragostiti deja de ea, stateam acolo cu respiratia taiata pandind fiecare miscare si asteptand sa-si intoarca fetisoara pentru o clipa. Inca prea mica pentru a semana cu cineva, si prea vioaie pentru a sta o clipa pe loc, insa privirile umbrite de lacrimi cautau un nasuc, o gurita, un obrajor rotund. La fiecare ecografie a Matildei am plans, am plans de emotie si de recunostinta ca e bine si ca o pot vedea. Acum mi s-au umplut iar ochii de lacrimi simtind ce privilegiu mi s-a acordat sa fiu acolo in acest moment de magie si frumustete. Ca pot fi o minuscula parte din aceasta magie care este aparitia unei noi vieti. Multumesc, dragii mei!

11354961_10205263476841310_404078758_n

imagine publicata cu acordul parintilor :)

Insa a fost si altceva. In ultimul timp mi se ofera ocazia sa vindec lucruri. Se pare ca atunci cand demarezi un proces de vindecare incep sa apara si ocaziile sa faci asta. Sau incepi sa imbratisezi cu mintea deschisa ocaziile care iti ies in cale. Am simtit ca se ridica o umbra grea de pe experienta ecografiilor Matildei. Ecografii unde am fost mereu singura. Singura, speriata, sufocata de griji. De la prima ecografie cand medicul nici nu a vrut sa o realizeze convins fiind ca nu o sa gaseasca nimic viabil. La a doua cand mi s-a recomandat insistent sa intrerup sarcina pentru ca va iesi un copil cu handicap major. La a treia cand dupa doua ore de asteptare a aparut un medic obosit care s-a oferit sa imi faca avort urgent pentru ca produsul va fi unul fara maini, picioare, ochi. La a patra cand cineva ii dadea intr-un final sanse la viata. La toate singura, ingrozita, plansa, trista. Apoi a inceput treptat sa iasa soarele pe drumul ecografiilor noastre, insa gustul amar al fricii n-a disparut niciodata. La a treia morfologie facuta in trimestrul doi am luat-o si pe mama. Dublul test indicase risc de Sindrom Down ridicat si recomandau amniocenteza. Am preferat sa refac morfologia la un medic mai bun. Copilul era in perfecta stare, niciun marker de Down, dar am simtit nevoia sa mai fie cineva acolo. Apoi a reluat drumul meu singura.

Fiind alaturi de prietenii mei, de famila lor in care m-au primit cu drag, am simtit cum lucruri din trecut se vindeca incet. Normalul si  iubirea lor ma ajuta sa vindec ceea ce eu nu am avut. Bucuria pe care o simt atunci cand ii vad fericiti, cand ii vad impreuna, cand vad acesta burtica rotunjindu-se si stiind ca acolo creste copilul lor dorit si iubit. Un copil la fel de asteptat asa cum a fost si Matilda, chemat de mama lui de ani de zile, venit atunci cand a fost momentul lui. Un copil venit ca un dar pentru sufletul mamei. Si cum le aseaza uneori viata asta, eu sa am norocul sa ii fiu alaturi chiar acum, sa stie ca o inteleg si atunci cand se bucura si atunci cand ii e teama. Pentru ca e mare lucru sa ai langa tine o prietena care te intelege si care iti respecta starile. Care e acolo cand ai nevoie sa plangi, tot acolo sa-ti spulbere grijile, acolo si cand razi cu lacrimi, dar care vine si cu o salopeta inflorata in dar atunci cand te paste depresia ca nu mai incapi in nimic. Si atat de bine s-au gasit sufletele noastre incat  Anna imi va fi finuta. O sa am onoarea sa fiu paritele spiritual al acestei fapturi iubite. Iar toata bucuria pe care o aduce in viata mea vindeca parti ascunse de suflet.

Multumesc, micuta Anna! Multumesc, frumoasa mea Matilda pentru tot binele pe care il aduceti in viata noastra! Copii iubiti si asteptati!

Cand am implinit eu frumosii si rotunzii 30 de ani, am fost cateva zile la Balcic. Aveam o gluma cu prietenii de atunci. Daca nu ne prindea ziua noastra de nastere acasa inseamna ca nu a trecut anul. Si cum sotul prietenei era nascut la o zi diferenta de mine, tot mergeam impreuna ca sa fentam anul. Ultima data s-a intamplat asta acum 5 ani. Intr-o alta viata cu totul. In viata in care Ea inca nu aparuse. Eram eu cu mine si cu cei 30 de ani ai mei. Frumosi, rotunzi, luminosi si plini de optimism. Adevarul e ca viata parca a inceput la 30 :). Si atunci, in ziua de 16 mai 2010, am stat pe malul Marii Negre la Balcic si mi-am dorit-o pe Ea. Nimic altceva. Doar pe Ea. Si se pare ca Cineva era atunci pe fir ca fix doua luni mai tarziu o trimitea in viata mea. Urmatoarea zi de nastere mi-o petreceam cu gagalica de o luna in brate. Si nu mi-am mai pus nicio dorinta. Aveam tot ce imi doream. Dorinta mea era acolo si se uita cu ochi mirati la mine.

Au trecut 5 ani de atunci. Nu stiu cand, nu stiu cum. Au zburat. Ea e de acum mare. E plina de ganduri si planuri. E un omulet pe picioarele lui, tot mai ea pe zi ce trece. E un omulet care acum are propriile lui dorinte pe care le spune cu voce tare. Isi doreste un frate mai mare si o sora mai mica :). (Cu soara mai mica poate ma descurc, nu stiu cum fac cu fratele mai mare). Isi doreste un tata. Isi doreste sa nu mai fim singure. Vrea sa aiba pe cineva care sa o poata ridica in brate, sa o poata purta, sa o tina cu capul in jos si sa o gadile. Pe cineva care sa o ia de la gradinita si sa o duca in carca pana in parc. Sa se joace in parc cu ea. Pe cineva care sa o ajute pe mami cand o doare spatele. Sau sa conduca masina pentru ca mami nu poate. Sa mergem mereu sa ne plimbam. Cam asta se vede de la inaltimea ei ca face un tata si isi doreste unul. Stie ca are unul care nu poate fi cu noi, s-a impacat cu asta, deci vrea un altul care sa poata. Copiii sunt practici, nu stau sa filosofeze. Ea vrea lucruri simple, clare, nu stie cu Feti Frumosi. Ea stie cu luat in brate, dus in parc, condus masina.

Anul asta am luat-o pe Ea, am luat doi prieteni buni, si am mers iar la Balcic. Nu pentru ca as crede ca piatra aia pe care am stat cand mi-am dorit-o pe Ea ar avea puteri magice, dar am simtit sa ma intorc in locul ala. Si sa-mi serbez iar ziua acolo. Sa stau sa privesc marea. Sa o iau pe Matilda in brate, sa stam pe locul de pus dorinte, sa inchidem ochii si sa suflam intr-o papadie. Au fost 3 zile minunate. A fost soare, cald, am avut prieteni buni cu noi. A fost pentru prima data cand merg undeva cu Matilda si alti adulti si cand m-am simtit ajutata. Ba chiar s-au ocupat de Mati mai mult decat m-am ocupat eu si a fost asa o gura de aer proaspat. Au fost 3 zile cu plibari lungi, stat pe nisip la soare, bucurat de mare si de timpul impreuna, cu zeci de poze care sa ne aminteasca de fiecare clipa. Cu o Matilda plina de muci si cu o Miruna moarta de oboseala, dar n-am fi fost noi daca nu ni se intampla asa :)). Am reusit insa sa ne bucuram de zilele astea asa cum n-am mai facut-o de foarte mult timp. Matilda a fost foarte fericita iar fericirea ei este sursa mea de viata. Am redescoperit-o mai matura, mai intelegatoare, mai mare. Parca atunci cand stai acasa nu-ti dai seama cat ti-a crescut copilul, abia cand il vezi sub alt soarea remarci cat de drept merge acum.

DSC_8370

DSC_8464

DSC_8474

DSC_8500

DSC_8549

DSC_8576

DSC_8626

Am stat pe piatra dorintelor de acum 5 ani si mi-am dorit dorintele Matildei. Curioasa unde ne va duce viata urmatorilor 5 ani, dar recunoscatoare pentru tot ce am primit si am facut in ultimii 5.  Viata la 35 de ani, bine ai venit!