Monthly Archives: December 2014

 31 Decembrie 2013, ora 23,30. Ultimele bagaje erau urcate in casa. Frig de crapau pietrele iar noi caram bagaje dintr-o casa in cealalta. Reusisem! Urma sa incepem noul in an in apartamentul pentru care muncisem atat. Eram franta intr-o mie de feluri. Nu-mi mai simteam bratele, spatele nu mai stia cum este sa stea drept, avem rani la degete si bataturi in palme. Reusisem sa terminam renovarea asta infernala. Facusem curat, montasem camionul de mobila, stransesem cei sapte ani de viata de dincolo si ii pusesem in cutii, genti, saci si pungi. Carasem dincoace tot ce mi se paruse important. Inghesuisem la mine in camera toate bagajele nedesfacute, balconul era plin pana sus de cutii. O senzatie de normal si de bine incepuse sa se aseze. Eram mutate! Reusisem! O facusem si pe asta! Un om singur, dar motivat! Totul mirosea a nou si a frumos! Matilda facea curse pe holul cel lung. Ai mei venisera sa ne ajute cu ultimele  bagaje. Si cu mancarea- ca in frigiderul nostru batea vantul. Mai erau cateva minute si treceam in 2014. M-am retras pentru cateva clipe in baia mea frumoasa. Baia cu pisici si faianta neagra. Era frumoasa si goala si a mea! Cateva clipe pentru un dus si pentru a “spala” din minte anul 2013, prea greu si prea lung. Starea de bine si de multumire isi facea loc in sufletul meu. Chiar esti o forta, mai, femeie! Am iesit de sub dus aproape fericita, am gasit o rochie, un dres, cand… reality check: nu-i cutia cu lenjeria intima! Nu e nicaieri in casa! E dincolo! Mi-am uitat chilotii! Ai mei strigau din sufragerie ca pierd numaratoarea inversa. Trei, doi, unu, zerooo! 2014! Un an nou, un an nou in care eu am intrat in fundul gol! Si “in fundul gol” a fost 2014 asta!

Ca daca ar fi fost si el un an normal, nu de exceptie, frumos, minunat, nu, frate, un an normal, acum as fi povestit despre frumoasa si amuzanta excrusie la Sinaia. Despre cum am hotarat pe 28 ca pe 29 plecam la munte. Despre bucuria Matildei care-i nascuta in zodia plimbarelii si care ma intreaba in fiecare seara la culcarea cand ne trezim, unde mergem. Despre cum am gasit eu ultima camera dubla la Hotel Stavilar- dupa ce am ajuns am inteles si de ce mai avea camere acel hotel. Despre zapada, rasete, oameni de zapada, plimbare, bulgareala. Despre cum ne beam noi “cafeaua” in locul ei preferat. Despre cum ne umple de fiecare data de bucurie sederea acolo si despre cum ne reconecteaza una cu cealalta. Da, daca 2014 nu ar fi fost anul durerii si al bolilor, as fi povestit despre toate astea. Insa, nu! Anul asta nu putea sa-si insele reputatia si mi-a dat un final asa ca nu cumva sa uit in vecii vecilor cat ne-a chinuit “minunatul” 2014.

20141229_163022 20141229_143830 20141229_143753 20141229_134123

Ieri, pe cand planuiam o noua zi de plimbare, de mers la Peles si facut om de zapada, cand planuiam ce caciula sa-i punem si morcovul oferit de doamnele de la bucatarie in loc de nas, ieri, asa, pe un soare superb si cu o priveliste de vis, spatele meu a facut parrr! Am ajutat-o pe Matilda la toaleta, s-a atarnat de mine, o clipa de neatentie, o clipa in care n-am mai incordat spatele si parr. Intr-o clipa, de la rasete si planuri, in genunchi! Nu cred ca o sa-mi iasa curand din urechi sunetul ala de pepene copt care paraie la taiat. Numai ca nu era niciun pepene, erau vertebrele mele care au parait cu ecou. Durerea din creier pana in talpi spunea clar ca vacanta noastra a luat sfarsit si ca va trebui sa fac vreo scamatorie ca sa ma ridic de acolo, sa strang bagajele si sa prindem primul tren spre Bucuresti. In timp ce stateam pe gresia din baie si imi faceam proiectii in minte despre cum o sa reusesc sa ajung acasa… mi-a aparut in fata ochilor paghina infofer.ro, ce tren, era aproape 10, iar la trenul de 10,30 erau zero sanse sa ajungem, urmatorul abia pe la 14,30 si sigur e cel care vine din Austria cu vesnicele lui intarzieri. Recules picioarele, ridicat- noroc ca au astia chiuvete noi si solide- macar puteam sa stau in picioare. Daca nu ma aplecam, rasuceam, clipeam sau respiram mai tare, puteam sa misc. Strans bagaje, imbracat copil. Copil incaltat si ajutat la imbracat mama. Tarat la receptive, rugat sa aduca bagajele jos. Chemat taxi. Plecat la gara. La gara constat ca nu ma mai puteam da jos din taxi. Imposibil de ajuns acasa cu trenul. Asa ca… ajuns acasa cu taxiul. Din Sinaia. Cu taxiul. Din Sinaia. Cu taxiul. V-am zis deja ca din Sinaia cu taxiul? Extravaganta de mine :)).

Acum stau si zac bine drogata cu analgezice si antiinflamatoare. Asteptam sa pot sta la RMN si sa vedem ce s-a mai intamplat. In urma cu 3 luni, la ultima criza, am reusit sa “fentam” operatia la milimetru. Si asta pentru ca am zis ca mai pot, ca fac fata durerii si sa mai incercam si alte metode pana la asta radicala care oricum nu-mi garanteaza nimic. Acum a facut par.  Un par copt si sanatos asa cum numai oasele pot sa faca. Cunosc sunetul asta de cand am cazut pe scari si mi-a prait osul de la picior. Senzatia ca s-a intamplat ceva foarte rau pluteste in aer. Pot totusi sa ma bucur ca sunt pe sfarsitul virozei de 10 zile, cele mai tusite 10 zile din viata mea, si ca nu mai tusesc din 5 in 5 secunde. Sau ca nu mai am traheita de acum 3 saptamani care ma lesina de rau. Sau laringita de acum 5 saptamani care m-a dus la urgente. Sau bronsita. Sau amigdalita de acum doua luni, si aia tot cu spital. Sau ca nu sunt atat de rau ca acum trei luni cand nu ma puteam ridica din pat. Sau ca nu am o criza de ulcer. Sau una de bila asa cum am avut din 3 in 3 saptamani toata vara. Sau alta raceala ca aia de doua saptamani pe care am avut-o in minunatul concediu de la mare. Sau una din cele 20 de boli si bolejnite aduse de Matilda de la gradinita. Si e bine ca suntem in vacanta si nu trebuie sa-mi tarasc fizicul si la munca. Si ca Mati acum e bine cu gradinita cea noua si nu mai e in suferinta crancena in care a fost, bine, ca si ea este acum in vacanta nu e la fel de simpatic. Ca ea vrea cu mami, pe mami, sub mami, in capul lu’ mami! Deci sunt bine, nu-mi prea simt picioarele, dar macar nu mai tusesc!

Ah, si e excelent ca Matilda si-a revenit dupa 10 zile de bronsita cu antibiotic si aerosoli. Nu mai tuseste. Nu mai are febra. Bronsita care s-a instalat rapadi dupa laringita de cosmar pe care a luat-o cu ea drept amintire de la fosta gradinita si care a lasat-o cu o sensibilitate urata. Ca, nu, o mie de raceli oribile nu iti intaresc cu nimic imunitatea contrar mitului, ci fix pe dos. Iti slabesc corpul si lasa sechele. Iar cele 20 de chestii pe care le-a luat Matilda in cele patru luni de gradinita pro sanatate- ca asa se lauda si cu numele si cu vorba- au zapacit copilul asta. N-am avut doua weekenduri in patru luni in care sa nu faca febra spre 39. In care sa nu fie nevoie sa-i dau medicamente, a avut patru infectii bacterie oribile in care a trebuit sa-i dam cate 10 zile de antibiotic pentru ca nu mai treceau. De fapt, din patru luni, jumatate din timp a fost acasa zacand de bolile pe care le tot incasa de acolo. Ca prin farmec, cum am schimbat gradinita- gradinita cu alta politica fata de copiii bolnavi, Matilda nu a mai facut nicio boala in aproape 3 luni. Bronsita asta i-am adus-o eu de la munca unde am alti cetateni crescuti in spiritul lui “sa murim la munca de bolnavi ca sa aratam cat suntem noi de devotati”. Da, chinul meu de anul asta a fost nimic pe langa al ei. A inceput cu prima viroza pe 9 ianuarie luata de la vecini, a continuat cu bronsita de la verisor, cu indigestia, cu rotavirusul neurotoxic luat din spitalizarea cu indigestia, cu herpangina si apoi cu gradinita care ne-a terminat si psihic si fizic. A suferit copilasul asta intr-un an cat pentru 10. Asa ca 2014, sa te duci invartindu-te cu bolile tale, cu suferintele tale, cu tot chinul prin care ne-ai trecut!

Acum, cum sa sper ca va fi un an pe care-l incepi zacand? Daca asta fara chiloti a fost asa? :)) Nici nu mai indraznesc sa zic. Cand s-a terminat 2013 am zis hai ca mai rau de atat… na, ca se poate mai rau. Si sunt sigura ca raul are ataaatea resurse incat n-as vrea sa-l provoc. Insa, tare mi-as dori un an cu liniste! Un an in care sa fim macar mai putin bolnave. Un an care sa nu mai rupa sufletul din noi si sa-l faca bucati. Un an care sa nu ne mai ia oameni de langa noi. Un an cu mai putina durere si cu mai multe zambete. Crezi ca se poate? Hai ca se poate! Trebuie sa se poata! Hai, ca la anu am de construit casa! Si ma stii, n-ai vrea sa mor incercand, ca de oprit sigur nu ma opresc!

Uite, in Noua Zeelanda e deja 2015, haidi pa 2014!

P.S. Drumul cu taxiul din Sinaia in Bucuresti costa 250 de lei. Asta daca va incearca vreo nevoie :).

 

Anul trecut m-a prins 11 noaptea pictand copacul ei cu litere pe perete. Eram singura in noul apartament, obosita si plina de dureri. Doua zile frecasem de nebuna tot molozul ramas in urma renovarii. Picatelele de lavabila de pe gresie. Praful de gresie taiata de pe pereti. Chitul de gresie de pe plinta.. si nu vreti sa stiti cum e sa speli chit negru de pe peste tot- ca daca m-a mancat in ceva-ul esthetic sa pun chit negru la gresia neagra, mna. Deci eram paralizata fizic si la fel de amortita sufleteste. Sa gestionezi o renovare demna de un reality-show, sa muncesti job fuul-time si sa ai grija de un copil- timp in care tu centrezi, tu dai cu capul- si toate astea in slutitorul an 2013… s-a dovedit a fi inuman de greu. Fusese un an care oricum luase parti din mine pe care nu o sa le mai intorc niciodata inapoi. Stresul financiar, suferinta tuturor celor pe care a trebuit sa-i concediez, frustrarile personale pentru ca timpul nu-mi ajungea pentru nici macar cinci minute pe zi numai cu mine, toate astea… mult prea mult. Anul trecut a fost pentru mine remodelator, dra nu in sensul bun, ori ma adaptam, ori cadeam un hau. Ma simt ca si cum “specia” mea si-a schimbat ADN-ul, ca un animalut constrans de mediu sa-si incovoaie spatele pentru a putea supravietui. Mie, anul trecut, mi-a incovoiat sufletul. Iar sarbatorile m-au prins epuizata si intr-o frenezie de a ne muta totusi in noul apartament pana la sfarsitul anului. Era singurul gand care ma mai tinea in miscare. Trebuia cu orice pret sa termin si sa ne mutam. Grabeam si trageam de toti, insa ei nu aveau aceeasi motivatie. Ei aveau un ritm al lor, cu 4 viteze mai mic decat al meu. Eu vroiam sa intorc o pagina, muncisem prea mult, fusese prea greu, era deja in al 13-lea ceas si trebuia sa ne mutam. Asa ca am tras de mine, am intins limitele dincolo de orice punct. Am frecat “mizeria” lui 2013 pana mi-a curs sange din degete. Iar Ajunul, Ajunul l-am petrecut strangand din dinti de durere si pictand copacul ala de parca viata noastra depindea de terminarea lui.

1507674_617825251611890_1691553597_n

Era 24 decembrie, ora 23, iar eu stateam pe jos in camera ei, cu toate vopselurile in jur, si-mi plangeam neputinta acelui an. Greul de a duce totul singur. Cred ca-mi plangeam si durerea fizica, durerea de spate si de genunchii pe care-I priveam si nu erau ai mei. Nu ma puteam ridica de jos. Petrecusem 18 ore in genunchi ca sa termin camera ei inainte de a ne muta. Dar copacul ei cu litere era gata. Si iesise (aproape) perfect, ca asa sunt eu, nu pot sa nu incerc mereu sa ating perfectiunea si incercatul nu-i destul… Copacul cu litere era gata! Nu conta ca in casa inca era mizerie, ca nu aveam nicio mobila montata, ca bucataria nu ajunsese, ca de fapt era o casa goala cu un copac pictat pe peretele unei camere. Habar nu aveam cat greu va mai urma in saptama aceea ca sa fac mutarea realizabila. Ca urma sa montez un camion de mobila ajutata, atat cat mai putea, de tata. Ca urma sa alerg de nebuna pe 28 decembrie dupa blat de bucatarie, plita si cuptor. Ca urma sa strang in doua zile tot apartamentul de dincolo si sa-l mut aici. Probabil ca daca as fi realizat asta atunci nu m-as mai fi ridica de jos. Dar in clipa aia, bucuria acelor culori pe perete, mi-a dat putere. M-am adunat, am facut bradul. Bradul in sufrageria goala. Am pus cadourile sub el. N-am mai avut energie sa le si impachetez. Dar arata atat de frumos, dar atat de singur! Bradutul nostru cu o camera intreaga numai pentru el.  Insa, ea era dincolo, probabil deja dormea. Mama era suparata ca intarziasem atat, insa eu tot ce stiam era ca a trebuia sa termin camera aia… sa fie fericita Matilda cand o va vedea a doua zi. O casa goala. Eu singura in ea. De la vecinii de jos se auzea citita povestea de seara.

1487335_619177098143372_28172205_n

Anul acesta bradul nu a mai stat singur intr-o casa goala! Anul asta de Ajun bradul a fost admirat. A fost laudat. A avut manute de copil care sa-i dea jos si sa-i puna la loc toate decoratiunile. A avut pisica sa i se cocoate pana in varf. A avut colinde. L-a avut pe Mos Craciun cu sacul lui cel mare. Anul asta camera Matildei a avut raset de copil. Copacul de pe perete ne “priveste” intelept. El a fost, de fapt, o lectie spusa in tacere. Anul asta- tot plina de dureri si obosita ca asa imi sade mie bine- am avut prietenii la mine. Am avut parintii aproape. Am avut colind de copil frumos si bun. Anul asta, dupa o istorie cum tot numai mie mi se intampla, l-am avut pe Mos Craciun stand langa brad. Iar aia 150 de lei dati au meritat pana la ultimul banut. Si nu numai pentru bucuria si surprinderea Matildei, dar pentru cat am ras noi toti. Cred ca n-am mai ras atat de…. mult. Cu lacrimi si cu vorbe. Am ras cat nu ne-a lasat anul asta sa radem. Nici nu mai conta ce impachetasem eu jumatate de noapte in sacul ala acolo, important era ca prietenii si familia mea aveau lacrimi de bucurie in ochi. Anul asta am avut cel mai frumos Ajun, poate cand eram copiii mai simteam bucuria asta. Atunci cand iscodeam cu fratele meu fiecare coltisor de casa in cautarea darurilor care apareau apoi in mod miraculos sub brad. Ochii Matildei cand l-au descoperit pe Mos “coborand” de pe terasa…. ochii aia… au fost vindecare pentru toata nedreptatea anului asta. Pentru ca daca 2013 mi-a fost imposibil de greu mie, 2014 i-a fost ei. Micuta mea iubita! Sa-ti fie toate serile de Ajun pline de lumina, daruri si rasete cum ti-a fost asta!

20141223_19241620141224_20241720141224_20272720141224_20344720141224_20375920141224_224055

Multumim mama si tata, multumim Mon si Ius, multumim Laura si Eliza! Multumim Mos Craciun- stiu ca te-ai dat peste cap ca sa ajungi si la noi la timp!

IMG_0215

IMG_0210

 

IMG_0209 IMG_0207

IMG_0199

Multumesc 2013 pentru lectii! Anule 2014… inca incerc sa-ti inteleg sfatul! :) Anule 2015, vezi ce faci, ca sincer, nu mai pot!

P.S. Pe la 12 noaptea din camera ei cu pereti pictati se auzea povestea de noapte buna!

 

Parintii mei m-au crescut asa cum au stiut ei. Asa cum au putut si cum au simtit. M-am facut mare si am inceput sa le reprosez lucruri. Lucrurile pe care eu le-am simtit nedrepte sau gresit facute. Apoi am avut si eu copilul meu si m-am pus iar cu un pas inainte. Gresisera mai mult decat credeam. Multe lucruri lasasera rani inca nevindecate. Multe ma impiedicau sa fiu parintele Acela pe care mi-l doream pentru copilul meu. De prea multe ori ma trezeam cu gesturile si vorbele lor. Exact acele gesturi si acele vorbe pe care le dispretuiam si reprosam. A trebuit sa ma vindec pe repede inainte. A trebuit sa descopar, sa inteleg, sa iert si sa vindec. Dar cel mai important a fost ca a trebuit sa inteleg. Iar pasul cel mai greu a fost cand conditiile m-au obligat sa ma despart de copilul meu pentru doua saptamani.

A trebuit sa o duc la ei, la bunici. Eram in perioada de schimbare a gradinitelor, prea obosita si prea suparata pe mine pentru a avea grija si de ea. Si daca n-as fi fost asa, tot nu as fi putut sa lipsesc atat de la serviciu. Motivele pentru care eu am crescut “la bunici” erau cu totul altele, asta e clar. Simt si cred ca erau si alte solutii, ei au ales-o pe aceasta. Insa, iata-ma pusa in situatia de a o lasa acolo. Gest pe care-mi jurasem sa nu-l fac pana cand ea nu va fi destul de mare incat sa aleaga. Dar nu aveam solutie si am ales asa. Si am trait acel sentiment de a despica pamantul in doua si a ma baga acolo, imi era greu cu mine si toate ranile alea nevindecate sangerau. Ma durea fizic lipsa ei. Ma durea incalcarea cuvantului dat. Ma durea neputinta de a face mai mult si mai bine pentur ea. Iar atunci am realizat ca faceam ceva mai bine pentru ea, de fapt faceam cel mai bun lucru pentru ea. O duceam la oamenii care o iubesc cel mai mult pe lumea asta si ii dadeam un ragaz de iubire si afectiune dupa o perioada foarte grea,  Si binele ei a vindecat raul meu. Am inteles si am iertat.

A trebuit sa-i inteleg. Si ca sa intelegi un om trebuie sa-l asculti, Trebuie sa pui intrebarile corecte. Trebuie sa-i dai timp si spatiu. Si sa asculti. Sa deschizi sufletul, mintea. Sa te eliberezi de negura aia a reprosurilor si a superioritatii. Sa fii empatic cu adevarat. E foarte greu sa sa te eliberezi. Cel putin mie mi-a fost. Pentru atat de multi ani am purtat in suflet acea senzatie a neglijentei, a parasirii. Tarziu am inteles de ce anumite imagini suprinse in fotografiile din copilarie imi faceau atata rau. S-a intamplat sa fiu un copil foarte cuminte si linistit, foarte putin solicitant. Si ca bebelus daca ma trezeam stateam si ma jucam. Iar bebelusul care nu plange nici nu primeste. Si cu timpul primeste si mai putin. Si mai putin, Pana cand devine un copil “independent” care la un an pune mana pe lingura si mananca. La nici un an am fost dusa impreuna cu fratele meu- cu doar 1 an mai mare- la mamaie la tara. Iar pana la inceperea scolii mamaie a fost universal meu, Intr-un fel am avut noroc. Mamaie a fost un parinte model, cumva instinctul ei matern a reusit sa supravietuiasca si sa creasca patru copii si noua nepoti in cel mai pur spirit al atasamentului. Daca mamaie ar fi trait in timpurile astea, ar fi batut la fund toti Alfie si Thompsonii. Ea a fost castigul nostru si modelul nostru parental. Dar nu poate compensa sutele de duminici in care ramaneam plangand pe gard in timp ce masina parintilor se pierdea in zare. Si nici celelalte sute de sambete in care asteptam pe acelasi gard sa vedem masina venind.

Insa ei ce au avut? Ce au avut parintii nostri? Ce a avut generatia lor? Tatal meu este nascut in timpul razboiului. Primele sale amintiri sunt cum se intepase mamaie intr-un gard de spini incercand sa fuga de bombardamente. Ii avea in brate- pe el si pe fratele lui geaman- si de poalele ei se tineau cele doua fetite mai mari. Au trait saracie, foamete si moarte. Tatal nu si l-a cunoscut niciodata, a murit in razboi. Soara mai mica a murit si ea. La 14 ani deja muncea intr-o tabacarie, apoi la rafinarie. Isi sustinea familia, Era un adult, A trait o copilarie scurta si chinuita. Era orfan de tata si sarac. Lucrurile pe care mi le povesteste din copilaria lui sfasie sufletul. Nici nu putem ajunge cu mintea pana acolo. Norocul lui? Da, norocul lui a fost ca a avut o mama speciala. Mai chinuita si mai sarmana decat el. Un orfan al primului razboi, o vaduva, dar un om cu un spirit special. Le-a fost mama cu blandete si cu intelegere, I-a iubit si alinat. A facut tot ce a putut mai bine pentru ei. Tata isi aminteste ca atunci cand era mic dormea cu mana in sanul ei, Ceva imi spune ca-l alaptase destul de mult. Pentru niste copiii nascuti in asa chin, probabil ca asta era o salvare. Tata ar fi fost o mama buna :). Ca tata nu si-a gasit nicioda locul pentru ca n-a stiut cum sa-si vindece golul ala, cred ca nici n-a stiut ca-l are. De simtit, a simtit. Dar n-a stiut sa stea de vorba cu el si sa faca pace in suflet. Sper ca in viata care va urma sa aiba parte de tot binele pe care nu l-a avut in asta.

3352043_orig

Mama. Mama a fost un copil “tarziu”. Un copil facut la 45-50 de ani. Un copil al unor oameni care nu mai aveau timpul si energia sufleteasca pentru acest nou pui al lor. Intre mama si cel mai mare frate era o diferenta de 20 de ani. Intre mama si sora cea mai mica de 14… A crescut singura. A crescut dorindu-si lucruri de copii dar pe care nu le-a avut niciodata. A crescut avand o singura papusa. Din carpa umpluta cu talas. Talas care a curs cand mama a operat papusa de apendicita. N-a avut jucarii, n-a avut un mediu copilaros. A avut seriozitate si un mediu rigid. A fost crescuta fara a fi invatata emotiile, comunicarea, alintul, mangaierea. Pentru ca parintii ei traisera atata pierdere incat nu cred ca mai aveau prea multe lacrimi si duiosie in ei. Si-au vazut toata munca luata, toata familia umilita, au trait saracie cu forta. Erau avuti iar comunismul a considerat ca omul care agonisise de generatii trebuie jupuit de tot ce avea si trimis in mizerie. Au trait sa vada cum le sunt scoase si rufele din lada si lingurile din sertare, si pernele, si tot tot. Am vazut procesul verbal de expoliere si este crunt. Nu poti sa nu te intrebi ce ramane dintr-un om in urma unui astfel de act. Ce ramane dintr-un parinte cand isi vede copilul facand puscarie politica nevinovat. Ce ramane cand iti vezi un alt copil dat afara de la facultate pentru ca a avut parinti “exploatatori”. Mama a fost un copil fara copilarie. Maturizat fortat si cu singura speranta in inteligenta ei si in munca. La nici 30 de ani era singura, parintii ei se dusesera. Nu a apucat sa impartaseasca nimic cu ei din toata bucuria de a avea o familie, Nu I-a cunoscut cu adevarat niciodata. Iar asta e un gol ce doare.

268460_orig

Apoi, acesti copii ai unor vremuri ce amputau suflete, au devenit parinti. Cu ce modele? Cu ce ganduri? Cu ce sentimente? Ne-au iubit, normal ca ne-au iubit. In cazul nostru am avut norocul ca ne-au si dorit. Dar ce fusesera ei invatati sa faca? De unde sa stie? Au facut ce au crezut ca e mai bine in contextul dat. Iar noi avem nevoie sa intelegem asta. Si, poate, sa-i ajutam si pe ei sa inteleaga si sa vindece. Eu, de vreo doua saptamani, umblu cu o lacrima stand sa cada. Intr-o discutie cu mama, asa la intamplare, despre Craciun, mi-a spus ca pana sa ne aiba pe noi nici nu stiau ce e ala. Ca abia cand am venit noi pe lume a venit si Mosul si Craciunul. Mi s-a chircit sufletul de tristete. Si iar am inteles lucruri despre ei. Despre copilaria lor. Parintii nostri abia daca aveau ce manaca. Ce sa mai spunem de brad si daruri. Mi-a povestit mama cum intr-un an fratele ei mai mare le-a trimis un brad de la Brasov. Insa, ce sa pui in el? Au dat bucati de mamaliga prin faina sa para ca sunt bucati de rahat cu zahar si le-au pus in pom. Acum stau si ma uit la bradul meu inca neimpodobit si nu ma pot opri din plans. Noi avem decoratiuni de am putea impodobi trei brazi, nu unul. Dar nu ma indur sa pun nimic in el. O sa o astept pe mama maine sa-l facem impreuna. O sa cumpar si rahat.

Pe tata nici nu indraznesc sa-l intreb despre Craciun. Mi-a povestit adesea despre iernile din copilaria lui. Despre nametii cat casa. Despre drumurile taiate prin ei. Despre frig si lipsuri. Despre singurii galosi “cusuti” cu sarma. Despre tot gruel pe care l-au indurate. Insa, stiu de cand eram mai mica si ne povestea mamaie ca le facea poame si le scotea de Craciun ca pe  niste trufandale. Poamele sunt feliute de fructe insirate pe sfoara si puse la uscat in podul casei. Prin uscare devin dulci si bune. Inca se mai isirau poame si cand eram eu copil. Le mai punea si gutui infasurate in hartie. Mamaie mai facea asta si pentru noi. Cele mai bune gutui din lume sunt cele puse la lada peste iarna. Singurul gand care ma incalzeste este ca stiu sigur ca avea parte de iubire. Acum este atat dbosit si de satul de toate incat sper macar de iubirea noastra sa se bucure.

2412334_orig

Anul asta mi-am propus sa-i ajut sa redescopere Craciunul. Vreau sa-i am alaturi. Sa povestim, sa radem, sa ne bucuram pentru inocenta copiilor, sa ne umplem sufletele de copilaria lor frumoasa. Sa alinam dureri vechi cu bucurii noi. Vreau sa fim cu pace!

Mi-e dor de gutuile lu’ mamaie!

Dragii mei, am dat “stop joc” pentru a putea trage repede la sorti si a expedia chiar si de astazi cadourile voastre.  Va multumesc mult pentru urari si pentru aprecieri! Creste inima in mine cand vad ca va palce noul aspect al blogului, mi-e tare drag de el. A iesit exact ce-mi doream, si o sa-i multumesc iar Zanei de la Crazy Designs pentru ca mi-a citit si desenat gandurile. Cu uraturi si multumiri ne mai auzim pana la sfarsitul anului, acum extragerea. Au fost in total 37 de doritori- multumesc, multumesc- 17 pentru Cadou#1, 21 pentru Cadou#2, 22 pentru Cadou#3, 16 pentru Cadou #4 si 20 pentru Cadou #6. Cadoul #5- invitatia+CD la prestatia speciala de Craciun a violonistului Iustin Galea a  mers catre Laura Frunza, multumim Laura pentru frumoasele cuvinte scrise despre experienta de sambata seara si ne bucuram ca te-ai simtit atat de bine. Articolul Laurei il puteti citi pe blogul ei.

Pe norocosii castigatori ai celorlalte daruri ii rog frumos sa-mi transmita datele de contact, daca puteti chiar azi ar fi minunat:

Nume si prenume

Adresa de livrare

Numar de telefon

Imi lasati un comentariu la fel ca atunci cand v-ati inscris, comentariile sunt private pana la aprobare deci datele raman confidentiale. Daca sunteti din Bucuresti si doriti sa ne vedem va sun si stabilim.

Si random.org a decis asa:

Cadoul #1- Bradutul lancios frumos frumos Simply Happy:  doritor nr. 16  Luci

22_12_2014 - 4

Cadoul #2- Coronita lanacioasa frumoasa frumoasa Simply Happy: doritor nr. 1 Monica

22_12_2014 - 1

Cadoul #3- Ghiveci vesel de sarbatoare Simply Happy&Prajiturele:  doritor nr. 2 Daniela

22_12_2014 - 1

Cadoul #4- Cartile Editura Creanga Fermecata si cornita aniversara (am inteles ca este o coronita foarte speciala pentru aniversarea copilului- n-am stiut asta, imi cer scuze) All Year Handmade: doritor nr. 13 Miha

22_12_2014 - 6

Cadoul #6- Statueta Ea si Ea- mama si fiica- Willow Tree: doritor nr. 4 Cristina S.

22_12_2014 - 3

Felicitari!

Si pentru ca am avut si doi tatici care au comentat, Paul si Lucian, nu pot sa nu suplimentez cu un dar masculin si sa tragem la sorti intre ei doi :). Iar cel mai norocos in viziunea random.org este… nr. 1, Paul. Deci te rog si pe tine sa imi trimiti datele de contact.

 22_12_2014 - 5

Va multumesc mult pentru participare si sa stiti ca la anul am planificat o intalnire, sa ne si cunoastem si sa facem si o fapta buna pentru Alex, baietelul despre care vorbeam in articolul anterior. Ne vedem, bem un ceai, ascultam o muzica buna, mancam o briosa, licitam cateva daruri, o sa fie frumos!

Cu mare drag,

cele doua Ele :)

Cu mare emotie si incantare va prezint noul chip al Blogului Ea si Ea! Simt ca anul care vine va fi un an al unei noi vieti. Ca in multe sensuri o sa o luam de la capat, ca or sa apara noi sanse, noi oameni, colaborari noi, ca o sa am curajul sa o iau si pe un alt drum, ca o sa parasesc zona mea de confort si o sa am curaj sa primesc mana intinsa. Simt ca va fi greu, dar ca la sfarsitul drumului va fi linistea si implinirea pe care mi le doresc pentru noi. Si mai simt ca blogul asta va fi mai important pe drumul pe care-l am de mers si ma va ajuta sa aduc acel bine pe care-l visez inca de cand am inceput sa scriu aici, acum doi ani si jumatate. Deci, draga blogule, hainute noi pentu tine! Sa le porti citit si fericit!

Multumesc din suflet Crazy Designs pentru Logo si Concept! Multumesc pentru ca m-ai ascultat, m-ai cunoscut si ne-ai vazut asa cum suntem. Ca ne-ai desenat un Logo in care suntem Noi. Vesele, iubite, fericite, unice! M-ai bucurat teribil si esti acum co-mama a Blogului Ea si Ea. Multumesc si lasati logo-urile sa se duca la Crazy Designs, or sa vina inapoi mult mai fericite! :)

Si pentru ca este sarbatoarea noastra de haine noi, si pentru ca vine Craciunul, si pentru ca vreau sa va multumesc pentru sustinere, si pentru ca ati stat pe aici si cand nu aparea vreun articol cu saptamanile, si pentru ca mi-ati scris vorbe frumoase, si pentru ca m-ati criticat, si pentru ca ati prins curaj si ati intrat si in viata mea reala, si. mai ales, pentru ca mi-ati acordat onoarea de a ma citi, vreau sa va ofer cateva cadouri din suflet! Toate minuuunate, toate pentru voi! Mi-ar fi palcut sa fie mai multe, sa am cate unul pentru fiecare, dar am zis sa fie totusi sase- ca atatea zile ne mai sunt pana la Craciun! Sase cadouri in sistem tombola. Va rog sa va inscrieti repede pentru ca luni sa putem trage la sorti si cadourile sa plece tot repede spre voi si sa ajunga pana la Craciun! Deci, daca va doriti ceva din ce ofer mai jos, va rog sa lasati un comentariu mentionand si cadoul dorit, daca va doriti mai multe le puteti trece pe toate- o sa participati pentru fiecare cadou in parte.

Atentie! Este si un cadou foarte special si drag mie care o sa se intample Sambata seara!! Asa ca pentru el am nevoie sa-mi spuneti repede-repede-repede daca vi-l doriti si sa ne putem organiza pana maine seara. Preferabil pentru Bucuresti ca sa si puteti ajunge la eveniment. Bem un ceai minunat, rontaim o nuca si ne si cunoastem!

Cadoul #1- Bradutul lanacios :). Este un bradut de aproximativ 25 cm inaltime, creat de mainile dibace ale Cristinei Simply Happy. E frumos de numa-numa.

10859620_10203592045500967_1581089800_n

 

Cadoul #2- Coronita lanacioasa (aprox 30 cm diametru)- Este o decoratiune pentru Sarbatori care poate fi folosita atat pentru usa cat si pentru fereastra sau alt loc pe care dorti sa-l infrumusetati. Este tot creatie Simply Happy!

 

10859571_10203592124942953_1312081381_n

Cadoul #3- Este o combinatie fericita de Prajiturele si Simply Happy. Ghiveci de sarbatoare cu decoratiuni vesele si dulci.

 

10863530_10203592124902952_1286860401_n

Cadourile de mai sus au fost achizitionate la pretul lor de lista pentru ca toti banii incasati urmeaza sa fie donati pentru cadourile de Craciun ale copiilor internati in cadrul Institutului Oncologic Fundeni. Actiune a Anei si a Cristinei- le multumesc pentru ocazia oferita pentru a ajuta. Iar 20% din toate incasarile lor din aceasta perioada sunt donate in cadrul aceleiasi campanii. Le gasiti pe fete si maine la Targul de Craciun Moda pe indelete la Dianei 4. (Strada Dianei nr.4 de la ora 11).

Cadoul #4- Ne este oferit de Editura Creanga Fermecata si All Year Handmade. Editura prietena care nu este la primul cadou oferit pe blog ne aduce acum doua noi aparitii- Arta de a mustra si Identificarea, cunoasterea si armonizarea Temperamentelor. Carti scrise cu suflet si har de doamna Ileana Vasilescu. Mamica de trei minuni si membra a WAHM Romania- Cristina Antonica- este atat “mama” editurii de mai sus cat si a All Year Handmade- confectii din fetru si alte material textile. Cristina ne ofera aceste ultime doua publicatii si o coronita din fetru lucrata si decorate manual.

10351245_657108051074528_1564657264349465023_n

Cartile Editurii Creanga Fermecata pot fi comandate in aceasta perioada sub forma unui pachet promotional. Detalii gasiti aici.

10270536_657107741074559_415472471630709266_n

Idei pentru cadouri Handmade realizate de WAHM Romania gasiti si aici.

 

IMG_0195

IMG_0196

Cadoul #5- Invitatie pentru o persoana la Recitalul de Craciun sustinut de Iustin Galea sambata, 20 decembrie, de la ora 20:00 la Serendipity Tea (Dumbrava Rosie nr. 12). Cu aceasta ocazie va oferim si CD-ul lansat de curand de Iustin cu un autograf special din partea artistului. Iustin este un compozitor si violonist foarte talentat, va fi o seara de pomina si mi-as dori foarte mult sa ne vedem acolo la un ceai. Rugamintea este sa imi scrieti foarte repede daca doriti aceasta invitatie pentru ca evenimentul este maine seara.

10858403_878109395553766_929932107507262942_n

 

Cadoul #6- Ea si Ea- este o statueta foarte speciala, ea spune o poveste despre o mama si fetita ei. Despre binele si greul prin care au trecut, despre viata. Este un cadou de suflet, sa va fie poveste, sa va fie adevar. Este un produs original Willow Tree si fiecare statueta vine cu o poveste de viata unica.

5461fe19805845_36434408_1400x1400

Mult success si repede cu inscrierile ca sa pot expedia cadourile la timp! Daca sunteti din Bucuresti poate imi faceti onoarea sa ne si vedem!

Daca doriti la randul vostru sa oferiti un dar va rog sa accesati linkul urmator,  http://www.gofundme.com/gqsn5k , este povestea lui Alexandru pentru care imi doresc sa fac cumva ca viata lui sa mearga pe un drum mai vesel. Alex este baietelul Daniele- prietena mea- care a adus multa bucurie in vietile noastre prin produsele unice si cu suflet: Smallprint. Ei au acum nevoie de ajutorul nostru pentru ca Alex sa urmeze o costisitoare terapie care-l poate ajuta sa invinga un diagnostic greu. Anul acesta Alex a fost diagnosticat cu afectiune din spectrul Autismului insa, prin terapie, Alex poate fi recuperat complet.

P.S. Am marea rugaminte ca atunci cand imi transmiteti informatiile de livrare si cele de contact sa o faceti la timp si in mod corect. Din pacate s-a intamplat in trecut ca un produs sa dispara in neantul coletariei dupa ce s-au incercat mai multe livrari si a fost neplacut pentru toata lumea. Imi doresc sa ajunga toate cadourile in timp la voi si sa va puteti bucura de ele! Multumesc pentru intelegere!

Sa fie Craciun!

 

 

 

Luni mi s-au intamplat doua lucruri foarte frumoase! Serbarea Matildei siiii, siiii am primit fermecatoarea vizita a Sinzianei Iaru! Sinziana este un Make-up Artist senzational, eu stiam asta deja si abia asteptam (re)intalnirea! Nu tocmai intamplarea a facut ca si in urma cu trei ani tot ea sa fi fost cea care m-a facut mai frumoasa decat speram pentru botezul Matildei. Si ca sa dau tot din casa, pe Sinziana o cunosc de cand aveam… aaaa…. nu mai stiu sa calculez cati ani! :)) Mi-a fost colega in scoala generala si buna prietena. A fost o reala fericire sa o regasesc acum trei ani in aceasta noua ipostaza care o face sa straluceasca. Dupa vreo 2-3 facultati si urmarit cariere care nu o implineau, Sinzi si-a “infruntat” visul si s-a specializat in Make-up. Era visul ei, talentul ei, fericirea profesionala pe care si-o dorea. Ca avea mana buna si ochi pentru arta stiam de cand am pictat impreuna peretii Scolii 194- unde ne-am format noi ca oameni- dar cat de bine vede si incurajeaza frumusetea sa iasa la iveala, chiar nu stiam.

La prima noastra revedere eu am fost pasivul si ea activul. Adica mi-a realizat un machiaj de “statea mata in coada” pentru acest eveniment coplesitor de frumos din viata mea. Ziua aia stiu ca nu ar fi fost atat de frumoasa daca nu m-as fi simtit si eu speciala in felul in care aratam. Si stiu ca pe langa lumina din interior pe care ti-o aduce fericirea si implinirea de parinte, multe dintre complimentele primite au fost si datorita indemanarii prin care Sinzi a stiut ce sa ascunda si ce sa scoata in evidenta. Ne-am promis sa ne revedem, dar n-am mai apucat sa o facem decat virtual cand vechea mea prietena m-a sprijinit in Campania Un pom pentru o casa contribuind in cadrul licitatiei cu doua machiaje profesionale. Daca imi amintesc eu bine a reusit sa ne aduca atunci in jur de 1000 de lei pentru care ii multumesc iar. Si cum timpul trece mult prea repede am apucat sa ne revedem abia luni. Dar ce revedere avantajoasa pentru mine! Insa acum ea a fost cu vorbitul si eu cu facutul.
De data asta intamplarea- sau poate nu- a facut ca Ana sa o intalneasca pe Ioana Predoiu- Specialist PR. Din aceasta intalnire visul Anei a inceput sa prinda forma si apoi existenta sub numele de Parenting PR. Agentie de PR care a gandit si campania Esti unica, alege personalizat!. Eh, si aici apare Sinziana, ea a adus un concept nou si foarte inspirat- parte din aceasta campanie- Make-up Concept for Moms by Sinziana Iaru-. Planul (spun planul pentru ca stim noi, mamele, cat e viata noastra de surprinzatoare) este ca Sinziana (impreuna cu simpatica asistenta Geo) sa vina la voi acasa in timp ce copilul/copiii dorm sau sunt la gradinita/afara. Sa vina si sa va ofere sfaturi profesioniste in ale machiajului. Totul se intampla in propria casa, cu fardurile si ustensilele voastre, cu lumina si nevoile voastre specifice. Si ca sa nu va mai tin in suspans o sa va povestesc direct cum a decurs intalnirea noastra. Eu, una, sunt extrem de incantata de rezultat si de luni am observat mult mai multe priviri frumoase si zambete in jurul meu. Chiar daca ma machiam de vreo 18 ani aproape zi de zi, uite ca nu o faceam tocmai correct si era pacat cand totul statea in cateva trucuri simple dar pe care “consumatorul casnic” nu le cunoaste.
Materialul clientului.
Tenul meu- materia prima :))- este unul cu probleme. Nefericirile hormonale din adolescenta si-au lasat urma pe el. Am cicatrici cu pierdere de tesut din cauza acneei. Am incercat si imposibilul pentru tratarea lor pana acum vreo 5-6 ani cand dupa 4 sedinte de pura tortura cu laser am zis stop. Lasam chinul si ramanem cu partea mai frumoasa si nedureroasa a lucrurilor: machiajul! Tenul meu este in continuarea unul cu tendinta de ingrasare si cu puternica reactie hormonala, deci nu-mi lipsesc minunile de “cadouri” lunare. Pe de alta parte tenul este deshidratat pentru ca produsele antiacneice au talentul asta. Este destul de complicat sa reduci sebumul dar sa tii pielea hidratata optim. Chiar daca, asa cum spune Sinziana, sebumul este pentru cand ii e “foame” tenului, produsele hidratante pentru atunci cand ii este “sete”. Nu trebuie sa le incurcam intre ele si trebuie sa hidratam si tenul gras. Deci, concluzia ar fi ca nu am cel mai usor de machiat ten si avem si lucruri de ascuns sau cel putin de estompat. Apoi, eu am o fata destul de lata si cu falcute, deci avem nevoie si de ceva trucuri pentru a ii oferi profunzime si pentru a o ingusta. Acestea fiind spus, am pornit la treaba!
Analiza trusei de machiaj.
Mi-am lasat trusa asa cum era, nu am vrut sa trisez. Chiar am vrut sa corectez ce era gresit in ea. Cateva concluzii foarte importante:
- nu folositi produse cu termenul de garantie expriat! Oricat de drag va este de ciotul ala de creion dermatograf care nu se mai gaseste, atuncati-l!;
- folositi produse de calitate! Mai bine mai putine decat multe si fara tinuta! O sa avem si cateva sugestii mai jos.
- mentineti trusa curata! Atat trusa cat si produsele si ustensilele. Aici aveam un mare minus care in conditia speciala a tenului meu era un big no, no! Pensulele trebuie spalate cu un sampon bland sau un produs special. Iar asta la maxim 2-3 folosiri! Bureteii pentru aplicarea fondului de ten la fel! Nu-I folositi in mod repetat, daca sunt murdari pot contamina si fata si produsul! Se spala si se usuca. Sinziana ne recomanda ca fiind foarte importanta dezinfectarea trusei de machiaj si a produselor!  Produs recomandat BeautySoClean Cosmetic Sanitizer Mist – pentru produse- si BeautySoClean Conditioning Brush Cleanser- pentru pensule si accesorii.
- tineti produsele in ordine, in compartimente separate, eventual in husele/ambalajul special! Ideal o trusa pentru farduri si o alta pentru pensule si accesorii.
- alegeti produse potrivite tipului de ten! Pentru un machiaj rezistent si avantajos este important sa alegem produsele potrivite tenului nostru, in cazul meu cel mixt, cu imperfectiuni.
Necesarul pentru un machiaj de zi.
Avem nevoie de urmatoarele produse:
- o baza pentru machiaj- eu folosesc una cu rol dublu, este atat o baza cat si un tratament pentru tenul meu (Sebium Mat de la Bioderma);
- fond de ten – tenul meu se impaca minunat cu Normaderm Teint dela Vichy- nu este uleios, suficient de acoperitor, nu-mi “provoaca” tenul sa erupa, nu se aglomereaza pe fata, nu este fainos;
- pudra pentru “sigilarea” fetei- ceea ce-mi lipsea si a facut tooooata diferenta, un efect incredibil- la recomandarea specialistei urmeaza sa achizitionez pudra  All Matt Make Up For Ever (nr. 14). Costa ceva dar efectul e wow!
- Sculpting Kit Make Up For Ever (nr. 3)- acest produs e magie la cutie- rolul sau este de a forma lumini si umbre acolo unde avem nevoie pentru a masca sau avantaja zonele fetei. Nu-l aveam, o sa-l am.
- un blush- fard de obraz;
- creion dermatograf- culoare la alegere;
- farduri intr-o paleta cu diferite nuante;
- un creion negru moale;
- creion pentru sprancene (daca aveti nevoie)
- rimel.
Si de urmatoarele accesorii:
- buretei pentru aplicarea fondului de ten- pe langa faptul ca aveam unii prosti, ii mai si foloseam gresit- aruncati, comandat altii. Buretii “ou” magici- Beautyblender- cu o textura unica.
- o pensula mare si moale pentru aplicarea pudrei/fardului de obraz- eu aveam una foarte proasta si prost intretinuta, nu o mai am :).
- o pensula “oblica”- cu unghi pentru aplicarea produselor de “sculptare” a fetei;
- periuta pentru sprancene;
- betisoare pentru aplicarea fardului de pleoape.
Rutina si tehnica.
Nu o sa va mai trec prin procesul de demachiere. Pentru ca machiajul sa fie uniform si cu un aspect ingrijit de durata, tenul tebuie sa fie curat. Din pacate eu inca nu am gasit produsul demachiat care sa imi faca bine asa ca merg pe spalare cu apa calduta si sapun gel pentru bebelusi. Tenul gras- contrar mitului- are nevoie de produse foarte blande pentru curatare. Produsele agresive nu fac altceva decat sa “provoace” tenul in a produce si mai mult sebum. Nu va duceti la culcarea fara sa va demachiati sau macar splati tenul.
Incepem prin aplicarea bazei pentru machiaj. Aplicarea se face cu degetele si se aplica uniform pe fata si gat. Daca folositi un produs dermatologic de matifiere- asa cum fac eu- evitati zona ochilor si nu coborati prea mult spre decolteu. Nu aplicati mult produs, mai bine incepeti cu o cantitate mica si pe parcurs vedeti daca mai trebuie aplicat.
Secretele specialistului: Lasati cel putin 3-5 minute intre aplicarea bazei si aplicarea fondului de ten pentru ca produsul de baza sa intre in piele si fata sa fie uscata.
 Daca atunci cand incepeti aplicarea fondului de ten acesta se aduna pe degete si nu ramane pe ten, inseamna ca baza inca nu s-a uscat sufficient. Eu, pentru ca sunt mereu in viteza si machiajul se intampla de obicei la prima ora dimineata, fac asa: aplic baza, apoi trezesc copilul pentru gradinita, cat ne giugiulim si negociem are si produsul timp sa se usuce.
Urmeaza aplicarea fondului de ten. Ei, aici, greseam fatal :)). Unu, aveam niste buretei care in loc sa ma ajute, ma incurcau. Bureteii mei “speciali” erau mult perea densi si cu o structura rigida. Un buretel pentru aplicarea fondului de ten bun ar trebui sa fie moale si “aerat”. Sa imite porii. Buretelul bun trebuie sa ia numai surplusul de produs si sa ne ajute sa acoperim/astupam atat cat avem nevoie. Si, trecem la elementul gresit numarul doi: NU aplicam fondul de ten cu buretelul. Asa cum gresit faceam eu- adica puneam fondul de ten pe buretel si apoi aplicam prin tapotare pe fata. Fondul de ten se aplica cu varful degetelor prin “manevra” de tapotare. Nu frecam fata atunci cand aplicam, o “lovim” incet cu varful degetelor acoprind uniform. Ca si la produsul anterior: mai putin este mereu mai bine, daca mai este nevoie mai aplicam. Abia dupa ce am aplicat uniform pe fata si pierdut in jos, pana spre jumatarea gatului, folosim buretelul tamponand usor fata. Astfel eliminam surplusul de fond si ne asiguram ca nu ramane produs care se poate aglomera in pori. Daca avem zone problema de corectat aplicam punctual tot prin atingere cu varful degetului. Singurele zone unde mergem putin si pe miscare de intindere sunt zona nasului si zona gatului, dar nici aici nu frecam, aplicam numai de sus in jos ca sa nu “ciufulim” pielea.
Secretele specialistului: impartiti fata in doua atunci cand aplicati produsele, nu va plimbati de pe o zoana pe alta. Terminati o jumatate si va mutati simetric pe cealalta parte.
Daca aveti cearcane, acum este momentul sa aplicati corectorul crema. Este posibil ca fondul de ten sa acopere aceste mici probleme, deci asteptati sa vedeti intai aspectul dupa aplicarea fondului de ten si abia apoi adaugati si corectorul numai in caz ca mai este necesar. Corectorul se aplica pe zona de sub cearcane si plecat usor intr-un triunghi pana la baza nasului, tapotand cu buretelul pentru o omogenizare perfecta cu fondul de ten.
Secretele specialistului: produsele cremoase se aplica numai peste produsele cremoase,  cele pulbere peste cele pulbere. Deci nu venim cu pudra peste fondul de ten si apoi cu un corector crema peste pudra pentru ca iese “namol”. Terminam cu ce avem de aplicat din categoria “cremoase” si apoi mergem mai departe la cele pulbere sau compacte
Si acum urmeaza magica pudra pentru “sigilarea” fetei.  O pudra buna costa, asa este, insa rolul sau este atat de important si efectul atat de surprinzator incat face toti banii. Machiajul o sa stea la locul lui, fardurile nu or sa curga pe fata si pana seara nu o sa devenim mai stralucitori decat ouale de Paste. Ideal este ca pudra pulbere sa fie pusa pe capacul cutiutei astfel nu riscam sa contaminam intregul produs cu bacteriile de pe fata. La fel si in cazul fondului de ten- recomandat este sa il asezam pe dosul palmei si de acolo sa folosim cat avem nevoie, astfel nu contaminam si flaconul prin revenirea pe el si il aducem si la temperatura corpului fiind mai usor de aplicat.
 
Pudra se aplica cu o pensula mare cu perii moi. Eu aveam una…. aspra. Ceea ce nu-i facea deloc un serviciu tenului meu sensibil. Am schimbat-o pe una moale si fina. Pudra pulbere se ia pe pensula prin tamponare, nu prin miscari circulare ca in cazul produselor compacte. Apoi pornim de la linia maxilarului prin a aplica prin aceeasi miscare de tamponare in trei puncte, si tot asa in sus in linii paralele orizontale. Se uniformizeaza dar cu miscari blande spre exteriorul fetei, nu frecam si nu insistam. Pudra trebuie aplicata in cantitati mici, ea trebuie sa ramana discret pe ten, nu sa-l incarce. Pastram aceeasi sugestie de mai sus de impartire a fetei in zone simetrice atunci cand aplicam produsul. Daca pensula noastra este prea groasa pentru zonele mai inguste- cum ar fi baza nasului- turtim usor perii pentru a ingusta si pensula.
 
Secretele specialistului: pudra este corect aplicata atunci cand la atingere fata este fina si nu prezinta zone “lipicioase”.
 
Fardul de obraz trebuie ales intr-un ton flatant in raport cu pigmentul nostru natural. El trebuie sa aduca un mic effect de imbujorare, nu trebuie sa aratam ca niste paiate. Daca nu avem o alta pensula o putem folosi pe cea de la pasul anterior, ideal ar fi sa avem o alta. Fardul de obraz fiind compact il luam pe pensula prin miscari circulare. Apoi, un pas care va avea nevoie de putin exercitiu pana prindeti miscarea, zambiti si acolo unde obrajii devin rotunzi (marul obrazului) incepeti aplicarea fardului de obraz prin doua miscari circulare, cand iesiti din a doua spirala continuati miscarea spre exteriorul fetei sub linia pometelui. Repetati, insa fara a exagera.
 
Si, acum, al doilea produs magic. A fost o revelatie. Este vorba despre produsul pentru lumini si umbre amintit si mai sus. Pentru aplicarea lui avem nevoie de o pensula speciala cu unghi. Si acesta costa, insa este genul de produs care face diferenta intre un machiaj frumos si unul spectaculos. Nu mai spun daca aveti si ceva fotografii de facut o sa vedeti efectul de subtiere. Produsul are doua culori- una inchisa pentru a forma umbre- in cazul meu- sub linia pometilor, acolo unde se afla osul zigomatic- cel foarte accentuat in machiajul Mihaelei Radulescu, de exemplu-. Pornind de la marginea exterioara venim cu o linie fina oblic in jos. Scopul este de a oferi profunzime acelei zone, o umbrire. Astfel chipul pare mai suplu si mai ingust. Incercati sa aplicati cat mai simetric pe fiecare parte a fetei. Cealalta jumate a produsului este deschisa, luminoasa. Aplicam prin miscare ascendenta, de aceasta data, pe partea superioara a pometelui, acolo unde cade lumina. Asfel atragem atentia catre zonele inalte ale fetei in contrast cu cele pe care dorim sa le reducem. Zonele inalte sunt: fruntea, nasul, partea superioara a pometelui, barbia. Intr-un machiaj complex si acestea sunt “luminate”- sau umbrite daca avem ceva de corectat-, iar mandibula “intunecata”, dar inca n-am ajuns acolo, lasam specialistii sa isi faca treaba cand avem nevoie de ceva foarte sofisticat.
 
Secretele specialistului: pentru un ten mixt sau gras folosim produse de finisaj mate sub forma de pulbere (sau compacte in cazul fardului de obraz).
Am terminat baza machiajului nostru. In functie de nevoi si de timp am putea spune ca suntem aproape gata, un dermatograf si un rimel si suntem gata de plecare. Insa, daca vreti sa duceti machiajul la un alt nivel- asa cum imi place mie sa o fac- mergem mai departe cu machiajul ochilor. In cazul meu ochii sunt punctul forte al trasaturilor mele asa ca ar fi pacat sa-I las in umbra.

Machiajul ochilor incepe prin luminarea arcadei superioare- cea de sub sprancene- cu un fard deschis la culoare sau cu cel de la pasul anterior. Apoi urmeaza machiajul sprancenelor. Daca este cazul, evident. Eu am arcadele foarte inalte si pronuntate, deci sprancenele mele sunt foarte expuse. Trebuie sa arate ingrijit si intr-o forma cat mai corecta. Eu le completez si aranjez prin folosirea creionului special pentru sprancene si a periutei. Pentru a contura sprancenele intai le periem si le asezam in directia dorita, apoi conturam cu o linie discreta dar ferma forma pe care dorim sa o obtinem- evident in linia firelor de par. Dupa aceea prin trasarea de mici linii fine care imita firul de par, completam zonele care nu ni se pare destul de uniforme. Dupa umplere urmeaza o noua periere usoara pentru a nu ramane surplus sau un aspect nenatural.

Secretele specialistului: alegeti un creion in tonul natural al parului chiar un ton mai deschis, nu inchideti in mod exagerat nuanta sprancenelor. Creionul pentru sprancene trebuie sa fie mereu foarte bine ascutit pentru a putea trasa linii foarte fine.

Machiajul ochilor. Incepem prin aplicarea dermatografului. Nu prin aplicarea fardului asa cum multi procedam in mod gresit. Incepem cu pleoapa superioara prin marcarea coltului exterior (coada ochiului) si apoi folosind lateralul varfului continuam catre mijlocul pleoapei. Formand catre exterior o forma triunghiulara- acesta forma ajuta ochiul sa para mai alunghit. Apoi aplicam dermatograful si pe pleaopa inferioara interna. Aplicarea fardului se face cu ajutorul unui betisor special. Aplicam intai incepand de la coltul extern- acolo unde am aplicat si creionul- si continuam pierdut catre jumatatea pleoapei pana acolo unde firele de par din gene incepe sa fie mai rare. Cu restul de produs ramas pe betisor mergem catre coltul exterior urmarind aceeasi forma de triunghi. Aplicam fard si pe pleopa de jos- imediat sub gene- dar numai spre coltul extern pentru a migdala forma ochilor.

 

Secretele specialistului: daca “flambam” cu bricheta pentru 1-2 secunde mina creionului dermatograf imediat inainte de aplicarea lui pe pleoapa inferioara interna, culoarea acestuia devine mai intensa, este mai usor de aplicat si mai rezistent la transfer.

 

Rimelarea genelor se face prin miscari de zig-zag de la coltul intern catre cel extern. Incepeti cu o cantitate mica de produs. Daca dupa uscarea primului strat mai este nevoie de produs mai adaugati un al doilea strat. Pentru ca rimelul sa nu faca “picatele” pe pleoapa de sus lasati putin capul pe spate.

Secretele specialistului: pentru machiajul de zi nu aplicam rimel si pe genele inferioare!

Buzele au si ele nevoie de atentie. Trebuie sa fie bine hidratate si in caz de nevoie le puteti face un gomaj usor. Pentru machiajul buzelor avem nevoie de un creion de contur si un ruj intr-o nuanta cu un ton mai deschisa decat creionul sau ton pe ton. Incepem conturarea buzelor de la mijlocul buzei superioare catre exterior. Repetam si pentru cealalta jumatate. Buza de jos se contureaza incepand prin trasarea unei linii drepte la mijlocul liniei de contur natural si se continua catre extremitati in mod simetric. Ideal este sa trasati cu miscare ferma si cat mai aproape de conturul natural. Rujul se poate aplica direct sau cu pensula speciala. Umplem conturul atent, fara a incarca. Presati buzele una de cealalta pentru uniformizare. In caz de surplus indepartati prin “sarutarea” unui servetel.

 

Pentru un accent final cu efect wow- da sa nu mai spuneti la nimeni- aplicati un creion dermatograf negru pe marginea interna a pleoapei- atat sus cat si jos- numai in coltul extern al ochiului. Acest ultim detaliu va da mister si seductie privirii.

Va garantez ca procesul dureaza mult mai putin decat citirea acestui articol :)). Sper ca am mentionat toate detaliile importante pe care Sinziana cu generozitate mi le-a transmis astfel facand posibil acest articol. Prima lectie a fost “promotioanala”, eu astept isirea conceptului pe piata pentru publicul larg avand ambitia unui machiaj de seara cu Smokey Eyes.

In viteza plecarii la Serbarea copilului si in incantarea ce ma cuprinsese am uitat sa facem o ultima fotografie de final, ne multumim si cu un selfie:

Multumesc Ana pentru invitatie, multumesc Sinziana Iaru pentru sfaturi si cred ca Make-up Concept for Moms va fi un success!

Ana, draga, bafta cu tanara agentie Parenting PR si cat mai multe noi idei sa se alature campaniei Esti unica, alege personalizat!

P.S. Draga Mos Craciun, nu ma uita cu trusa aia de pensule pe care ti-o tot cer de vreo trei ani!

Multumesc,

vesnic recunoscatoare si mult mai frumos machiata

Miruna
 

 

Calendarul nostru ia astazi o pauza pentru ca am avut serbaaaare! Prima ei serbare de la gradinita, de fapt prima ei serbarea in general. Daca nu sunteti chiar noi pe aici stiti deja ca mie mi-a placut la scoala. Si la gradinita. Mi-a placut sa invat, mi-a placut interactiunea cu ceilalti copii si mi-au placut serbarile. Da- nu mi-a placut mediul impus si mancatul cu forta- dar asta este alta poveste. Insa stiu ca acum este un trend asa sa dam cu pietre si cu strambat din nas dupa serbarile/concursurile/testarile scolare. Ca sunt moartea, ca streseaza copiii, ca ii fac sa fie competitivi si sa invete sistemul de comportament-recompensa. Nu zic, poate sa fie si asa, dar de multe ori mediul propice este facut tocmai de parinti. Insa poate sa fie si nostim, cu relaxare, fara plansete si stres. Si asa a fost astazi la ei, o serbare linistita si copilasi fericiti!

Am avut emotii astazi! Mi-e greu cand trece pentru prima data prin situatii in care au nu am avut probleme. Tocmai pentru ca suntem doua firi foarte diferite si nu stiu mereu sa-i anticipez starile. Eu la prima serbare de la gradinita m-am certat cu invatatoarea pentru ca ea ma punea cu fata spre tabloul “conducatorului iubit”, eu ma intorceam cu fata spre copii. Si dupa ce s-a intamplat scena asta de cateva ori si toti radeau pe infundate, m-au lasat sa spun poezia cu fata spre copii. Dar eu nu eram nici timida, nu aveam nici soiul ei de incapatanare, nu aveam genul ei de blocaj cand se simte “incoltita”. Iar Mati e copilul caruia daca-i spui ca nu-ti mai aduce Mosul cadou daca nu x sau y, iti spune ca ea are oricum destule jucarii si ca nu mai are nevoie de altele. Deci nu stiam in ce dispozitie se va afla expusa, acolo, in fata parintilor. Nu stiam ce o sa faca. Poezia a memorata-o dupa trei citiri, dar zicea ca nu vrea sa o spuna, ca nu-I place. Nu stiam daca se va pune presiune pe ei, nu stiam daca se va intimida, daca va plange, daca se va bloca si va auzi reactii ciudate din partea celorlalti. M-am plasat strategic in campul ei vizual sa o pot salva in caz de panica. Dar n-a fost nevoie. Chiar m-a surpins cu starea ei de bine si de relaxare. Nici nu stiam ca au pregatit si 3-4 cantecele- pe care le-a cantat cap coada. Copilul meu creste si are nevoie din ce in ce mai putin sa fie salvat!


Prima poezie de la gradinita:

Scrisoare (Otilia Cazimir)

Mos Craciune, toti imi spun
Ca esti darnic si esti bun
 Eu iti spun mai-nainte
Ca sunt fetita cuminte,

Si-ti mai spun, asa, sa stii,
Ca eu nu-ti cer jucarii,
Cum ti-ar cere alti copii
Insa nu m-as supara
Daca tot mi-ai da ceva!

Si cadoul inspirat care a trebuit montat cum am ajuns acasa si pusa in scena una bucata piesa de teatru :)

Multumim oamenilor draguti de la Gradinita Elite – Emilia, Ioana, Celina- care au organizat serbarea asta cu minim de stres pentru copii!

Asa aratau gandurile mele aseara, inainte sa lesin de somn si inainte sa se imbolnaveasca iar pisoiul! Timp sa ma plictisesc: zero!

Serbari frumoase si linistite sa aveti!

 

 

Se termina prima saptamana din Calendarul de fapte bune si vreau sa va vorbesc despre un ultim proiect umanitar- saptamana viitoare o sa va povestesc despre sapte lucruri care fac bine spiritului meu. Despre prieteni cu maini dibace si suflete luminoase. Acum, insa, despre ShoeBox, un proiect inceput acum 7 ani si care a reusit anul trecut sa imparta 30.669 cadouri. Si tot atatea bucurii pentru copiii sarmani din Romania.
Inceputa in 2007 in familie, ca sa-l invatam pe baiatul nostru sa imparta din jucariile si hainutele lui cu alti copii, mai saraci din bloc, dusa apoi la zona orasului Cluj Napoca (faceam “reclama” pe status de yahoo messenger si grupuri de mail), pentru ca in 2013 sa fi adunat deja 30.669 de cutii, de la romanii din 8 tari, 66 de orase si 107 centre de colectare, proiectul ShoeBox reprezinta o incercare minuscula de a face lumea un loc mai frumos. In fiecare an, in preajma sarbatorilor de Craciun, vrem sa punem un zambet pe chipurile a zeci de mii de copii sarmani din orasele in care locuim.
ShoeBox NU este Mos Craciun, reni si alte fiinte magice, ci este despre oameni care ajuta alti oameni, despre altruism si compasiune.
Daca deschidem bine ochii o sa gasim la fiecare colt de strada un copil sau adolescent singur, flamand, infrigurat si parasit. Nu salvam lumea cu o cutie de pantofi umpluta cu dulciuri si alte lucruri, dar vom invata, in timp, sa ne gandim la ceea ce avem si nu le ceea ce ne mai dorim. Vom invata sa pretuim perna pe care ne odihnim capul seara sau pe fularul de la gat. Vom invata sa radem vietii in fata si sa apucam cu amandoua mainile de viitorul nostru.
Experienta ShoeBox este pentru mine o lectie de viata, repetitiva, consecventa si indubitabila ca romanii sunt minunati! Dupa revolutia din ’89, ani la randul am primit “ajutoare” de prin tot felul de tari. Ne miram cum de le pasa la strainii acestia, care traiesc la mare departare de noi, de soarta celor care traim in Romania. Am ajuns sa gandesc acum ca daca nu dau celui de langa mine, ajung sa fiu sarac cu buzunarele pline cu bani si acru, avand camara plina de miere.
Dar din dar se face raiul spune zicala si eu zic cutie din cutie se schimba realitatea unui copil sarman, in prag de Craciun.
Va multumesc tuturor celor care in ultimii 8 ani ati fost partasi acestui minunat proiect. 
Va multumesc tuturor celor care, printr-o cutie cu bunatati, ati adus bucurie in inima unui copil si ati permis luminii si emotiei sa cuprinda Romania si romanii aflati in afara tarii.
Mergem mai departe …
Valentin
Aceste este mesajul lui Valentin de pe www.shoebox.ro – Cadoul din cutia cu pantofi. Conceptul este simplu si ai nevoie de: o cutie goala pentru pantofi (intreaga si cu capac), hartie pentru impachetat cadouri, foarfeca, lipici, un cadou (fie nou, fie unul in stare foarte buna pe care-l ai deja). Apoi imbraci cutia in hartie pentru cadouri- si corpul si capacul. Hotarasti ce doresti sa pui in ea cu gandul la unul dintre copiii sarmani pentu care acest proiect a aparut- dulciuri (neperisabile), produse pentru igiena, jucarii, hainute (manusi, caciula, soseste groase), o felicitare cu ganduri bune, etc. Puneti in cutie ceea ce poate intra, cadoul sa fie ceva utilizabil, ceva ce ati fi vrut si voi sa primiti sau ce credeti ca un copil si-ar dori, ceva practic. Poti face cate cutii doresti.
Proiectul nu-si propune sa colecteze donatii deci nu duceti sacose, cutii, mobile, obiecte electrocasnice asa cum bine spun organizatorii  la Pasul 3 aici.  NU lipiti capacul cutiei, el va fi lipit dupa ce se va pune eticheta potrivita sexului si varstei copilului. Copiii au intre 2 si 18 ani (din experienta anilor trecuti segmentul 14-18 ani nu a fost foarte bine acoperit, poate va orientati spre un coil mai mare). Aduceti cadoul la unul dintre centrele de colectare pana pe maxim 15 decembrie. Centrele le gasiti aici. Pentru cei care nu au centre in orasul/zona lor pot trimite coletul la adresa: Valentin Vesa (iQuest Technologies), Calea Motilor 6-8, Cluj-Napoca, 400001, Cluj. Ma puteti suna si pe 0758 083 786.
Pentru mai multe informatii in timp real accesati Pagina de Facebook Shoe Box aici.
Spor la impachetat!
Este sambata seara, afara-i frig, in casa bine. Am in brate un copil iubit si in bratele de copil am o pisica torcacioasa. Sunt amandoi calzi si moi si stau cuibariti ca sa primeasca dragoste. Inchid amandoi ochii si parca o aud si pe ea torcand usor a bine. Avem burtile pline de ciocolata- pana si pisoiul a primit niste gustarele speciale- nu cred sa ni se mai intample azi vreo mancare sanatoasa. Dar e bine. Sunt cu ea. Suntem bine. Ne avem si ne iubim. Este putinul ala care face cat Tot.
Mi-am dorit sa am o zi in care sa o tin in brate, in care sa ne uitam pe pozele din anii trecuti, in care sa nu facem nimic impus. Sa stam si sa ne oferim iubire.
Sarbatoare de Sfantul Nicolae minunata sper ca ati avut!
Suntem in ziua cinci a Calendarului de fapte bune si vreau sa va vorbesc despre prietenii de la Dravet Romania. Daca va indreptati acum privirea in partea dreapta a paginii o sa gasiti acolo imaginea-link care va conduce spre Dravet Romania. Mai precis in micul lor magazin online de unde puteti cumpara produse proprii, astfel facand o sponsorizare a activitatilor/initiativelor pe care Asociatia Dravet Romania le desfasoara. Nu este pentru prima data cand va scriu despre ei si probabil nici ultima, cred cu tarie in forta acestor parinti speciali care se lupta zi de zi pentru viata copiilor lor.
 
Sindromul Dravet, cunoscut şi sub denumirea de Epilepsie Mioclonică Infantilă Severă (EMIS), este o formă rară şi foarte gravă de epilepsie, pentru care nu există, în prezent, nicio modalitate de vindecare. Convulsiile apar în primul an de viaţă la copilul dezvoltat normal. Primele crize convulsive sunt de cele mai multe ori de lungă durată (status epilepticus) şi în cel de-al doilea an apar şi alte tipuri de crize. Toate tipurile de crize sunt deosebit de rezistente la medicaţie, iar prognosticul pentru Sindrom Dravet este descurajator.
Persoanele cu sindrom Dravet au un risc crescut de SUDEP (sudden unexplained death in epilepsy – moarte subită în epilepsie), şi se confruntă şi cu alte condiţii morbide care trebuie, de asemenea, tratate cu atenţie. Copiii cu Sindrom Dravet nu vor depăşi această condiţie, care le afectează toate aspectele vieţii de zi cu zi.
 
 Ei au infiintat Asociatia Dravet Romania prin care desfasoara activitati dedicate copiilor cu afectiuni neuronale si in special pentru copiii cu afectiuni epileptice rare. Unul dintre proiectele lor importante este Centrul de zi Exista Speranta deja functional in Bucuresti. “Există Speranță” pentru copiii cu epilepsie cu vârstă preșcolară care nu pot fi integrați în învățământul de masă. Pe lângă programul de socializare, centrul ar urma să le ofere acestora și posibilitatea de a urma diferite terapii necesare unei dezvoltări armonioase – kinetoterapie, logopedie, PECS, terapie ocupațională și psihoterapie.
De asemenea, părinții copiilor vor putea să se organizeze în spațiul centrului în grupuri de suport și să discute diferite subiecte care îi preocupă, atât între ei, cât și împreună cu psihoterapeuți.
Centrul “Există Speranță” reprezintă un proiect de parteneriat public-privat, în cadrul căruia Primăria Municipiului București va contribui cu spațiul și utilitățile, iar Asociația pentru Dravet și alte Epilepsii Rare va finanța – prin sponsorizări obținute de la persoane fizice și juridice – dotările necesare.
Inițiativa are loc în contextul în care, în prezent, copiii cu epilepsie nu beneficiază de niciun astfel de amplasament, iar faptul că toate terapiile necesare vor fi disponibile într-un singur loc va ușura mult viața familiilor afectate.
Proiectul centrului de zi “Există Speranță” a obținut o finanțare din partea Petrom, fiind declarat “Proiect câștigător în competiția de proiecte Idei din Țara lui Andrei. Un proiect de responsabilitate socială  Petrom”.
 
In aceasta perioada o alta initiativa de al lor are nevoie de sprijinul nostru: Ateliere cu Fluturi. Proiectul participa in Campania Te implici si poate fi votat dupa logarea pe site (trebuie creat un cont, dar dureaza un minut). Mai sunt sapte zile in care mai puteti vota. Despre Ateliere cu Fluturi initiatorii spun:
Proiectul propus finanțării urmărește dezvoltarea unui pilon de terapie prin artă, care să completeze programul integrat de terapii pentru copiii cu epilepsie oferit în cadrul centrului Există speranță. Astfel, atelierele vor completa şedinţe de logopedie, kinetoterapie, consiliere psihologică, terapie ocupaţională, PECS, camere pentru stimulare senzorială etc. – terapii care să aibă continuitate şi de care copiii să poată beneficia, de preferat, zilnic. Prin acest program, se urmărește favorizarea accesului copiilor care suferă de epilepsie la o serie de activităţi care să îi ajute în dezvoltarea senzorială şi, totodată, să creeze condiţii propice de relaţionare şi socializare, într-un mediu sigur.  
 Finanțarea solicitată va acoperi costurile pe care le presupune dezvoltarea unui program de ateliere de terapie prin artă, denumite „Ateliere cu fluturi”, ce vor avea loc la centrul de zi pentru copiii cu epilepsie „Există Speranță”, deschis de Asociația pentru Dravet și alte Epilepsii Rare, în parteneriat cu Primăria Municipiului București, Direcția Generală de Asistență Socială. Fluturele este în întreaga lume simbolul epilepsiei, iar centrul este prima facilitate din România specializată pentru copiii cu epilepsie de vârstă preșcolară și va fi deschis până la finalul anului 2014. În cadrul centrului copiii cu epilepsie – al căror acces la grădinițele obișnuite este adeseori limitat – vor beneficia de educație și de programe de socializare, precum și de terapiile necesare. Scopul proiectului este de a creşte aptitudinile senzoriale, de socializare, de exprimare a emoţiilor, precum şi de a favoriza integrarea socială pentru copiii cu epilepsie. În paralel, părinţii acestora vor beneficia, la rândul lor, în cadrul centrului de zi, de activităţi de socializare, acest lucru contribuind la crearea unui grup puternic de facilitatori pentru schimbarea condiţiilor limitate de acces la educaţie pentru copiii cu această afecţiune. În România, epilepsia afectează aproximativ 23.000 de copii şi adolescenţi, potrivit singurului studiu disponibil pe această temă (“Date actuale ale incidenţei şi prevalenţei epilepsiilor la copil şi adolescent”, autor Catrinel Iliescu, Societatea de Neurologie şi Psihiatrie a Copilului şi Adolescentului din România). Cu toate acestea, comunitatea familiilor cu copii cu epilepsie este încă în formare, anterior înfiinţării Asociaţiei pentru Dravet şi Alte Epilepsii Rare neexistând niciun serviciu care să li se adreseze. Progresele deja realizate de Asociaţie în zona identificării şi creării unei baze de date cu copiii suferinzi de asemenea afecţiuni şi în furnizarea unor servicii de suport şi informare pentru familii, trebuie completate încă de disponibilitatea unor servicii absolut necesare pentru a ajuta copiii şi uşura viaţa acestor familii – aşa cum sunt cele ce vor fi oferite în cadrul centrului de zi „Există speranţă”. Momentan, parcurgerea terapiilor necesare presupune eforturi sporite atât pentru copii, cât pentru familiile acestora, iar în lipsa unor soluţii alternative, cel puţin un membru al familiei este nevoit să renunţe la o viaţă activă în câmpul muncii.
 
Ceea ce m-a facut sa-i descopar, de fapt, a fost relatia dintre Asociatia Dravet Romania si fratele meu- Cristian Margarit. Cristi a ajutat asociatia prin consiliere nutritionala- alimentatia copiilor cu Sindrom Dravet fiind foarte importanta si putand ajuta in amelioararea simptomelor bolii. Din aceasta colaborare a rezultat si o carte menita sa-i ajute pe parintii si, speram, terapeutii care au in ingrijire copii cu afectiuni neuronale. Cartea se numeste “Dieta Ketogenica- Solutia nutritionala in epilepsie si alte boli neuronale” si va fi lasanta joi, 11 Decembrie, la ora 17 in locatia din strada George Constantinescu nr. 3A- Complex Upground, Restaurant Cervo. Daca doriti sa participati gasiti detalii pe Pagina de Facebook a Evenimentului.
 
 
Noi avem copii sanatosi, insa este o pura intamplare, putea sa fie altfel. Veniti in sprijinul parintilor pe care viata I-a pus in alt loc, unul in care fiecare zi este o lupta pentru viata copiilor lor.