Monthly Archives: February 2014

Intr-o singura saptamana, una din august, toata viata mea s-a schimbat. A fost Iad si a fost Rai. Multe indoieli, putine certitudini. Am pus sute de intrebari, n-am primit raspunsuri. Cautam un semn, si el nu venea de nicaieri. Era saptamana in care am aflat ca o sa am un pui. Dar si saptamana in care trei medici au “condamnat” acest copil crezandu-l un monstru incomplet. In acea saptamana in care simteam ca ma sfarsesc pentru ca stiam ca nu am cum sa renunt la copil fara sa renunt si la mine, ca daca se ducea ea, ma duceam si eu, in acea saptamana am vazut campul cu maci.
 
Pentru omul prea putin credincios si prea putin dispus sa creada in naluci… campul cu maci m-a convins ca exista ceva dincolo de noi, ca nu putem fi doar ce se vede aici, ca sufletul cald care se asezase in mine venea de undeva. Atunci am vazut-o pe ea. Pe fetita mea. Priveam in gol printre lacrimi si acolo am vazut o fetita cu parul cret, numai inele, cu ochi intunecati si dinti micuti- rade, radea si alerga printr-un camp cu maci. Era intreaga, era vesele, ma privea ca si cum m-ar sti. A fost semnul meu, certitudinea mea. Am stiut ca va fi bine, am pastrat-o cu mine si i-am lasat viata. Cand s-a nascut copilul meu cu parul cret si ochi de intuneric am stiut iar. Fusese ea, era ea. Matilda mea! Vara trecuta a alergat printr-un camp cu maci si am privit-o cu-n fior. Ei chiar vin de acolo!
 
 
Gandul meu pentru – Sofia cu maci
 
 
Sofia este un alt copil cu maci. Ea s-a intors din drum prea repede, a vrut sa-si revada macii. Sofia a stat doar o saptamana aici, dar ne-a atins pe toti, atat de mult incat o port mereu in gand. Mica ei viata aici m-a facut un om mai bun, a fost o lectie, probabil aceasta a fost menirea ei… Dar… cei care inteleg cu adevarat sunt parintii ei, ei stiu mai bine, stiu de ce. Un “de ce” care mie imi este inca imposibil de inteles. Dar ei stiu. Si stiu ca fetita lor va atinge si mai multe vieti. Stiu ca or sa faca si mai mult bine decat faceau inainte. Chiar au gasit puterea sa se organizeze. In memoria Sofiei. Puteti ajuta si voi.
 
 
 
Luni de dimineata ne-am intors la spital. Ne-au internat de urgenta, starea Matildei era una foarte proasta. Inca n-am scapat asa ca pana cand nu ma vad cu ea acasa vesela si bine… mi-e foarte greu sa cred ca Rotavirusul poate sa ii induca starea asta de absenta completa, letargia continua… Astazi trebuia sa plecam acasa, nu am mai plecat pentru ca iar incepuse sa verse, era iar apatica si (dupa ce am cerut analize pe loc) sa aflam ca avea glicemia 50. Dupa 3 zile de perfuzii una dupa alta… Nu stiu, daca si maine este la fel schimbam spitalul.
 
Intre timp… as vrea sa va multumesc. Tuturor celor care ati sunat, ati scris, ati trimis un gand bun. N-am dormit de duminica si cred ca mai am 3 neuroni prin cap. Asa ca m-ati ajutat foarte mult sa nu o iau pe campie stand aici si sperand sa fie mai bine. Cand o vad ca se uita prin mine ca si cum nu as fi acolo…
 
Multumesc, chiar multumesc!
 
 
 
Singurul zambet din 5 zile
 
De Craciun mi-am dorit foarte mult sa imi aduc sprijinul pentru o campanie, dar ni s-a intamplat niste viata neprevazuta si nu am mai reusit. Acum mi-am propus sa ajut cu promovarea unui eveniment legat de aceeasi campanie si uite ca nu reusim sa ajungem nici de data asta. De luni suntem iar in spital pentru ca Matildei i-a fost foarte rau. Asa ca noi nu o sa ajungem, dar sper ca voi sunteti sanatosi si veseli si va doriti sa participati la acest eveniment aniversar organizat in beneficiul Salvati Copii- Campania “Bun venit pe lume”.

Noi o sa donam iar prin intermediul SMS-ului pentru ca asta o putem face oricand si de oriunde. Cu un SMS la 8833 donati 2 euro pentru a ii spune unui copilas nascut prematur “Bun venit pe lume!”

2 ani MiniArtShow în beneficial campaniei “Bun venit pe lume!”, Salvați Copiii România

București, 26 februarie 2014.  Actrița Ioana Ginghină sărbătorește 2 ani de distracție educativă, spectacole și ateliere creative pentru cei mici. Evenimentul aniversar denumit „2 ani MiniArtShow – Festivalul zâmbetului și al bucuriei” este organizat de compania actriței în beneficiul campaniei “Bun venit pe lume!”,  inițiată în anul 2012 de Salvați Copiii România.  Campania de strângere de fonduri îți propune să doteze cu echipamente medicale  maternități și secții de nou-născuți pentru reducerea mortalității infantile din România.  Evenimentul are loc sâmbăta, 1 martie, de la ora 17.00, la București Mall. 
 
 
Compania Miniartshowa fost creată de actrița Ioana Ginghină acum doi ani, după ce a devenit mamă și derulează ateliere, spectacole, cursuri de educație prin teatru, petreceri pentru copii în fiecare week-end, în diferite spații din București. Evenimentul aniversar va fi sărbătorit într-un mod inedit: actrița îi invită pe cei mici la distracție, pe parcursul a 3 ore de evenimente special create pentru ei, iar pe părinții lor îi  încurajează să doneze 2 euro prin sms la 8833, și să susțină campania celor de la Salvați Copiii.

„Miniartshow s-a născut din dragoste pentru cei mici și de aceea ne dorim ca pentru ei să facem lucruri frumoase și pe viitor. Am  decis ca evenimentul nostru aniversar sa fie tot pentru copii, așa că venim în întâmpinarea campaniei inițiata de Salvați Copiii România – “Bun venit pe lume!”, spune actrița.

Evenimentul începe la ora 17:00cu ateliere creative, animație, facepainting și modelaj din baloane. Gazda evenimentului este Ioana Ginghină, fondatorul  acestui concept de educație timpurie MiniArtShow.

La ora 18:00 copiii vor avea parte de un spectacol interactiv “Scufița roșie”, un spectacol pentru copiii cu vârste cuprinse între 2 și 5 ani. Vă invităm să-i cunoașteți pe Lup, pe Bunică și pe Scufița Roșie într-o adaptare nouă a poveștii cu același nume.

Până la ora 20:00 vor fi jocuri distractive, dansuri, piniata, jumbo și tot felul de surprize.

Pe parcursul celor 3 ore cei mici vor putea participa la atelierul creativ: “Vine, vine Primăvara”. La acest atelier cei mici vor  face mărțișoare, ghirlande colorate și felicitări vesele.

Evenimentul are loc la nivelul -1, în zona Fântâni, de la București Mall și este susținut de prieteni ai Ioanei Ginhină, persoane publice și actrițe precum: Nicoleta Luciu, Diana Dumitrescu, Majda Yolo, Ioana Maria Moldovan, Alexandru Papadopol.

Despre campania „Bun venit pe lume!”, Salvați Copiii România

În România, o medie de 1900 de copii, mai mici de un an, mor anual.  Din păcate la noi în țară prea mulți bebeluși nu au șansa să trăiască. Campania ”Bun venit pe lume!” a dotat până în prezent 18 maternități și își propune în 2014 dotarea a 27 de maternități cu echipamente medicale.

O donație mică poate schimba lucrurile în bine. CUM? Cu 2 euro puteți contribui la dotarea cu echipamente a 25 de maternități cu echipamente medicale. Donați 2 euro prin SMS la 8833 și susțineți campania „Bun venit pe lume!”!

 
 
Sincer? Habar nu am!
 
Pentru mine este firesc. Este tot ce mi-am dorit. Pentru a fi mama am luptat in toata viata asta. Nici nu pot vedea viata altfel. A fi parinte este viata.
 
Poate ca asta ar fi un raspuns. Poate ca daca ma intrebai asta acum 24 ore ti-as fi raspuns altceva. Sau poate ca nu ti-as fi raspuns nimic pentru ca eram prea ocupata sa-mi tin sufletul din tremurat. Copilul meu zacea leguma cu o perfuzie picurand in mana. Din senin, din nimic. Am lasat-o bine si vesela. O ora mai tarziu un sentiment m-a facut sa sun acasa. La primele doua apeluri nu a raspuns nimeni. Si am stiut ca sentimentul meu este o realitate: copilul nu e bine. In cateva minute ma suna bona, Matilda vomita violent si nu se opera. Peste inca 10 minute aceeasi situatie. Am plecat de la munca, am sunat medicul, am am luat de la farmacie ce-mi recomandase. Dupa cel mai amortit taximetrist am nimerit si cel mai impiedicat si fara de marunt farmacist…. Cu totul trecuse o ora. Ora in care ea nu se oprise din varsat. Cand am ajuns acasa s-a uitat prin mine, nu raspundea la intrebari, nu tresarea la nimic. I-am preparat un praf, l-a vomitat la secunda. Am sunat iar medicul. Sa incercam repaos complet, nici apa. De unde, varsa si nimic si putina saliva pe care o avea si deja ii pica barbia in piept. Sunat iar medic, haide la spital. Ce ma fac cu raul ei de masina? Dar oricum vomita, ce mai contau doua ture in plus. Chemam un prieten, copilul se mai anima pentru ca-l indrageste mult si vroia joaca. Poate ca-si revine. Sa mai stam putin. Inca 3-4 minute, iar. Cu firicele de sange. Gata, la spital. In doua ore din nimic in urgenta.
 
Niciodata nu mi s-a parut atat de lung drumul pana in Baneasa. Ce naiba si-or fi gasit si astia sa faca spitalul la mama zmeilor? Ma gandeam cum m-am plans cu o seara inainte ca Mati este prea energica, ca nici de somn nu mai are stare. Acum cerseam de la ea sa tina ochii deschisi, sa raspunda ceva, macar sa zambeasca. Au evaluat-o si ne-au internat. I-am explicat ce urma, ca o sa ramanem o noapte sa dormim acolo ca sa ii faca burtica bine. Ca urmeaza sa o intepe in manuta si ca o sa o doara putin, ca or sa recolteze sange si or sa-i puna un furtunas prin care o sa vina o apa buna care vindeca burtica. A inteles. A stat linistita la mine in brate, nu a plans, nu s-a opus. Nu stiu daca ea isi mai poate aminti ceva din chinul branulelor din maternitate. Dar eu imi amintesc tot si mi se strange sufletul. A vazut si asistenta si i-a zis “Aaa, dar tu esti obisnuita cu branulele!”. Nu este obisnuita, dar mainile si piciorusele ei asa arata. I-au ramas semne, are cicatrici acolo unde au ciuruit-o niste incompetente de inutil de multe ori. Si acum ma intreb de ce naiba le lasau in manuta cand vedeau ca oricum la urmatoarea doza nu mai sunt bune si trebuie puse altele. In fine… un ochi de cunoscator stie de la ce sunt punctele albe de pe manutele ei. I-au gasit un vas bun, a tinut din prima. I-au pus branula cu blandete si calm, iar ea nu a plans deloc. I-am multumit in gand pentru asta, nu vreau sa stie ca ma bucur ca nu a plans. Poate alta data o sa se sperie sau o sa vrea sa planga, nu vreau sa fie “curajoasa” pentru confortul meu, dar ma bucur ca nu a plans acum. Mi-ar fi aranjat psihicul pentru tot anul.
 

 
Am stat acolo 24 de ore. Mult prea aproape de Salonul pentru tratament. Am auzit atata planset de copil cat sa mi se mai faca o gaura in stomac. M-am bucurat iar ca ea nu a plans. Am stat si am pazit-o numarand picaturile din perfuzie. A vrut sa stau langa ea in patul de spital. Rezerva oricum are pentru insotitor o canapea, cocheta ea asa, dar mult prea tare pentru spatele meu in plina criza de sciatic. Am stat pe o magine si de pat si am privit-o. As fi stat si atarnata in unghii de o streasina numai sa fiu langa ea. Ce mai e o noapte de nesomn langa celelalte…. sute. M-am bucurat cand s-a terminat perfuzia 10 ore mai tarziu. Nu mai voma, facuse si primul pipi. Functiona. Incepuse sa vorbeasca si imi explica cum vine apa buna prin furtunas si se duce asa, asa prin manuta pana in burtica si o vindeca. A fost atat de linistita si de blajina. Si-a tratat si ea catelul pe care am avut inspiratia sa-l iau cu noi. Si-a pus porcii in frigiderul gol. Daca ea nu avea voie sa manance, am postit si eu. A cucerit tot personalul medical. A descoperit desenele animate la TV. Iar eu m-am felicitat iar pentru lupta de a mentine lactatia, acum ne-a scos iar din belea. Si ce m-a bucurat si mai tare a fost ca personalul medical a reactionat foarte frumos si admirativ. Oricum au fost de nota 10. Astazi regretau ca pleaca Simpatica, iar Mati simtind momentul a zis ca ea mai ramane la “pitzeal” putin :)).
 
 
 
 
Acum doarme pe canapea. Dupa ce a alergat prin toata casa si a boscorodit fiecare coltisor, a cerut san si a picat rapusa. Doarme. Suntem acasa, e liniste. Nici nu stiu unde au disparut ultimele 36 de ore. Deci daca ma intrebi acum daca-i greu…. ti-as spune ca nu. Suntem bine si copilul meu doarme linistit pe canapea. Curand o sa o iau in brate si o sa mergem sa dormim in “pacu aca maie”. Daca ma intrebai ieri pe vremea asta… ti-as spus… nimic. Pentru ca fiecare picatura din sufletul meu curgea prin manuta ei pentru a o face bine.
 
 
 
Ora de gratie 6,45, copilul decide ca vrea san, iar, a doua tura intr-o noapte si asa inceputa mult prea tarziu. De vreo 10 zile experimentam crizele la culcare.” Nu ma vei nani! ” Si uite asa o tine o ora in tipete, plansete, dat cu picioarele. Nicio metoda nu mai functioneaza iar mie imi vine sa-mi iau campii. Ca dupa trei ani si mai bine de nesomn, asta a fost cireasa. Sa atipesti si sa fii trezit de 50 de ori pe seara, o minunatie. Deci, in fiecare seara ne prinde 11-11,30 cu ea smiorcaind si cu mine injurand printe dinti. Binecuvantare, nu alta! Deci, aproape 7, afara se vede deja lumina si, daca e lumina, ne trezim.” Gaca nani! ” Sper sa o pacalesc ca-i inca prea devreme sa ne trezim, ii dau san, bea apa, isi ia hipopotamii si se pune inapoi. Imi fac trei randuri de cruci in gand si sper ca apuc sa fac si eu dus in liniste. Ma strecor ca o fantoma de 100 de kile ce sunt si ma teleportez in baie. Ieiii! Nah! Ti-ai gasit!
 
- Mamiiii!
-…..
- Mamiiiiiiiiiiiii!
- %^**(&^$$$!!!
- Mamiiiiii! Gaca naniiii! Unde ietzi?
- Da, mamica, sunt la baie, stai acolo ca vine mami! %^*&&^%%!!!
- Ie tzeva pe tavan acoo huc!
- Ce e mami pe tavan?
- Ie tzevaaaaa, acooo, tzevaaa!
- Unde mai, mama, e o raza de soare?
- Nuuu, e acoo huc tezva!
- Vine mami acum! E un animal? (eu, in ideea de a ma lamuri daca e ceva sau inventeaza)
- Daaaaaaaa! Acoo pe peiete!
- (na ca se misca) E un animal? (si sar din baie) Unde?
- Daaa, acoo hi fatze ham, ham!
- Un caine, pe perete?
- Daaa, acoo, ute, in iaba maie vede! (si-mi arata foarte convinsa spre perete)
- E un caine in iarba mare verde?
- Daaa, in iaba mare pana huc, huc a tzer! Ie acoo!
- Uite-l, mami, ca a plecat! Paaa caine!
- Vei nani! Tea mami in pac, tina in biatze!
 
Hai ca poate se culca la loc. Stau putin langa ea, cere iar san, iar apa, iar hipopotamii. Pe rand, ca altfel nu se poate- intai Hipic mic, pe urma mama Hipa. Manica, neica!
 
- Gata naniii! ‘u mai vei nanii! Vei mancaie din fever!
- Nu mai dormi?!
- Nuuuu, vei mancaie din fever! Ia mami in biate!
- Hai, mami, sa punem ciorapeii si mergi singura ca pe mami o doare spatele!
- Nuuuuu, viei biaaaaaateeeee! Uaaaaaahaaaaa!
- O sa te scap de jos, am mainile amortite, nu poate mami!
- Capa mami fifica pe hos, face fifica paf a Gami-Gami, fifica nu se mai iepa(r)a, fifica ie dava(r)ateia, nu ie ‘esene mimate a Gami-Gami! ( si decide sa mearga pe jos)
- (Doamne ajuta!)
- Ia mami in biatze, vada fifica in fever!
- Ce sa-ti dea mami, vrei branzica?
- Nuuuuuuuuu!
- Vrei ficatei?
- Nuuuu!
- Vrei ricotta?
- Nuuuu!
- Vrei oua?
- Gaaa, baca fifica oaiele, faca omieca!
- F&^%! Nu vrei altceva?
- Nuuuu! Aiuta fifica a mami faca amieca!
 
Deci fa Miruno si omleta, de fapt stai dupa copil sa sparga si sa bata ouale, apoi sa puna si “banga haata”. Da-i si sa manance, ca parte din noua toana nici nu mai mananca singura. Pe la 8 si un sfert apare si bona. Ieiiii! La ora la care ar fi trebuit sa fiu deja la job eu abia intru in baie. Lucky meee! 45 de minute si trei episoade din Peppa mai tarziu- pe care nu le poate pune bona, musai eu- reusesc sa ies din casa. Astazi cel putin nu a plans cand ma plecat. De fapt, de cand face circul seara a renuntat la circul cu plans pana la lesin de dimineata. Again, lucky meee! Deci, la doua ore de la tezire, am invins sa plec la munca! Cum spunea mamaie: M-am tezit la miezul noptii s-am ajuns la stalpul portii!
 
Hai sa faca trei ani, sa se termine cu “teribilii doi” pana nu ma termina ei pe mine! Dar cine stie ce ne mai astepta dupa?! Mi-e si frica!
 
 
N.R. Gami-Gami= Humpty-Dumpty 
 
 
 
 
 
 
-
-