Monthly Archives: April 2013

Imi place sa fac cadouri, mult. Imi place si sa le primesc, dar cu siguranta ma bucur de doua ori atunci cand ofer. Iar de cand am copilul meu bucuria cadourilor a prins un aer de magie, asa cum era atunci cand eram si noi mici si rasareau cutiile alea colorate si frumos impachetate sub pom. Matilda stie ce inseamna sa primesti un cadou, i se lumineaza ochii, fileaza pachetelul, desface frumos hartia si apoi chiuie cand vede ce este inauntru. Se bucura atat de sincer si de frumos, asa cum noi- adultii- nu mai stim sa o facem. Se bucura si atunci cand primeste o mingiuta de 5 lei si atunci cand primeste un cadou de sute de lei. Pentru ca cei mici sunt sinceri, nu cantaresc bucuria in bani si inca nu li s-a umplut mintea de pretentiile si arogantele “maturitatii”.
 
Pe 9 a fost ziua ei, sarbatorita in doua transe, una veseli si sanatosi, una ingrijorati si bolnavi. N-am apucat sa punem poze si povesti din motive de 40 temperatura si creierii mei pe sarma. Dar revenim. Anul trecut a primit foarte multe cadouri de la foarte multi oameni. Cand am ajuns acasa m-am ingrozit de suma cheltuita. Iar pentru ca si eu traiesc pe lumea asta am hotarat ca anul acesta facem altfel. Stiu ca prietenii nostri stau prost cu timpul, multi stau prost si cu bugetul. Oamenii cand sunt invitati sa vina la o ptrecere nu pot veni cu mana in…. buzunar, oricat le-ai spune ca nu trebuie sa mai cheltuie. Asa ca am stabilit ca o sa cumparam cu totii un cadou comun. Un cadou pe care ea si-l dorea, pe care eu singura nu mi-l puteam permite acum. Toti au fost de acord si chiar li s-a parut o idee buna. Deci din cutiuta de “dar” a iesit….. Za Cadou:
 
 
 
Bucataria made in Ikea :)

 
ceva accesorii

 
e pe inductie :))

 
un peste sfaraie la cuptor

 
Ou, ce altceva?! :)

 
o salata cu rosii si usturoi
 
 
scuzati tinuta, dar era cald in bucatarie :).
 

 
Multumim: Mihai, Raluca, Ionut, Adina, Stefan, Cristina, Dan, Clara (si pentru cadoul de suflet), Tania, Alina, Adi, Flavia, Iulian, Miruna, Ana, Dragos, Luminita, Alexandra, Daria, Victorita, Nicu, Gabi, Leti, Bogdan, Cristina, Luca, Giorgi, Luca, Denisa, Bogdan, Calin, Andreea, Cristi si Tudor. Va invitam la o cina gatita de mica bucatareasa in body.
 
 
Nota redactiei: daca va da prin cap sa cumparati si voi jmecheria asta si suntei mame singure sau aveti barbati fara trusa de scule, mai bine platiti montajul de la Ikea. Stimabila are vreo 87 de suruburi si faci febra musculara pana le insurbezi pe toate. Iar daca in timpul asta va sta si una bucata copil in carca, sa va ajute nu pentru altceva, o sa va vina sa dati cu bucataria pe geam. Sa nu ziceti ca nu v-am spus. Pofta buna!
 
 
Si daca tot vorbim despre cadouri nu uitati de concursul nostru cu premii de pe FaceBook. Ne lasati acolo un like si un comentariu despre blogul de fata si ce cadou va doriti sa castigati. Puteti castiga o hainuta 100% Pasiune, un set de 3 bratari By Laura, 15 biscuiti glazurati de la Prajiturele sau un “tort” cadou pentru un copilas (de maxim 2 luni) de la Cadouri BBlusi. Mai sunt 2 zile, deci repejor. Succes!
Cum ma uitam eu lung in calendar intr-un final ajunge la creier informatia ca astazi este 26 aprilie. Si ce sa fie, ce sa fie astazi? Pai sa fie frumoasa zi aniversara a frumosului blog. Hai La multi ani, mai blogule, mai! Ca te iubesc, ca-mi esti ca un copil, ca m-ai ajutat, ca te-am ajutat, ca mi-as dori sa am mult mai mult timp pentru tine, ca ajuti oameni, ca ei ne ajuta si tot asa- o stii deja. Ca ti-au ajuns postarile la 177, comentariile la 1288, afisarile la 136.846 si unicii pe la 400/zi- iar stii. Imi esti drag, ne esti drag si promit sa te cresc si sa te infloresc mai dihai ca-n anul asta! Iar drept cadou pentru tine: Ea si Ea Blog pe Facebook!
 
Si pentru ca oamenii nostri ne sunt si ei tare dragi, ca doar pentru ei scriem, lansam un mic concurs aniversar cu sfaturi, pareri, critici si laude (mai mult laude, sper eu). Avem patru premii, le tragem la sorti pe 1 mai. Ce trebuie sa faceti voi?

* Sunteti rugati sa ne vizitati casuta virtuala pe Facebook si sa ne lasati un comentariu si un like – daca va suntem pe plac :). Noi ne alegem cu o parere sincera, voi cu un mic cadou. Nu uitati sa precizati si cadoul pentru care vreti sa va incercati norocul.

* Sa intrati pe pagina de Facebook a cadoului pe care vi-l doriti (dintre cele de mai jos) si sa le oferiti si voi o apreciere cadou doamnelor frumoase- Laura, Raluca, Anamaria sau Mirela.

* Sa fiti veseli si frumosi si sa va iubiti mereu!
 

 
O bijuterie vesela, sa va fie vara frumoasa si plina de aventuri, de la Laura – By Laura:
 
(trei bratari din piele accesorizate de vara, la alegere)

O hainuta pentru copilul vostru, tot vesela si frumoasa, unica, de la Raluca – 100% Pasiune:

 

 

 (o rochita sau o bluzita+fusta/pantalon sau o salopeta, la alegere)
 
 
Un pachetel cu 15 biscuiti deliciosi si prea frumosi (Bufnitele ochioase) de la Anamaria – Prajiturele:
 

 

 
 (10 biscuiti Bufnitele si 5 Ea si Ea)
 
 
 
Un “tortulet”, pai altfel cum de ziua cuiva, din scutece si hainute nacesare unui bebelus dragalas- cadou din partea Mirelei – Cadouri BBlusi.
 
 
 
 
(10 bucati scutece nr. 2, costumas, caciulite subtiri, jucarie, botosei, sosete, manusi bebe, paturica pufoasa,  bentita bebelusa, varsta 0-2 luni)
 
In cazul in care nu popositi pe Facebook lasati comentariul aici si fac eu oficiile. Multumim!
 
Cadoul meu special pentru voi va fi un articol gazduit pe blog. Daca aveti o poveste si simtiti ca trebuie spusa va ofer spatiul pentru a o impartasi. Poate va va oferi si voua bucuria, linistea si inchiderea de care aveti nevoie, asa cum mi-a oferit si mie blogul aici de fata. Va astept cu drag!

 

Multumim pentru ca ne cititi particica asta de viata si pentru ca ati fost alaturi de noi!

 

Matilda si Miruna, cele doua ele
 

 
M-au mirat mereu parintii care-si vad copiii ca fiind frumosi (chiar daca nu sunt). Exista un fel de intelegere tacita intre adulti ca nu poti gandi despre un copil ca nu este frumos, ca doar e copil. Eu sincer nu cred asta. Sunt copii frumosi si copii mai putin frumosi. Total de acord ca pot fi simpatici sau nostimi, pot fi caraghiosi. Aproape toti copiii iti trezesc sentimentul acela de dragalasenie si de instinct de reproducere, dar nu sunt toti frumosi. Si ma gandeam oare eu ce o sa simt atunci cand o sa am un copil. Daca o sa iasa o ciudatenie uratica o sa-l vad frumos prin prisma faptului ca-i al meu si ca-l iubesc? Sau o sa fiu si mai exigenta si o sa-l vad mai critic decat il vad cei din jur. Apoi a nascut prietena mea buna din copilarie si primul lucru pe care mi l-a spus la telefon, cumva cu jena si parere de rau in glas, a fost ca baietelul ei este urat. Mi s-a rupt sufletul. Da, nu era un copil de pus in poze, putini nou-nascuti sunt fotomodele cum au iesit de unde au iesit, dar… Mi-a parut atat de rau pentru ea. I-am spus ca nu este urat, e doar un bebelus blond care inca nu s-a conturat. Acum a crescut si este foarte frumusel. Sigur, acum, ea il vede cel mai frumos copil. Sper.
 
A venit si ziua marii intalniri dintre mine si copilul meu. Mi-o imaginasem, o si “stiam” cu chipul ei de acum. Mi-o imaginasem bruneta si cu parul cret. Mi-o imaginasem semanand mai mult cu mine cand eram bebelus. Eu am fost un copil frumos si cu o fizionomie exotica. Mi-o imaginam ceva asemanator. Imi doream sa semene cat mai putin cu el pentru a nu isi pune si mai multe intrebari legate de originea ei. Si…a iesit. Era bruneta si cu parul cret, dar semana incredibil de mult cu el. Un om pe care atunci nu-l simteam, ramasese undeva acolo intr-o amintire. Asemanarea ei cu el m-a facut sa-l iert si sa-l indragesc. Dar atunci mi se parea ca seamana foarte mult cu el, prea mult. Era suparata, incruntata, ridica din spranceana. Avea un ochisor umflat si rosu de la cat se luptase sa iasa cand nu a fost lasata. Era sifonata. Avea mainile foarte mari pentru un bebelus. Era lunga si slaba. Necoordonata. Gura parea mare. Era destul de curata si cu pielea foarte alba pentru un bebelus abia nascut. Era copilul meu, o iubeam pana la lacrimi, mi-o dorisem din tot sufletul si fiinta mea, dar intr-o singura secunda am vazut toate astea. Nu era un copil frumos. Era un bebelus trecut printr-o nastere naturala, sifonat si strambat de proces, usor mazgos si suparat. Fericirea era cea mai mare simtita pana atunci, iubirea la fel, dar tot i-am vazut toate acele “defecte”. Si mi-am amintit iar de parintii care isi vad copiii frumosi din prin clipa si ma gandeam oare ce este gresit cu mine de eu o vad asa…. ne-frumoasa.
 
Eu la 10 luni
 
 
Matilda a fost un bebelus foarte simpatic, haios. Era linistita si vesela, pozitiva. Facea niste moace de nu puteai sa nu razi in hohote. Dupa cateva saptamani a inceput sa se schimbe si a ajuns copilul frumos care este acum. Acum mi se pare real frumoasa, uneori ma uit la ea si ma intreb cum de s-au combinat genele si a iesit atat de frumoasa. Dar sunt momente si zile cand nu o vad chiar asa, ii vad defectele, o vad cu ochi critic. De simtit o simt asa cum este ea. E un copil minunat, are un temperament care ma face fericita, personalitatea ei a inceput sa isi ceara drepturile. Sunt putin spus mandra de ea. Este peste medie de desteapta, invata foarte repede, stie lucruri pe care nici nu visam sa le invete pana la doi ani. Iubesc fiecare particica din ea. Dar nu inseamna ca nu-i mai vad manutele ca-i sunt mai mari decat ar fi armonios. Ca o urechiusa e mai stramba putin pentru ca-i statea mereu indoita cand o alaptam. Ca sunt cam mari ele asa, urechile. Ca uneori ochii ii par prea apropiati. Si iar ma intreb oare ce-i cu mine de pot sa o vad si asa. Cand toti parintii de copii mult mai putini frumosi decat ea ii vad pe ai lor printi si printese. De ce strabate din mine critica fata de aspectul ei fizic?
 
Ea la 10 luni
 

 

Mie, cand eram mica, imi spuneau “uratanie”. Se pare ca era o forma de alint… Ma uit la poze si chiar nu eram uratanie deloc. Pe langa faptul ca eram foarte dragalasa mai eram si blanda si afectuoasa. Ma lipteam de oricine. Iubeam de la frunza la gandacel, la om. Dar tatal meu s-a gandit sa ma alinte uratanie si dupa el altii. Cred ca mi-au spus de o mie de ori povestea scoaterii mele din maternitate. Plangeam, ca orice bebelus deranjat. Si probabil ca nu eram prea simpatica urland de ma facusem violet. Dar povestea lor este despre cat de urata eram si cum au glumit ei sa ma lase acolo. Si acum li se pare o poveste interesanta de spus. Amuzanta. Cum nici mai tarziu nu au avut nimic pozitiv de spus la adresa aspectului meu. Nu cred ca isi dau seama, nici macar acum, ce a insemnat pentru mine toata critica lor. Ce face dintr-un copil sau dintr-un adolescent privirea piezisa a mamei. Critica tatalui pentru orice gram pus, pentru orice suvita de par vopsita altfel. Cat de greu iti este sa te convingi ca merti si altceva. Ca meriti un compliment, ca poate altul chiar te vede frumos. Ca poate chiar esti, dar critica lor te-a facut mereu sa te vezi mai putin decat esti. Cat de greu este sa scapi de o eticheta pe care ti-au pus-o inca de cand te-ai nascut? Oare nu este datoria unui parinte sa isi vada copilul frumos? Mai frumos decat l-ar vedea oricine? Sa-l laude. Sa-l incurajeze. Sa nu-l faca un om atat de critic si de exigent incat sa-si critice si el, la randul lui, copilul?

Se pare ca daca ajungi adult, matur, profund ar trebui sa-ti schimbi perspectiva asupra frumusetii fizice a oamenilor. Rahat- ma scuzati. Istoria cu frumusetea interioara, cu inteligenta, cu farmecul si orice altceva sunt doar povesti de consolare. Singura perioada din viata mea cand m-am simtit frumoasa si m-am iubit fizic a fost perioada sarcinii. Si cam sase luni dupa ce am nascut. M-am simtit tanara, frumoasa, slaba. Nu mi s-a mai parut nici pielea urata, nici nasul mare, nici ca sunt un elefant, nici sanii mici, nici fundul mare. Apoi perioada aceea a trecut si am revenit la vechile ganduri despre mine. Sa te percepi drept frumos este foarte important. Sa fii perceput frumos fizic este foarte important. Frumusetea atrage bunavointa oamenilor. Ti se deschid mai usor usile. Treci mai usor prin viata. Este posibil ca din aceasta cauza sa pierzi din profunzime si din tenacitate? Cand nu trebuie sa lupti pentru fiecare lucru incepi sa crezi ca acel lucru ti se cuvine de drept? Poate, dar nu cred ca acesta este neaparat un lucru rau. Mi-am dorit ca Matilda sa fie frumoasa. Nu vreau sa cunoasca critica de sine, critica altora. Nu vreau sa fie jignita sau discriminata. Vreau sa aiba o viata usoara in care sa i se deschida usi si doar pentru ca are un zambet frumos. Nu vreau sa trebuiasca sa munceasca de zece ori mai mult. Vreau sa-i cada si din cer, si din nimic. Vreau sa nu se simta prea putin frumoasa pentru a fi mama unui copil frumos.

Si toate astea pentru ca o prietena mi-a trimis un clip. Merita trei minute din viata voastra. Multumesc, Cristina!

 

Daca acum o saptamana mi-ar fi zis cineva ca inca mai pot rezista 3 zile si cele 2 nopti dintre ele fara strop de somn i-as fi zis ca e dus cu mintea razna. Pentru ca literalmente sunt mereu atat de obosita incat simt ca o sa-mi stea inima. Dar uite ca nu mi-a stat. Pentru ca eu sunt egal cu zero atunci cand trebuie sa respir pentru ea. Si nu mai conteaza somn, nu mai conteaza oboseala, viata si nimic. Conteaza Ea- sufletul si viata din mine.
 
De sambata pana iar sambata am trait cea mai lunga saptamana din viata mea. A parut un secol, a fost ceva de nici nu-mi mai amintesc ce faceam inainte de prima sambata. Istoria a inceput pe 6 aprilie cand m-am trezit cu trei ochi in loc de doi. Am facut o infectie si cum nu am mai avut asa ceva a durat pana am luat masuri. Apoi, nu stiu cum, am vazut in parc ca nu mai avem un cercelus al Matildei. Cercelusii ei pe care i-am luat intr-un moment foarte greu al existentei mele. Cand mai aveam cateva zile pana sa o nasc, cand eram mai singura decat credeam sa fiu in viata asta. Cand reusisem sa trecem cu bine prin sarcina si eram la un ultim hop de a se termina totul. Mai aveam putin si eram doua si stiam ca totul va fi mult mai usor. Cand bani nu aveam, putere nu mai aveam, oameni nici, atunci i-am cumparat eu cercelusii astia. I-am cautat de am inebunit pentru ca vroiam sa fie perfecti. Si i-am gasit. Din aur alb cu pietricica transparenta, mici, finuti, perfecti. Iar ea i-a iubit. De fiecare daca cand ma vedea cu alta pereche de cercei imi arata ca ai ei sunt mai frumosi si le facea “mai- mai”. Iar fix doi ani mai tarziu am pierdut unul. Ne-am intors repede din parc in speranta prosteasca ca poate…. Evident ca nu l-am gasit. Ne-am intors plangand si am plans amandoua jumatate de zi. S-a culcat si s-a trezit plangand si intreband unde sunt cerceii ei. I-am scos pe ai mei de cand eram mica si i-am pus in urechiuse. De ziua ei a primit altii de la nasa. Dar a ramas un gol. Stiu ca sunt “doar” niste cercei, dar pentru mine erau simbolul faptului ca am reusit si ca suntem bine. S-au dus. Mai avem unul. O sa-l pastrez asa si o sa i-l fac medalion.
 
Luni a fost liniste si frumos. A trebuit sa stau acasa pentru ca nu puteam sa ies Ciclop in lume. Oblojeam ochi, distram copil, lucram pentru campania Un pom pentru o casa!. Eram dupa o saptamana de munca si incepea sa ma cumprinda ingrijorarea. A mers extrem de greu, pentru fiecare 10 lei am vorbit o ora. Greu si ingrijorator pentru situatia financiara a tuturor, multi oameni au ajuns la fundul sacului si ti-e si jena sa mai ceri. Cand eram aproape sigura ca nu o sa reusim intru in cont, primesc cateva mesaje, un telefon…. Eram aproape cu toti banii stransi. Nu mi-a venit sa cred. L-am sunat pe Benone, tatal celor doi copii pe care mi-am propus sa-i ajut, fericire mare. Eram aproape gata. Era minunat! A doua zi nu era numai ziua de nastere a Matildei, era si ziua lui de nastere. Ne-am bucurat si emotionat pana la lacrimi. Luni, frumoasa zi.
 
A venit marti, 9 aprilie. Ziua in care s-a nascut Ea. Ziua in care eu am devenit mama. I-am promis ca o sa fiu mereu alaturi de ea in aceasta zi, atata timp cant isi va dori si ea. Mi-am luat concediu. Am stat cu ea. Am facut cumparaturi. Am cumparat si cadouri. Am pregatit petrecerea pentru sambata. Comandat tort, rezervat spatiu, facut meniul. Dar parca nu avea niciun farmec asa, ziua omului e in ziua in care s-a nascut nu in primul weekend disponibil. Asa ca dai repede cu tort de la cofetarie, pus chestii bune la cuptor, comandat pizza si invitat oamenii mei dragi (cei care erau sanatosi- bantuie o treaba nasoala prin Bucuresti). La 7 erau toti la noi sa-i cantam copilului minunat La multi ani!. La multi ani, iubita mea!
 
 

 
 
 
Miercuri a inceput iar groaza. Oribil la serviciu. Apoi lucruri din categoria “Cum nu te lasa Dumnezeu  sa faci o fapta buna”. Cautare de alt loc pentru a planta pomisorii din campanie. Parintele de la centrul propus initial si-a amintit ca duminica nu se misca un pai si nu putem sa plantam (?!). Descoperit ca banca pune banii haotic prin toate conturile pe care le am si in contul pentru casa intra depunerile dupa 4 zile. Nu mai puteam sa tin nicio evidenta  cat de cat reala. Nervi peste nervi. Oboseala mare. Imi spun ca joi va fi mai bine, ca inca nu a venit ziua in care sa mi se inchida o usa si sa nu deschid eu trei geamuri. Stiam ca o sa gasesc o solutie de compromis buna pentru toti, daca exista un strop de bunavointa este imposibil sa nu rezolvi. Tineam foarte mult ca pomii sa fie plantati la acel centru. Am gasit intr-un final o solutie. Noaptea m-am simtit foarte rau, bila mea are obiceiul prost sa se supere cand sunt prea obosita. Reusesc sa dorm 3 ore.
 
 
Joi dimineata mi se pare ca Matilda e putin cam calda. Mama era la noi, venise si bona. Le intreb daca lor nu li se pare copilul cald si putin ciudat. Primesc vesnicul raspuns ca sunt eu nebuna. Le spun sa o supravegheze ca eu cred ca ceva nu e bine cu ea. Ma intorc de la munca si preiau copilul de la bona care trebuia sa ajunga la dentist. Iar mi se pare calda si cu o expresie care nu este a ei. O intreb daca s-a comportat Matilda ciudat. Imi spune ca nu, ca e calda ca-sa jucat fotbal. OK. Vine mama, plec si eu unde mai aveam treaba. Seara era evident ca are febra, nu mai sunt eu nebuna. Chiar avea, se ducea spre 38. Incepusese sa si tuseasca. Mama preocupata ca a mancat copilul peste si poate e un os. Ce os, era clar ca a racit. Incepe prima noapte de veghe. Eu nu-i dau “chestii” pana cand corpul nu incepe sa isi faca treaba. Daca febra nu trece de 38,5 nu-i dau nimic. O pazesc. Stau cu mana si termometrul de frunte din ora in ora. E ok, nu trece de 38,5. Dimineata avea o stare clar alterata. Vreau sa-i iau temperatura rectal. In clipa aceea, sub ochii mei, o vad cum se flambeaza. Termomentrul urca si urca… imi sta respiratia. 39,3. Panadol. Sosete ude. Jos haine. Deschid geamul. Ma uit in gatul ei: rosu. Antibiotic. Sun la linia de urgente pediatrice unde suntem noi abonate, imi spune sa-i dau doar antitermice si doar dupa 48 de ore daca nu scade sa incep antibioticul. Da, mersi. Peste tot in jur adulti si copii rapusi de porcaria asta cu febra si gatul infectat. Nu e (numai) virus. I-am dat antibiotic din prima zi. Eu stiu foarte bine ce inseamna amigdalita. Febra ii scade, se activeaza, mananca putin. Pare ok.
 
 
Plec la Ikea sa-i iau cadoul colectiv de ziua ei, bucataria de care este indragostita. Fac cumparaturi pentru a doua zi. Ma suna mama, era in panica absoluta, copilul nu e bine, vino urgent. Eram la coltul blocului, am sarit din masina si am zburat pana in casa. Matilda era cu febra mare, nu la fel ca de dimineata. Era rosie, dar parea stabila. Ii dau Nurofenul. Ne mai jucam. I se face somn. O culc si stau langa ea. Avea temperatura spre 38, era ok. Dau sa ies din camera cand o aud respirand ciudat. Ma intorc… era rosie si respira sacadat. Intr-o clipa eram cu ea in brate. O strig. O ridic. Nu se trezeste. Este fierbinte si abia mai respira. Si vine clipa aia in care iti sta mintea in loc. In care tu dispari. Nu mai existi. Te volatilizezi. Si intri in faza de robot automat in care executi toti ceea ce stii ca trebuie sa executi sa-l salvezi. Era deja sub antitermice. Trebuia sa o racesc altfel. Impachetari. Baie. Sa nu adoarma la loc. Sa-si revina. Capul ii cadea moale. Ochii nu se deschideau. Cand o strigam incerca sa-i deschida dar se duceau peste cap. Nu stiam unde sa o pun si sa sun la urgente. Am toate telefoanele salvate pentru ca in situatii limita nu stiu ce taste mai nimeresc. Prin abonamentul nostru de sanatate suntem abonati la ambulanta BGS, sunt la 2 strazi mai departe de noi. Stiam ca ajung in 5 minute. Au si ajuns. Intre timp Matilda se trezise si era lucida. Era inca neputincioasa si rosie. O consulta. Acelasi diagnostic si tratament pe care-l presupusesem si eu. Imi spun ca o tin cat pot de mult fara sa-i pun supozitor cu novocalmin, sa-l tin pentru noapte. Si ca spitalele sunt pline si la privat si la stat de copii cu viroze si e mai bine sa stam acasa daca ma descurc. Am ramas singure, deci trebuia sa ma descurc.
 
A fost a doua noapte fara somn. Febra mare venea in valuri. Pentru cateva clipe parea sa scada si sperai ca e bine, in clipa urmatoare ardea ca focul. Iar avea 40. Cu impachetari si nenumarate reprize de alaptat am reusit sa tinem febra sub control. Daca nu ar fi fost alaptata cu siguranta ajungeam la spital. Pentru 36 de ore nu a putut sa primeasca nimic altceva. Nu putea sa inghita nici apa. La 6 de dimineata iar un puseu foarte mare de febra. Apoi s-a linistit. Era mai bine. Dar era si sambata, ziua in care noi planuisem petrecerea ei. Locatia rezervata, mancarea facuta, tortul comandat si era gata, copiii toti stiau ca trebuie sa vina. Am decis sa mergem mai departe cu petrecerea. Oricum si cea de anul trecut si cea de anul acesta este mai mult pentru ceilalti copii. Imi place sa-i vad asa multi si fericiti, ca se distreaza si se simt bine. Pentru Matilda va conta, poate, atunci cand va fi mare si va vedea fotografiile de la primele ei petreceri. De la anul cu siguranta va fi distractie reala si pentru ea. Asa ca am stat pana la urmatoarea repriza de antitermic, febra era sub 38. Eu am plecat sa intampin musafirii, ea a ramas cu bunicii acasa si am decis ca daca este bine sa o aducem pentru o jumatate de ora cand taiem tortul si sa-i cantam La multi ani! I-a prins bine iesirea, am tinut-o jumatate de ora la soare. Pana seara era mult mai bine. A si mancat putin. Nu i-au placut baloanele, ceea ce stiam. Nici in starea ei normala nu-i plac. Cum nu-i plac nici sunetele puternice, tipetele. Nu a fost tocmai o petrecere pentru ea, dar ceilalti copii au fost super incantati si s-au distrat. Pentru asta am si mers mai departe cu petrecerea.
 
 
 
 

 
 
Sambata seara am prins prima ora de somn. Urma ziua in care trebuia sa mergem la Centrul din Giurgiu pentru a planta pomisorii din campanie, iar eu nu mai stiam nici cum ma cheama. Pana dimineata Matilda nu a mai facut febra peste 38. Avea 48 de ore de antibiotic si antitermice, trebuia sa inceapa sa fie bine. Cu sufletul strans si amortit am plecat catre Giurgiu. A stat de garda al doilea om in linie pentru ea- mamaie. A fost bine, peste zi nu a mai facut deloc febra. Sigura problema ramanea ca nu manca. Si acum suntem in proces de redescoperire a alimentelor. A slabit 1,5 kg.

Aud foarte des oameni care ma invidiaza pentru situatia mea. Adica aceea de parinte singur. Pe cat de absurd pare, pe atat sunt de multi. In principal sentimentul acesta vine din dorinta de independenta, si-ar dori ca deciziile celuilalt sa nu existe. Vine si din nefericirea alaturi de partener. Din credinta ca singuri si-ar creste mai bine copiii, ca ar lua decizii mai bune. Cred, probabil, ca si copiilor le-ar fi mai bine daca ar avea un singur parinte (pe ei). Posibil sa fie asa. Dar nimic din toate astea nu ar compensa si numai pentru  o singura clipa cand ai copilul lesinat in brate si nu stii unde sa-l pui ca sa chemi salvarea. Cand singurul creier care ia decizii este creierul tau nedormit de 3 zile si paralizat de grija. Cand urmatorul om in linie nu este cel in mainile caruia ti-ai lasa viata. Cand urmatorul om in linie nu este cealalta jumatate din copil. Celalalt om dupa voi (sau poate chiar inaintea voastra) care sa vrea tot binele din lume pentru acel copil. Nu aveti pentru ce sa invidiati parintii singuri, nimic nu atarna mai greu decat decizia luata de unul singur acolo unde ar trebui sa existe doi.

Ma gandeam si dupa campania din iarna cum acest cuvant nu-si pierde niciodata sensul. Am spus sute de “multumesc” si pe toti i-am spus din tot sufletul, sincer si ca si cum era singurul multumesc din lume. Am spus in ultimele 15 zile, cat a durat Campania Un pom pentru o casa!, de alte sute de ori acest cuvant. Este la fel de viu ca in prima zi. Le-am spus multumesc celor 35 de Ocrotitori ai pomisorilor. Celor 21 initiali (Maria, Carla, Ioana S. (Realitatea TV), Bianca (Organik.ro), Iulia, Mara, Mihaela, Laura (By Laura), Karioka, Raluca (100% Pasiune), Gabriela, Cristina (Editura Creanga fermecata), Dana (S.O.S. Vietile copiilor), Ioana M. (Magia florilor), Ramona (Radio Romania 3 Net), Anamaria (Prajiturele), Cristina (Asociatia CONIL), Adela (CONIL Kindergarten), Andreea (Bebster.ro), Andrei si Teo)  si celor 14 (Oana (Bubulina Gospodina), Cristina (Asociatia Benefacto), Roxana (Asociatia Pavel), Danut, Sinziana (Beyond Make-up by Sinziana Iaru),  Teodora (Asociatia pentru Dravet), Ruxandra (Academia Piticilor), Mongolezia Handmade (Mihaela), Ursa, Andreea (Relax Zone Studio), iNes Group (Narcisa), Ramona Copil, Cristina (Fait@Main), Daniela (Smallprint)), care ni s-au alaturat pe parcurs pentru a ne ajuta. M-a bucurat mult initiativa lor, ma face sa cred ca lumea este inca  buna. Le-am multumit pentru implicare, pentru sprijin, pentru faptul ca au crezut in acest proiect si si-au tras toti cunoscutii de maneca pentru a contribui, penru ca au daruit din timpul lor, penru ca au trecut peste greul de a cere. Le-am multumit pentru ca s-au ingrijorat si s-au bucurat alaturi de mine. Mi-a fost tare teama ca nu o sa reusim, si eu traiesc in aceeasi lume in care fiecare se uita de trei ori in portofel inainte de a scoate un ban. In lumea in care viata este din ce in ce mai grea. A fost greu, dar au fost si atat de multe surprize placute.
 
Le-am multumit celor aproape 90 de oameni care au donat. O sa am grija ca intr-o postare viitoare sa ii amintesc pe toti cei de acum si pe toti cei din campania de Craciun. Mai ales ca multi dintre ei se regasesc in ambele. Foarte multi dintre cei care au donat nici nu ma cunosc, unii nici macar pe cei de la care au aflat despre eveniment. Dar au simtit sa ajute, sa sprijine aceasta familie, au crezut ca merita sa le cumparam o casa. Va mulumesc pentru orice suma, cat de mica. Cand incep o campanie nu ma gandesc nicio clipa la “tunuri”, ci ma gandesc doar sa pot atinge suficient de multi oameni care pod dona si 50 de lei. Cand vin si sume mari mi se pare incredibil, dar ma bucur pentru fiecare ban. Poate ca cei 50 de lei donati de cineva din bugetul sau inseamna cat 5000 din bugetul altuia. Niciun ban nu este prea putin. Iar foarte multi oameni au simtit sa ofere acel ban pentru a cumpara o casa unei familii complet necunoscute. In aparenta cazul celor doi copii nu este unul grav, nu moare nimeni la propriu. Dar eu i-am vazut, i-am vazut iar si ieri cand am fost sa le spunem vesea cea buna. Ii vad de fiecare data mai pierduti. Moare speranta. Moare normalul. Se stinge fericirea din ei. Ieri nici nu i-am putut face fotografii lui Teo, atat era de scufundat in sine. Pentru el am luptat, pentru el am spus toti acesti de multumesc. El vreau sa stie ca aceste zeci de oameni necunoscuti ii vor binele, ca toti au dat din munca lor penru a il ajuta sa-i fie mai bine. Vreau sa stie ca este iubit si ca poate sa indrazneasca sa spere. El a facut acest desen de Craciun, desenul lui a primit din prima zi 500 de lei si asta pentru ca cineva chiar a inteles.
 
 
 
 
 
Dincolo de toata mobilizarea, de toti banii stransi, de toata munca si oboseala, de mersul la radio, de vorbitul cu zeci de oameni, dincolo de toate acestea, pentru mine o singura amintire o sa ramana cu mine toata viata. Ziua in care m-a sunat Roxana Dumitru de la Fundeni spunandu-mi ca are si ea un desen pentru mine. Stiam ca baiatul ei are aproape 30 de ani si nu credeam ca ii arde de desenat copacei pentru campania noastra. Dar Roxana nu avea un desen de la copilul ei, avea unul de la un baietel pe nume Daniel. Daniel este internat la Fundeni pentru ca are cancer limfatic. Este acolo pentru tratament si investigatii. Probabil tot acolo o sa-l prinda si ziua lui de nastere, acum, pe 20 aprilie. Daniel a auzit-o pe Roxana vorbind despre campania noastra, despre faptul ca cei doi copilasi au ramas fara casa si ca le este foarte greu. A doua zi dupa ce le-a auzit povestea, Daniel, a venit la Roxana cu doua desene. A spus ca vrea sa ajute si el copiii care au ramas fara casa. Intelegeti? El m-a mobilizat si mai mult, el m-a facut sa cred ca putem si ca trebuie sa reusim. Ce m-a bucurat enorm este ca Pomisorul lui a strans cele mai multe donatii – 1.200 lei.
 
 
 
 
Si am reusit! Cu sprijinul tuturor, al celor care au ocrotit un pomisor, al celor care au donat, al celor care au spus povestea noastra mai departe.  Dupa o saptamana de campanie aveam aproape toti banii stransi. Am trait un sentiment de incredibil…. Imi venea sa imbratisez lumea pe strada, poate nimeream si o persoana care a donat in cadrul campaniei. In cele doua saptamani s-au strans 13.565 lei. Cu 2.500 peste ceea ne propusesem initial. Impreuna cu banii stransi in campania din iarna avem acum 22.315 lei. Avem banii sa cumparam casa! Chiar avem si in plus pentru a reconecta locuinta la electricitate si a face unele renovari necesare. Oameni buni, am reusit sa le oferim un camin! Noi toti, voi toti. Benone, tatal celor doi copii, va multumeste asa cum stie el. Este om simplu si nici nu ridica ochii din pamant. Nu stie sa vorbeasca ales, nu stie de bloguri si campanii pe Facebook. El stie ca niste oameni au fost atat de buni si i-au oferit o noua locuinta. Benone a spus:
 
 
 
“Saru’ mana! Va multumesc!”
 
 
 

 
 

Multumiri speciale Narcisa Sabau, Alina Girea, Alina Magureanu, Cristian Dascalu.

Doar atat vreau sa va spun (pentru ca in rest ne pregatim de frumoasa plantare de pomisori pentru o casa si frumoasa petrecere pentru frumos copil- uneori ma mir si eu de unde a iesit asa):

Frumoasa lu’ mami!

Pe unele le-am uitat complet. Pe unele mi le aduc aminte ca ireale, ca si cum s-ar fi intamplat altui om, in alta viata. Insa, pe altele, mi le amintesc atat de clar, atat de intens de parca ar fi fost ieri. Ciudat ce a ales creierul obosit sa uite. Ciudat ce a ales sa pastreze. Daca ma intrebi ce am facut ieri toata ziua, nu as mai putea sa-ti spun. Daca ma intrebi ce am facut in ieri-ul de acum doi ani am toate amintirile intacte si vii. Sunt toate acolo, toate minutele dintre ora 2 din 08 aprilie pana la ora 4 din 09 aprilie 2011. Din prima clipa de travaliu pana cand am vazut-o privindu-ma peste cap cu ochii ei deja intelepti. Asa s-a nascut copilul meu: cu ochii deja intelegand lumea. Un bebelus cu ochii deschisi si curiosi, privitori in jurul ei. Poate pentru ca stia cata frica mi-a fost ca nu o sa-i aiba?! Nu stiu de ce, dar ea s-a nascut vie si cu viata in ea. Nu in sensul ca-i batea inima, ci pentru ca parea deja sa inteleaga. Si cat a inteles! Cat a ascultat! Cat de mult m-a ajutat sa-i fiu mama si sa-mi fie usor! Astazi este ziua ei. Ziua pe care a ales-o pentru a venit pe lume. Mi-o petrec alaturi de ea pentru ca asa simt, pentru ca asa i-am promis, sa fiu mereu acolo asa cum am fost in ziua in care s-a nascut si nu am mai fost doar una.
 
 
 
 
N-a trecut nici sentimentul coplesitor de indragosteala. Se pare ca ar trebui sa treaca, altfel iti sta inima. Pe a mea cred ca asta o tine batand. Sunt la fel de intens indragostita de ea. De fiecare degetel, fir de par, zambet caraghios, chiuit sau mormait de pofta. De fiecare clipa in care o pun la san. De fiecare “mama” preocupat ca m-a pierdut din minte pentru 3 secunde. O iubesc pana la lacrimi in fiecare moment, nici nu stiu cum ar putea fi altfel. Au trecut doi ani si cand se intampla sa am drum prin preajma maternitatii imi dau lacrimile si ma cuprinde un dor sfasietor de ea, de prima clipa cand ne-am vazut si de apropierea dintre noi. Faptul ca am fost doar noi ne-a unit altfel. Ma uimeste, ma cucereste, uneori ma sperie cu cat e de desteapta, de matura. Alteori ma copleseste cu cat este inca de copilas, de cum se suie la mine in brate si vrea sa o tin ca pe un bebelus. De cat poate sa fie de intelegatoare, dar si de infinit incapatanata. Ma face sa o accept asa cum este ea, reala, nu sa o vreau ca pe un vis de dinainte sa o am. O iubesc atat de mult incat sufletul meu a trebuit sa creasca, altfel nu era loc. A invatat sa iubeasca asa, caci nu stia.
 
 
Cat a crescut! Cat s-a schimbat! Am stiut mereu ca va fi speciala, dar nu atat. Mi-am dorit-o frumoasa, desteapta, intelegatoare, buna, darnica. Si a iesit. Nu cred ca-i meritul meu. Pur si simplu natura asa a dorit sa fie ea, a combinat acolo in chimia ei ce trebuia sa combine si a facut-o sa fie bine. Azi va primi cadouri. Ce si-a dorit ea. Adica litere si carticele. O tablita cu litere magnetice, sa poata “scrie” ea. Este pasiunea ei cea mare. Ai o clipa, vrei sa o faci fericita? Citeste-i! Intai pe litere,ca asa te poate urmari mai bine, apoi cuvantul intreg. Spune cu ea alfabetul. Altceva nu-i trebuie. Aseara, inainte sa se culce, si-a luat carticica cu alfabetul si s-a cocotat langa mine. Si a inceput sa imi arate literele si sa mi le spuna in ordine. Le stie. Nu le poate pronunta pe toate. Nu le poate scrie. Asta este supararea. Ar vrea sa scrie singura, pentru ca site sa-si scrie numele si mama, si apa, si alte cuvinte simple. Asa ca va primi literele ei sa le poata aseza in ordine. Sincer? Ma sperie. Nu ma asteptam la un copil ca ea. Va trebui sa fiu si eu mai buna, sa o ajut mai mult, sa sar si eu etape. Cel mai greu imi este sa sar etape. Inca tin cu dintii de fiecare clipa de copilarie. Noroc ca este inca si asa. Noroc ca intre momentele cand este prea desteapta pentru noi este si prea copil pentru noi. Este speciala si sper sa stiu sa o ajut sa fie cine trebuie ea sa fie in viata asta. Sa nu-i tai aripile, sa nu o fac mai putin, sa nu ma mai sperie ca este altfel, sa o iubesc mai mult pentru ca este asa. Au trecut doar doi ani si este mult mai mult decat mi-as fi imaginat eu sa fie.
 
Nu-mi pot imagina viata fara ea. Nu as mai sti cine sunt eu fara ea. Si ea m-a ajutat pe mine sa fiu cine trebuia sa fiu. M-a invatat sa iubesc profund, complet si cu adevarat. M-a invatat ca pot orice. Ca nu exista nu mai pot. Ca dincolo de ultima clipa de resurse, in care crezi ca o sa cazi lat undeva, exista multe alte clipe in care o sa poti si-n plus. M-a invatat ca as fi capabila sa-mi scot inima din mine pentru ea si ca as continua sa traiesc si fara, pentru ca ea are nevoie de mine. M-a invatat ca daca ai suficienta rabadare si acceptare totul o sa fie bine. M-a facut mai inteleapta si mai toleranta. M-a crescut ca om la fel de mult cat am crescut-o eu pe ea. Au trecut doi ani de incredibil si de minunat. Au trecut doi ani de cand ma plimbam singura pe un hol de spital si ma bucuram de ultimele clipe impreuna ca unul. Din primul moment cand am stiut ca o sa fie, ea a fost forta mea si suntem acum, doi ani mai tarziu, mai bine si mai frumos ca niciodata.
 
 
La multi ani, copilul meu! Multumesc ca m-ai ales pe mine!

Stiti zicala aceea cum ca cizmarul umbla fara pingele si croitorul cu nadragii rupti? Fix asa sunt si eu. Dar poate ca asa a trebuit sa fie. Sa scriu eu ultima despre asta. Au scris deja:

Maria si iar ea (Blog si atat)
Mara (Me & my Monkeys)
Mihaela (Olandezul Zburator)
Anamaria (Prajiturele)
Cristina B. (Asocitatia Benefacto)
Crisina C. (Asociatia Conil)
Conil (Conil Kindergarten)
Iulia (Baby Gogoshel)
Ina (Karioka)
Gabriela (Cojocarii)
Carla (Joc Urban)
Dan (Dan Tanasa)

si le multumesc.

Acum o saptamana am lansat o noua campanie umanitara. O campanie pentru copiii mei de suflet – Andrei si Teo. Copiii din Gogosari crescuti doar de tatal lor. Le-am promis ca o sa-i ajut sa aiba caminul lor si inca nu a venit ziua in care sa nu-mi tin de o promisiune. Poate ca unele se realizeaza mai greu, dar tot se realizeaza. Din aceasta categorie sunt in special promisiunile care nu tin numai de mine, cele in a caror realizare am nevoie de ajutor. De mult ajutor. Visam noi la inceputul lui decembrie sa il ajutam pe acest tata singur sa-si reconstruiasca locuinta arsa. Suma necesara era dincolo de puterile mele sau de ale celor dispusi sa ajute. Atunci am trecut la planul doi. Sa cautam o casa de cumparat acolo in sat. Toate casele cat de cat locuibile erau peste 6500-8000 de euro. Cele care ofereau si un minim de confort erau spre 10.000 de euro. Iar multi, foarte multi bani. Eu sunt omul cu realismul… Cautam solutii. Am facut prima campanie de Craciun si atunci am reusit sa strang, din donatii directe si mica mea licitatie, 9000 de lei. Multi bani, dar putini pentru ce imi propusesem. Inainte de Craciun a venit, insa, vestea cea buna. Casa in care locuiau din mila proprietarului era de vanzare. Suma? Doar 20.000 lei, cam 4500 euro. O suma realizabila. Revenise speranta.
 
Acum cateva saptamani am primit o fotografie pe Facebook. Era nepotelul meu ajutandu-l pe tata sa planteze un pomisor. Si mi-am adus aminte de noi, de copilaria noastra, de pomul meu, de radacinile mele. De marul plantat de tata cand m-am nascut. De alinarea pe care mi-o aduce locul in care am crescut, de bunica mea care m-a facut om. M-am gandit la parul pus cand s-a nascut Matilda. La faptul ca ea va fi inca un om cu radacini, valori, familie. Involuntar m-am gandit la copiii fara casa. Si s-a nascut ideea. O licitatie de pomisori, sa donez si sa plantez niste pomisori. Sa-i licitez apoi si sa incerc sa mai strang niste bani pentru casa lor. Vine Pastele, poate reusesc. Ideea insa a crescut de la o zi la alta. Iar cea care a dus spre forma ei finala a fost Adinuta, o fetita de doar 6 ani. Ea mi-a facut un desen frumos cu o casa si un copac, cu fluturi. Cum ar fi fost daca fiecare pomisor ar fi avut un desen care sa-l reprezinte? Si un Ocrotitor care sa-l ajute sa creasca? Sa ma ajute sa strangem banii? Sa fim mai multi? Sa fie mai multi pomisori? Sa fie un Eveniment pe Facebook. Locul de unde au pornit toate acum 5 luni. Sa fie strangere de fonduri.
 
Ideea a prins viata. Am rugat 20 de echipe mama-copil sa realizeze un desen cu un copacel- sa le fie Ocrotitori. Unele mamici cu bloguri, altele cu mici afaceri personale, altele prietene din media, altele pur si simplu prietene. Toate bune si frumoase. Le multumesc. Am pornit cu 21 de pomisori, ultimul reprezentat de un desen facut chiar de Teo si Andrei. Am numarat astazi pomisorii si am ajuns la 35. Cum? Pentru ca ni s-au alaturat si alti oameni frumosi care au dorit sa ne dea o mana de ajutor. Unii sub forma de donatii oferite spre licitare, altii cu propriul desen. In doar 7 zile am ajuns intr-un punct in care nici nu visam. Inceputul a fost foarte greu. Panicant de greu. Traim vremuri urate, ficare om se gandeste la ce va face maine si daca va mai avea el maine. Cel putin oamenii pe care-i cunosc eu. Dar, o data in plus, aveau sa ma convinga de generozitatea lor si de faptul ca a fi uman nu tine de cati bani ai in cont. A trecut o saptamana din campanie si suntem foarte aproape de a implini visul. Insa cred ca acesti ultimi bani de care mai avem nevoi se vor strange cel mai greu. Sau poate ma insel.

Pomisorul nostru, cel desenat de mine si de Matilda, este Pomisorul Casutelor si arata cam asa:

 

cu amprentutele “mof” ale Matildei in loc de usite. Ne-am propus sa strangem 100 de lei pentru fiecare casuta. De fapt acesta era visul pentru fiecare pomisor, sa gasim cate 10 oameni sa ofere cate 50 de lei si fiecare pomisor ar fi prins viata iar, in final, am fi strans toti banii necesari.
 

Maine este ziua Matildei. Copilul meu pe care-l iubesc de ma doare. Dar ea are tot ce-i trebuie. Tot ce vrea si poate multe pe care nu le vrea dar eu am vrut sa le aiba. Matilda va primi oricum multe cadouri. De la mama ei, de la familia ei, de la toti cei care o iubesc sau indragesc. Daca o indragiti si voi, pe ea si pe blogul nostru, daca doriti sa ne faceti un dar- va invit sa dati viata unui pomisor. Acesta este darul pe care-l dorim pentru noi atunci cand o sa aniversam doi ani de mama si fiica. Darul nostru se va duce mai departe catre cei doi copilasi care nu au nimic. Nici casa, nici familie si nici cadouri. Coincidenta? Tot maine este si ziua de nastere a lui Benone, tatal acestei familii. Ii facem cel mai frumos dar de ziua lui?

Va prezint mai jos toti pomisorii din cadrul campaniei noastre. Alegeti unul. Faceti o donatie. Pentru multi dintre ei fiecare donatie este rasplatita cu un cadou frumos. Pentru fiecare aveti si linkul unde-i pueti gasi pe Facebook. Daca nu aveti un profil acolo imi puteti lasa un mesaj aici. Daca dam viata tuturor pomisorilor, Andrei si Teo or sa aiba casa lor. Un loc in care va exista iar o viata normala. Nu lux, nu rasfat, doar o sansa sa traiasca decent.

Cititoarea de pe blog care a oferit sau va oferi cea mai mare suma in cadrul acestei campanii, si isi doreste- evident, va primi spatiul unei postari personale pe acest blog. Tema va fi aleasa de ea asa cum simte. Va multumesc!

Donatiile se fac in contul RO52VBBU2587UN3555702701 Volksbank, sucursala Unirii, deschis pe numele Margarit Miruna Mihaela specificand pomisorul preferat.
Pomisorii care nu au strans inca o suma de pana la 100 de lei sunt pomisorii care inca asteapta sa li se dea viata. Ocrotitorii lor s-au alaturat mai tarziu campaniei si au nevoie de putin ajutor ca sa recupereze. Asa ca o sa incepem cu ei, au cea mai mare nevoie sa fie “udati”.
 
                                         

Pomiosorul Fericit- realizat de o fetita numai un zambet- Ana Bianca. A pus veselia si in acest pomisor desenat de ea. Mami care se ocupa cu Magia Florilor a fost doar pe post de asistenta. Le multumim pentru ca sunt iar alaturi de noi si in aceasta campanie, multumim Ioana. Daca vreti sa zambiti impreuna cu noi puteti face o donatie in contul acestui pomisor. Lasati un comentariu cu suma donata. Va multumim!

Pomisorul Sportiv-  Pomisorul Sportiv- in viziunea micutei Hanaa si pomisorii trebuie sa faca sport. Impreauna cu mamica ei, Andreea, vor sa ajute in cadrul campaniei noastre si ne-au trimis acest desen energizant. Persoana care ofera cea mai mare donatie pentru acest pomisor va primi din partea Andreei – owner Relax Zone Studio- la alegere o sedinta de fitness sau zumba adulti sau zumba copii. (zona Mogosoaia). Cine vrea sa faca sport?
 

********************************************************************************



Pomisorii la inceput de drum- sunt cei care au strans pana acum intre 100 si 200 de lei. Cei pe cale sa-si atinga maturitatea cat de curand.

Pomisor cu Familie -  Unde artistu-i mic mami munceste si deseneaza frumos tablou de Familie Karioka. Alex a pus amprenta finala frunzarind prin copacel. Mi se par adorabili in aceasta formula de patru, familie+catelul. Daca sunteti si voi fanii lor va invitam sa faceti donatii in contul acestui pomisor familist. Multumim Alex si speram ca te-ai distrat pictand tot ce ai prins prin casa, mami nu stim cat s-a bucurat, dar ii multumim pentru rabdare.

Pomisor cu fluturi - Asociatia pentru Dravet doreste sa dea viata unui pomisor in cadrul campaniei noastre. Le multumim foarte mult pentru gandul bun. Cine doreste sa faca donatii in contul Pomisorului cu fluturi trebuie sa stie ca pentru fiecare donatie mai mare de 50 de lei va primi o astfel de felicitare lucrata manual de membrii Asociatiei pentru Dravet. Fiti generosi! 

 

Pomisorul Copii pentru copii cele sapte desene minunate au fost realizate in cadrul Clubului de arte plastice Conil de catre copiii si adolescentii ce nevoi speciale. Copilasii si-au pus tot sufletul in realizarea lor asa ca nu am putut alege doar un desen. Ajutati ca acest copacel sa prinda viata! Pentru orice donatie mai mare de 50 de lei primiti unul dintre desenele de mai jos. Va invitam sa donati si sa facem acesti copii fericiti! Va multumim!

 

Pomisorul cu Speranta-  Asociatia Pavel prin Roxana Dumitru mi-a trimis astazi doua desene realizate de Daniel si copiii internati in Insitutul Oncologic Fundeni. Copiii au aflat ieri despre povestea noastra si astazi i-au adus Roxanei aceste doua desene. Capitanul lor a fost Daniel, un baietel de 13 ani internat acolo pentru tratament. Copiii sunt speranta noastra, fara indoiala! Multumim, copii frumosi!



 

 
Pomisorul Pom- Pom -Gogo- Pom- realizat de Baby Gogoshel, Alex, si mamica lui Iulia. Le multumim pentru efort, mai ales ca mami Iulia se intoarce de astazi la serviciu. Ii uram sa treaca usor peste acest pas si va invitam sa le facem ziua mai frumoasa donand pentru pomisorul lor cu gogosele. Nu uitati sa lasati un comentariu cu suma donata, multumim!









 Pomisorul Malaietz -realizat de Antonia intr-o tehnica speciala. Va mai amintiti picturile pe malai? Din el speram sa rasara un pomisor vesel si frumos asa cum este si desenul Antoniei. Dana, mamica, este un om foarte special care ajuta acolo unde copiii lipsiti de aparare au nevoie de ea. Donati pentru pomisorul lor specificand “pentru Malaiet”. Multumim! Acest pomisor reprezinta si Asociatia S.O.S. Vietile copiilor.

 



 

 
Pomisorul Prajiturit-realizat de micul artist Filip. Nu stiu daca isi doreste sa mearga pe urmele mamei lui, dar pomisorii cu prajturele i-au iesit deliciosi. Desenul este in format A4 si mesterit in carioca. Daca doriti sa faceti o donatie in contul acestui copacel eu stiu ca Anamaria are o surpriza dulce pentru voi, un set de 10 prajiturele Pomisor. 


 

Pomisorul cu Manute- de copii frumosi si veseli. Maria si Vladimir si-au pus manutele impreuna si au realizat acest pomisor de primavara. In desenul lor este soare si veselie. Ei sunt putin raciti si le uram sa se faca repede sanatosi, iar pe voi va invitam sa cresteti cu donatii pomisorul lor si sa ne ajutati la implinirea visului. Nu uitati sa lasati un mesaj cu suma donata. Multumim Gabi pentru efort si implicare



 

 
 
Pomisor cu Zane- este un pomisor magic desenat de Maya impreuna cu bunica ei. Ii multumim Ramonei, mamica, pentru tot ceea ce face si in mod special pentru Craciunul frumos pe care l-a oferit celor doi copilasi- Andrei si Teo. Un Craciun in familie. Daca doriti sa luati o bagheta magica din pomisorul lor va invitam sa faceti o donatie specificand pentru Pomisorul cu Zane. Va multumim!



 

Pomisor cu Ingeri- acest pomisor cu aripi suave de ingeri si Inger pazitor a fost realizat de Clara, o fetita cu mult spirit artistic. Eu cred ca va ajunge ceva frumos in viata. Multumim mami Cristina pentru implicare, esti mereu alaturi de noi. Ne este tare drag de pomisorul ei realizat in acuarele pe panza si speram sa va placa si voua. Nu uitati sa precizati catre ce copacel donati- adica pentru “pomisorul cu ingeri” si sa lasati aici un comentariu cu suma donata. Multumim!



 

Pomisor cu Soare- pictat de Tudor singur, singurel. Tudor are doar 3 ani. El si mamica lui, Andreea, pun umarul pentru a ajuta.Desenul este realizat in acuarela pe hartie. Eu spun ca micul artist promite. Sa-l incurajam si sa donam pentru pomisorul lui! Este pomisorul Bebster.ro si persoana care va oferi cea mai mare suma va beneficia de o consultatie pe tema diversificarii sanatoase a alimentatiei copilului + sugestii de retete sanatoase.

Va multumim!

 
 ********************************************************************************

 

Pomisorii avansati – sunt foarte aproape de a fi pomisori impliniti. Ei au strans pana acum sume intre 200 si 500 de lei. Daca ii mai ajutati putin or sa fie si ei pomisori fericiti.

 
Pomisor cu Suflet- realizat de multe manute mici dar pricepute din cadrul Academiei Piticilor, proiect schitat si coordonat cu multa dragoste de catre Ruxandra Ion, mamica lor de peste zi. Mi-au spus ca au presarat si praf magic de copilarie. Spera impreuna cu noi sa aduca o casua si soarele din ea pentru Andrei si Teo. Daca va doriti si voi acest lucru va invitam sa donati in contul acestui pomisor specificand pentru Pomisorul cu Suflet. Va multumim!



 

Pomisorul Degetele Vesele - pictat de Robi si indrumat de mamica lui Cristina. Este pictat cu degetelele lui micute pe panza si are dimensiunea de 18/24 cm. Robi si Cristina sunt doua suflete foarte speciale si si-au dorit foarte mult sa ajute in campania noastra. Cristina conduce Asociatia Benefacto si au propriile lor campanii. Le multumim ca ni s-au alaturat. Donati pentru pomisorul lor specificand pentru Degetele Vesele. Acest pomisor reprezinta si Asociatia Benefacto. Va multumim!
Cel care va face cea mai mare donatie pentru acest pomisor primeste un cadou sub forma unui mic tablou lucrat in tehnica quilling de copii din Centrul de Plasament Cehu Silvaniei.
 
 
 
 

Pomisorul Anotimpurilor- Pomisor cu Anotimpuri, realizat de Rares si Victor asistati de mamica lor. Au muncit mult si au pus mult suflet. Mie imi place foarte mult ce a iesit. Daca va place si voua faceti o donatie pentru pomisorul lor. Desenul este realizat pe 4 coli A4 prin tehnica degetelului :). Pentru fiecare donatie mai mare de 50 de lei Laura ofera o bratara realizata de ea.



 

Pomisorul Olandez – realizat de Victor, baietel blond si frumos. Victor a preluat tema de la mama lui, Mihaela, si a realizat un pomisor in spiritul Olandezului Zburator. Le multumim pentru ca au acceptat invitatia de a participa in campania noastra. Daca va plac lalelele sau daca va place Olanda va invitam sa donati pentru pomisorul acestor oameni frumosi si talentati. Nu uitati sa precizati Pomisorul Olandez atunci cand faceti donatia in cont. Multumim!
 


 Pomisorul Vesel -cum se pare ca talentul se transmite in familie, Adinuta – fetita Ralucai, a decupat, lipit si desenat acest frumos copacel textil pe canvas. Ii multumim pentru daruire si cred ca va va convinge si pe voi sa contribuiti cu o donatie pentru veselia lui. Multumim!
 Pentru fiecare donatie mai mare de 50 de lei Ralca ofera cadou o bentita/apion realizata de ea.
 
Pomisorul Organik- The Tree of Life realizat de micuta Maya si asistata de mamica ei, Bianca. Le multumim ca s-au alaturat campaniei noastre! Iar surpriza din partea acestor fete frumoase este ca pentru orice donatie de 100 de lei Bianca Iordan va ofera un Ulei de argan (30 ml) sau un deodorant Piatra de Alaun (120 gr). Multumim si nu uitati sa specificati atunci cand faceti donatia pentru Pomisorul Organik.
 

********************************************************************************
 
 
Pomisorii impliniti au depasit deja din donatii suma de 500 de lei. Unii dintre ei trecand chiar de 1000 de lei.
 
 
Pomisor cu Bubuline -realizat de mica printesa Anastasia impreuna cu mamica ei, Oana. Ele au mesterit pentru noi o pictura in culori acrilice pe canvas care ne duce cu mintea catre plaiurile elenice unde locuiesc. Le multumim si lor penru ca si-au invins raul, sunt cam bolnavioare, si au reusit sa contribuie in campania noastra. Daca doriti sa primiti acest desen faceti cea mai mare donatie in contul lui si Oana il trimite catre voi. Cine da mai mult? Copacelul lor se va transforma intr-unul real pe 14 aprilie.





 
Pomisorul Ocrotit - este oferit din inima de Ovidiu, un baietel de 9 ani. Acest pomisor a ajuns la mine prin Narcisa Sabau (iNes Group) pentru a ajuta in strangerea noastra de fonduri. Trebuie sa va spun si voua ca daca nu ar fi fost Narcisa cu donatia ei personala si cea din partea Fundatiei iNes nu am fi fost astazi participanti in cadrul acestui eveniment. Ei mi-au facut o donatie foarte generoasa de Craciun si, dupa cum vedeti, nu se opresc nici acum. Multumesc din suflet Narcisa! Daca doriti si ca pomisorul lor sa prinda viata faceti o donatie pentru el.

 

Pomisor cu Fericire – Daniel are 13 ani si este mare amator de StreetDance, el este internat pentru tratament la Institutul Oncologic Fundeni. Ieri a aflat de la Roxana Dumitru povestea copilasilor nostri si astazi a venit cu acest desen spunand ca doreste si el sa ajute copiii care au ramas fara casa. Intelegeti? Eu sunt fara cuvinte. Asociatia Pavel, multumim! Multumim Daniel!
 

Acest pomisor a strans pana acum suma de 1200 lei.

 
Pomisor cu mere roz- a avut o intreaga istorie pana a ajuns sa fie acest pomisor cu mere roz si albastre- asa cum si-a dorit artista Smaranda. Ii multumim Mariei pentru implicare si pentru rabdare. Daca doriti sa donati pentru pomisorul lor ar trebui sa stiti ca Maria ofera o carte pentru fiecare donatie de 50 de lei, doua carti pentru o donatie de 100 de lei si tot asa, ati prins ideea. Nu uitati sa lasati cun comentariu cu suma donata. Donatiile se fac in acelasi cont specificat mai sus precizand: pentru “pomisor cu mere roz”.



 
Pomisor cu Gemene- realizat de gemenele noastre dragi Natalia si Sofia. Ele tocmai ce au implinit 3 ani, dar impreuna fac treaba unuia de 6 ani. Sub atenta supraveghere a mamicii Carla au realizat acest frumos colaj cu meri. Le multumim ca au ignorat raceala si au sclipicit penru campania noastra. Daca va plac si voua merele cu sclipici va invitam sa donati pentru pomisorul lor ingemanat. Nu uitati sa lasati un comentariu cu suma donata. Multumim!
 
Pomisor cu Liniste- are un cer luminos, asa cum si-a dorit micuta Alesia. Ea este fetita unei prietene dragi si vechi de cand lumea. A vazut campania noastra si si-a dorit foarte mult sa ajute. Ne-au trimis acest frumos desen (si un altul surpriza drept cadou pentru cei care fac donatii). Mamica se numeste Sinziana Iaru, este un foarte talentat Make-up Artist, ea va propune asa:
1. Cine face cea mai mare donatie primeste acest tablou pe canvas de 40/60 cm.
2. Pentru orice donatie peste 200 de lei ofera o sedinta de machiaj, cu sfaturi&co, impreuna cu echipa ei Beyond Make-up by Sinziana Iaru.
3. Pentru prima persoana care doneaza suma de 100 de lei un alt tablou surpriza.



 Pomisor cu Maimutele – realizat de artistul nostru consacrat: Max. Max s-a trezit pe cap cu tema blogului mamei din dotare- maimutelele. Daca priviti atent o sa o vedeti pe Mara dormind cu VK in cuibul din varful pomului. Le multumim pentru ca au acceptat invitatia de a participa in aceasta strangere de fonduri. Daca va plac bananele si maimutelele simpatice va invitam sa donati in contul acestui pomisor. Multumim!



 

Pomisorul Casutelor- pictat de mami si amprentat de Matilda in culoarea ei preferata: “mof”. Desenul este in ulei pe panza si are 20/20 cm. Pentru pomisorul nostru alegem varianta donatie comuna, cine doreste sa ajute cu orice suma de bani o poate depune in contul anuntat specificand pentru Pomisorul Casutelor. Persoana care va oferi cea mai mare suma va primi desenul nostru. Fiti generosi! Multumim!



 

Pomisorul Muzical- ii multumim lui Petru pentru ca ne-a acordat rabdarea si atentia pentru a desena acest pomisor. La 12 ani toti baietii au treaba :). Ii multumim si Ioanei, mama lui, pentru ca ne este mereu alaturi si se implica sincer si din suflet in campaniile noastre. Va multumim si voua daca alegeti sa donati pentru acest pomisor tot pe ton cu pomisorul din tema noastra. Nu uitati sa lasati un mesaj cu suma donata.


 
 
 
********************************************************************************
 
 
 
Pomisori sub forma de licitatii.
 

Pomisor cu bufnite - Pomisor cu Bufnite- tablou din panza pe sasiu realizat prin tehnica decoupage si culori acrilice, are dimensiunea de 20×20 cm. Copacelul vesel cu Bufnite este oferit de Mongolezia Hand Made spre a fi licitat. Pretul de incepere este de 25 de lei. Ii multumim Mihaelei pentru donatie si va invitam sa licitati!

 

Licitatia pentru acest tablou a fost inchisa la 100 de lei. Multumim!

 

 Pomisorul Fait@Main- Fait@Main Evenimente Tematice ofera spre licitatie o sculptura florala Pomisor. Pomisorul poate fi realizat din ce flori sau in ce combinatii cromatice isi doreste castigatorul lui. Cred ca ar fi un super aranjament pentru masa de Paste. Le multumim foarte mult pentru implicarea in campania noastra si pe voi va invitam sa licitati. Toti banii obtinuti in urma licitatiei sunt donati pentru casuta copiilor. Licitatia incepe de la 150 de lei. Multumim si multumim Cristina Adriana!

 

Pomisorul Inflorit – tablou din panza pe sasiu executat cu tehnica decoupage si culori acrilice. Tabloul are dimensiunea de 50×20 cm. Este realizat cu drag de Mihaela si reprezinta o donatie a Mongolezia Hand Made pentru a fi licitat. Licitatia pentru acest pomisor incepe de la 45 de lei. Va invitam sa licitati, toti banutii donati merg in contul casei!




Pomisorul Ursilor o ursuleata mica si doi ursi mai mari au pornit in cautare de crengute, au mesterit si colorat si iata ce le-a iesit. Adina (mami urs) a dorit sa se alature campaniei noastre si a realizat impreuna cu Mariuca acest pomisor oferit spre licitare. Ar fi un reusit decor pentru Paste. Licitatia incepe de la 50 de lei. Adina imi spune ca daca cineva ofera mai mult de 100 de lei ii va mai oferi un cadou surpriza. Fiti generosi, este pentru o cauza nobila. Multumim!



 

 Pomisorul de langa casa- Acest desen a fost realizat de Andrei si Teo in timpul celor cateva zile de Craciun petrecute acasa la Ramona, o prietena draga, care si-a dorit sa le ofere copiilor un Craciun in familie. Desenul s-a pastrat si si-a gasit acum adevaratul sens. El este desenul simbol pentru pomisorul care va fi plantat in curtea casei dupa cumparare. Pentru acest pomisor a fost deschisa licitatie si si-a gasit deja un Ocrotitor care a facut o oferta de 500 de lei. Ii multumim! Licitatia este inchisa.

 

 Pomisorul cu desen- Donatia venit din partea Smallprint Romania prin initiatoarea acestui concept la noi in tara – Daniela Man. Dana si-a oferit sprijinul proiectului nostru printr-o donatie constand intr-un medalion din argint pur in care va fi transpus desenul copilului vostru. Medalioanele sunt realizate printr-o tehnica speciala care pastreaza fidelitatea perfecta a imaginii folisite. O amintire foarte speciala pentru orice parinte. Licitatia pentru acest medalion incepe de la 400 de lei.
 
Exista deja o oferta cu suma de 500 de lei. Licitatia este inchisa.
 


********************************************************************************

 
 
Daca ati avut rabdarea si ati citit pana aici va anunt cu drag ca la sfarsitul campaniei o sa avem un premiu surpriza oferit prin tragere la sorti. Va multumesc pentru ca ati fost alaturi de noi si pentru ca ajutati la implinirea acestui vis!
 
 
 

marti, 2 aprilie 2013
 
 
 
Draga mea,
 
Te priveam cum te tot foiesti sa-ti gasesti un loc bun de dormit. Pe stanga, pe dreapta, ba cu fundul in sus. M-ai facut sa zambesc la amintirea zilelor de inceput de aprilie de acum doi ani. Tot asa ma foiam si eu incercand sa gasesc o pozitie in care sa avem loc amandoua si sa prindem 2-3 ore de somn. Nu prea mai era loc. Ne amuzam ca trecuse 1 aprilie, ar fi fost o data perfecta pentru a te naste, in spiritul a tot ceea ce ni se intamplase. Nu ai vrut pe 1, tu stiai ca ti s-a spus alta data si o asteptai. Nici pe 3 nu ai vrut, sa fi fost in aceeasi zi cu cea care-mi fusese pana atunci cea mai aproape de ideea de “copilul meu”. Tu vroiai sa te nasti de ziua ta, ti s-a spus ca termenul tau este pe 9, pai atunci pe 9 sa fie. Ti-a placut sa pastrezi simetria si te-ai nascut la fix 40 de saptamani la fix ora patru. Mi-a fost atat de teama sa nu te pierd, ma rugam sa stai macar pana la sapte luni, pana la orice varsta care ti-ar fi permis sa supravietuiesti fara mine. Cand am trecut si de hopul de la 32 de saptamani am stiut ca o sa fii bine. Am privit fiecare zi ca pe o binecuvantare. Am iubit fiecare zi cu tine, iar ultima saptamana a fost cea mai speciala. Ti-am vorbit, te-am mangaiat. Ti-am povestit mii de lucruri. Am stat numai cu tine. Erai gata, erai bine, ne mai astepta doar nasterea. Apoi… necunoscutul.
 
 
 
 
Mergeam ieri de manuta ta prin parc si te priveam cu ochii de turist care descopera pentru prima data un oras fascinant. Orasul este vechi si nou, este cunoscut si necunoscut. Are mereu o straduta pe care nu ai mai vazut-o sau poate ca ai mai trecut pe ea de zece ori dar abia acum ai vazut florile rosii de la fereastra de sus. Erau acolo si data trecuta? Imi place sa te privesc asa. Universul meu de fascinatie infinita. Esti a mea, viata din viata mea, din trupul meu, dar esti si a ta, viata din viata ta. Ochii tai stiu totul si ma privesc inapoi ca pe cel mai cunoscut oras. Sunt inca tot universul tau, tot ceea ce cunosti mai bine, punctul tau de echilibru. Pe cat imi esti tu de necunoscuta pe atat iti sunt eu de cunoscuta tie. Intr-o zi o sa ne intalnim intr-un punct in care o sa ne privim cu aceiasi ochi.
 
Incep sa uit cum era cand inca erai in mine. Senzatia miscarilor tale. Mi-e tare dor de ele, dar le uit… Anul trecut inca te visam acolo, inca prea atat de real. Acum ma uit la filmuletele cu tine miscand dincolo de “perdea” si imi pare incredibil ca suntem noi. Tu inca nedezvaluita, eu inca nedescoperita. Incep sa uit si ma lupt sa te pastrez inca acolo, sa mai stiu cum era. Vrem sa va stim mereu in siguranta, sa va tinem “legati” de noi. Ne este greu sa va lasam. Si mie mi-a fost greu, am invatat, insa, sa-ti las aripile sa zboare. Sa te las sa fii cine ar fi trebuit tu sa fii. Ca orice mama te-am visat ca o oglinda a mea, ca ceea ce mi-as fi dorit eu sa fie copilul meu perfect. Te-am visat cuminte, intelegatoare, buna si frumoasa. Apoi am inteles ca tu nu ai cum sa fii umbra mea, oglinda mea. Tu aveai sa fii tu, asa cum te-ai nascut sa fii. Pot doar sa fiu exemplul tau. Tu poti primi doar ceea ce vei decide ca-i bun pentru tine. Dar inca pari sa fii nascuta din visul meu.
 
Se spune ca ne nastem buni. Eu nu cred asta. Ne nastem diferiti. Unii pozitivi, altii mai putin. Venim pe lume cunoscand atat de multe lucruri. Nu stiu cum se intampla sa fie asa. Dar nu ne nastem foi de hartie albe. Nu ne nastem doar senini si plini de bunatate. Ne nastem sa fim cineva, iar acel cineva incepe sa se vada inca din pantecul mamei. Inca din primele zile de om nascut. Ne nastem cu tendinta de a fi buni sau nu. Daca am avut noroc sa fie pusa bunatate in noi, atunci ne va fi usor sa fim buni. Daca ne-am nascut fara ea… atunci va trebui sa o invatam, atunci va trebui sa avem exemplul bun langa noi. Poate nu o sa simtim sa intindem mana si sa ajutam, dar putem invata asta.
 
Eu simt si cred ca tu ai venit ca un suflet bun. Dar cred ca este si datoria mea sa iti fiu si exemplu. Esti atat de blanda, de vesela, de delicata. Ai fost asa din prima clipa. Ai venit pe lume intelegatoare. Toleranta. Intelegi mereu. Ma ierti cand nu sunt langa tine. Ma primesti razand si-mi povestesti ce ai mai facut. Iti place “mof” si mereu imi povestesti ceva cu mov. Iar eu am ochii in lacrimi la fiecare lucru mov pe care-l vad.  Intelegi ca uneori lipsesc pentru a face bine acolo unde este nevoie. Este saptamana noastra speciala. Saptamana pana la ziua ta. Am lipsit mult. Abia acum incep sa-ti organizez petrecerea. Anul trecut stiam si ce culoare or sa aiba baloanele, asortate- evident- cu servetelele. Dar stiu ca ai inceput sa intelegi. Si de ce lipsesc, si de ce vorbesc cu oameni necunoscuti la telfon si le tot explic. Si de ce tot povestesc despre o casa. Despre pomi. Despre bani. Strangem bani, iubita mea. Incercam sa cumparam o casa pentru copilasii pe care-i cunosti doar din poze. Daca o sa gasim suficient de multi oameni care stiu sa faca bine, pana la petrecerea ta, o sa strangem suma necesara. O sa reusim sa-i ajutam sa aiba si ei un acasa al lor. O sa cresti si o sa-i cunosti. O sa stii de ce lipsesc noaptea de langa tine si ma culc abia spre ziua. De ce ziua verific de 100 de ori conturile sa vad daca au mai intrat donatii, de ce fac tot ceea ce fac. Iar atunci cand o sa stii sper sa alegi sa faci bine. Pentru ca buna esti.
 
 
Te iubeste mami.