Monthly Archives: July 2012

Sa zic, sa nu zic… am tot zis ca o sa zic si nu am mai apucat sa zic. Hai sa zic! Zic tocmai acum cand toata blogosfera feminina abunda de lapte, alaptare si alaptatoare (eu fiind una dintre ele :)) ).
Cum noi doua suntem paradoxale se pare ca se intampla paradoxalul. Matilda a inceput sa renunte la san, pe zi ce trece tot mai mult. Se pare ca o sa sarbatorim aceasta a doua aniversare (pentru noi) si a douazecea(pentru ei) a alaptatului fara alaptat.
Pentru o femeie/mama care crede cu tarie in imbratisarea experientei sarcinii, in atasamentul fata de copilul nenascut, in nasterea naturala, in hranirea copilului la san, in tinutul copilului langa mama, in educare blanda si hranirea sanatoasa – sunt destul de reticenta si chiar sceptica atunci cand sunt abordata pe temele astea. Stiu ca am scris cateva articole aici si probabil ca am sa mai scriu si o sa va povestesc ce cred si ce simt eu. Dar de fiecare data o sa va scriu cu litere de o schioapa ca intr-un final singurul lucru care “trebuie” este cel simtit de voi. Nu cred in argumentari vehemente, de niciuna dintre parti. Cred ca vehementa este in detrimentul ideii sustinute. Adesea am sentimentul ca organizatiile pro-alaptare si pro-nastere naturala se invart intr-un cerc si sunt cu circuit inchis. Mesajul lor este tot pentru cele care-l credeau deja. Ma agreseaza felul in care este “promovata” alaptarea de cele care o fac si ma irita femeile care nu au alaptat o zi in viata lor, dar sunt pline de sfaturi. Am vorbit cu mame, am sfatuit mame atunci cand mi s-a cerut parerea, am ales si sa nu imi spun parerea atunci cand am vazut ca am in fata mea un interlocutor dezinteresat sau Gica-contra. Pe de o parte cred in schimbarea mentalitatilor, in intoarcerea la radacini, in sustinere si informare, pe de alta nu cred ca ceva poate fi schimbat daca nu vine dintr-o dorinta intima si profunda. Este cazul exact (si) al alaptarii. Eu vad lucrurile foarte simplu: cine vrea, alapteaza si punct. Nu cred in puterea grupurilor de sprijin, poate pentru ca am mult prea multe exemple de esec, poate pentru ca stiu cum gandesc femeile la ele acasa, poate pentru ca stiu ca presiunea perfectiunii mamelor “ideale” face mai mult rau decat bine. Am in minte exemple de persoane cu iz public care au ajuns sa minta si sa se ascunda atunci cand nu au mai putut face fata presiunii alaptatului obligatoriu. E ok si daca ai facut o alegere si apoi ai vazut ca nu este cea mai buna in cazul vostru. Fiecare e liber sa se informeze si sa decida, el pentru el, la el in suflet si in minte. Iar informatie e, slava Domnului, de la carti, brosuri, cursuri la site-urile Organizatiei Mondiale a Sanatatii, ale UNICEF (care mi se par cele mai pertinente), la bloguri dedicate alaptarii (pline de incarcatura emotionala).
La nivel macro cu siguranta este nevoie de militare, de educatie, de legislatie. In primul rand pentru cadrele medicale implicate in proces – medici, asistente, moase. Acolo este buba cea mare, in opinia mea. Ma uitam vineri pe manifestul ANNA legat de evenimentele ce or sa aiba loc si mi-au ramas ochii pe ziua de 6 august:

“6 August 2012

09:00 – 11:00

Piața Victoriei – Piața Universității Marș de protest și de awareness pentru instituirea rooming-in-ului în toate maternitățile din București – „NU separării copilului de mamă în maternitate!”La acest marş sunt aşteptate 100 de persoane care vor milita paşnic pentru drepturile copiilor şi ale mamelor cu pancarde cu mesaje sugestive.”
Sincer, mi-as da ani din viata sa se schimbe ceva la capitolul asta. Anii pe care mi i-a mancat separarea de copilul meu timp de 7 zile in maternitate. As felicita oamenii astia si le-as dedica in fiecare  zi o ruga daca ar reusi sa aduca maternitatile din Romania la nivelul real de baby-friendly. Am vazut ca au in targhet 3 maternitati in mod special, sunt considerate singurele din Bucuresti care nu ofera posibilitatea de rooming-in (sper ca am inteles eu bine). Nu am regasit acolo si maternitatea in care am nascut eu – Filantropia. Nici aceasta nu permite cazarea copilului in aceeasi camera cu mama, ba mai mult, ne si ironizeaza prin cele doua foi A4 lipite pe usile rezervelor. Cele doua pagini care ne povestesc despre beneficiile acomodarii mamei impreuna cu bebelusul. Probabil ca este un fel de tema pentru acasa.

Personalul maternitatii nu incuraja alaptatul, legatura mama copil, sentimentele in general. Nu aveam voie sa ne sarutam copiii, alaptarea se facea dupa un program fix, copiii erau hraniti cu glucoza si lapte praf de la nastere, li se puneau tetine in gura pentru a nu mai plange. Mamelor cu sedere prelungita, cum a fost in cazul nostru, li se permitea alaptarea la cerere, doar ca nu stiai cand copilul cere pentru ca era in salonul pentru copii. Daca faceai cum am facut eu, adica sa locuiesti pe un scaun langa un incubator, si reuseai sa alaptezi la cere, erai criticata si descurajata – “faci colici copilului”. Nu exista posibilitatea de a lasa laptele tau in biberon pentru orele de noapte cand nu aveam voie sa ne mai ducem la copii. Aruncam laptele iar copilul era lasat sa planga sau hranit cu lapte praf.

Eu am nascut intr-o sambata dimineata la ora 4, luni noaptea pe la 10 mi-au “explodat” sanii. Cam aiurea imaginea :)), dar asta a fost sentimentul. M-am trezit dintr-un minut pe altul cu laptele dand navala. Nu ma asteptam deloc sa fie ceva atat de marcant, am zis ca se instaleaza treptat. Colostru aveam dinainte de nastere. Nu mi-am pus problema daca o sa am sau nu lapte, am luat biberoane, sterilizator, lapte praf de care am considerat eu ca-i mai bun (Lactana bio – Topffer). Pana sa o ia laptele din loc cred ca bausem un bax de apa plata, cam inca unul de ceai si rontaisem cam jumtate de cutie de Galactogil. Nu a fost ceva fortat, atat imi era de sete. Asa ca laptele a venit, am avut mult, chiar foarte mult. Daca aveam gemeni ar fi avut destul. Nu a fost o hiperproductie de moment, a tinut-o asa cam pana pe la 6 luni cand a inceput Matilda sa manance si mancare si a scazut solicitarea. Deci la capitolul productie nu au fost probleme, cel putin nu la inceput.
Imi alaptez copilul de aproape 16 luni. Nu a fost mereu usor, ba chiar au fost perioade cand a fost foarte greu. Au fost primele doua luni de frustrare pentru ca orice as fi facut nu mi se formau mameloanele. Dispozitive speciale, masaj, pus rece, muls, tras, contactat consultant in alaptare, vorbit cu Ramona, nimic. Copilul nu avea de ce se prinde, scapa sanu, se supara. Au fost doua luni, lungi luni. Probabil ca as fi putut oricand sa spun ia mai da-l in colo de alaptat, pun in biberon si-i dau cat oi mai avea din al meu si dupa o trec pe lapte praf. Nu-i chiar asa, in cazul meu lactatia a functionat atat de bine pentru ca era bebe acolo, daca as fi folosit pompa si nu  ar fi supt copilul eu stiu sigur ca as fi ramas fara lapte. Apoi, stiu la fel de sigur ca laptele meu era cel mai bun din punct de vedere nutritional pentru ea. Am mancat ca la carte, nu mi-am bombardat copilul cu toxine, nu am tinut dieta de slabire, nu am luat medicamente, nu am baut, fumat, etc. Si mai greu a fost cand era in “puseu de crestere” si nu stiu cum de se nimereau astea fix intr-o perioada cand eram foarte obosita. Oboseala nu face casa buna cu alaptarea, nici stresul, nici nervii. Daca nu ma odihneam sau daca ma suparam foarte rau lactatia se reducea ingrijorator. Asa ca am avut parte de vreo 3 serii a 2-3 saptamani de pusee in care copilul meu vroia san la 2 ore. Cand era mica nu ar fi fost ceva dificil, dar un copil de 6 sau 8 luni solicita mult. Mi-a curs sange din sani, mi-a facut rani, a bagat dintii, am semne care nu cred ca or sa mai treaca. Cand i-au iesit dintii nu stia sa suga cu ei, se uita la mine speriata pentru ca stia ca face ceva “rau”. Am avut rabdare, am strans din dinti, am asteptat sa invete cum e cu dinti in gura. A invatat. Uneori a durat si 2 saptamani sa invete, doua saptamani in care infigea dintii si apasa cu ei la fiecare miscare de sugere. Stiti cum doare asta? Doare foarte rau. De aici vine si teoria isteata a unora ca daca un bebelus are dinti nu mai trebuie alaptat, dar daca are dinti nu-i mai dai nici biberon? nu-i mai trebuie lapte? sau pentru ca pe biberon nu-l doare atunci nu ne pasa? Au fost nopti nedormite, au fost 16 luni in care nu am plecat nici o zi de langa copilul meu, nu am iesit la bere cu amicii, nu m-am dus un weekend la munte, nu am mancat cine stie ce dracie care mi-ar fi facut cu ochiul. Am luat 8 kg de cand am nascut, pentru ca oboseala+ceai pentru lactatie+ mancat= ingrasat. Poate a fost si prin compensare cu cele salbite in sarcina. Deci alaptarea nu-i mereu un camp cu flori, nu merge mereu struna, nu-i mereu placuta. Sunt perioade in care daca nu o stimulezi cu pus copilul mai des, dat la pompa, baut ceaiuri, productia scade sau dispare de tot. Deci ca sa iti alaptezi copilul, mai ales pentru perioade lungi de timp, trebuie chiar sa vrei. Dar sa vrei sincer si cu tot sufletul.

Atunci daca lucrurile pot sta atat de horror de ce Dumnezeu mai alaptam? Nu stiu cum sa va raspund, nu pentru ca nu as sti raspunsul. Pentru asta nu am cuvintele sa va argumentez. Nu exista. Si nu pentru ca nu ar exista argumentele, ci pentru ca este ceva dincolo de ceea ce pot cuvintele exprima. Da, sunt si cateva argumente de ordin obiectiv: laptele de mama (hranita corect) este cel mai bun din punct de vedere nutritional, ofera sprijin imunitar, este mai igienic si mai comod (in ideea in care nu trebuie sa sterilizezi biberoane si sa faci lapte praf). Pe langa argumente vin sentimentele. Pentru ele ne alaptam copiii. Pentru ceea ce simte mama si pentru ceea ce simte copilul. Dragoste, ocrotire, daruire, comuniune.

Eu sunt convinsa ca nu as fi avut relatia pe care o am cu Matilda daca nu as fi alaptat-o. Legatura care se formeaza intre mama si copil in timpul daruirii de lapte este… poate chiar esenta relatiei. Fericirea pe care mi-au dat-o clipele cand imi adormea la san si zambea cu gingii roz, nu o sa mi-o mai dea nimeni. Linistea pe care o avea ea, somnul lin, siguranta ca-i ocrotita, increderea in mama ei, nici ei nu i le-ar fi dat nimeni altcineva. Cu siguranta ca nu i le-ar fi dat un biberon cu lapte praf. Alaptarea ne-a dat pe una alteia, ne-a unit, ne-a sudat, ne-a consacrat.

Acum Matilda se pregateste sa se intarce. Cum vine asta, parca noi intarcam copilul?! Exista si varianta asta, eu am preferat-o pe cea in care ea o sa renunte treptat la san, asa cum i-am dat san atunci cand a cerut ea. Si se intampla. Multi copii in jurul varstei de 1 an si trei-patru luni micsoreaza cantitatile, raresc hranirile si intr-un final inceteaza sa mai suga. In faza asta este Matilda acum, ma intarca ea pe mine. Acum o sa vina si raspunsul pentru cei care ma intrebau idignati “da cat ii mai domne sa suga?”. Pai uite cam atat, cam cat o sa vrea ea. Unii se simt datori sa iti spuna direct ca ar fi timpul sa intarci copilul, stiu ei cumva cand e timpul. Cel mai bizar este cand sugestiile vin din partea unora care nu au alaptat niciodata. Copilul meu nu va deveni nici obsedat sexual, nici nu este malnutrit – laptele nu-si pierde proprietatile dupa 6-12-24 de luni cum umbla vorba prin targ, nici nu o sa stea atarnata de mine pana la 20 de ani – din contra, copiii alaptati sunt mult mai putin frustrati si sunt mai increzatori in ei si in cei din jur (spun studiile, nu eu, spune si copilul meu perfect echilibrat emotional si nervos). Nici nu or sa i se intample tot felul de alte aberatii scornite din ingnoranta si ale limitari. Singura problema ridicata pertinent este cea legata de solicitare, da, este solicitant, dar recompensele merita efortul.

 Intr-un fel ma bucur pentru ca o sa-mi recapat din libertate, o sa pot dormi o noapte intreaga, o sa pot pleca o seara de acasa, o sa pot manca cine stie ce dracie sau sa beau un vin cand am pofta. O sa pot chiar sa tin si dieta de slabire, yupii. Ar trebui sa fiu vesela, nu? Dar nu sunt, o sa se termine ceva unic si minunat. O sa se termine o etapa pe care am iubit-o cu toata fiinta mea. Posibil sa ma incerce si ceva depresie :), daca tot nu am avut una dupa nastere (inca un bonus pentru alaptare, ajuta cu angoasele postpartum).

Eu vad alaptarea ca pe ceva foarte firesc. Asa ne-a facut natura. Puiul de mamifer este hranit in prima parte a vietii cu lapte. Daca mama n’are lapte si nu e alta sa-l preia, puiul moare. Simplu. Omul pentru ca-i in varful lantului s-a gandit ca nu-i chiar ok sa-i moara puiul de foame asa ca a apelat la surse straine. Intai la surse naturale, lua lapte de la doamna vaca sau ce alt animal domestic producator de lapte aveau (oaie, capra, bivolita) si isi hranea puiul. A venit si era industrializata si a zis ca nu, laptele de la animal nu e tocmai cel mai bun asa ca hai sa-l zapacim, sa-l prelucram, sa scoatem unele chestii din el, sa bagam altele si sa rezulte un lapte umanizat. Zis si facut, si asa au aparut formulele de lapte praf pentru copii. Deci puiul de om nu mai moare de foame. Doar daca a avut ghinionul sa se nasca intr-o tara din Africa si sa moara de foame langa o mama la fel de moarta ca si el.
Cunosc femei care nu au alaptat deloc, din vointa sau neputinta, cunosc femei care au alaptat 3 ani, in tandem, gravide, obosite, odihnite, culte sau cu 4 clase, de cariera sau somere. Toate au avut de facut o alegere si nu cred ca a fost influentata de statutul social sau de cultura. Este o alegere pe care o faci in mod instinctiv. Nu cred ca o mama care alapteaza trebuie ridicata in slavi, nici nu cred ca trebuie umilita si aratata cu degetul de suratele ei mai “emancipate”. Nu cred ca are nevoie de grupuri de sprijin, de fan club, de galerie care sa faca valuri in spatele ei. Cum la fel de bine nu are nevoie de sfaturile si parerile altora despre cat, cum si unde ar trebui sa-si alapteze ea copilul. Eu cred ca o mama trebuie pur si simplu lasata in pace sa-si gaseasca in ea naturalul si firescul. Nu stiu ce a fost mai intai, alaptarea sau omul, precum in dilema oul sau gaina, dar clar suntem facuti impreuna, pentru ca una fara alta nu ar fi putut exista.

Problema apare atunci cand libertatea este ingradita, cand un sistem medical si asa beteag decide pentru tine, te separa de copilul tau, nu te lasa sa-l alaptezi, sa-l tii in brate si sa-l saruti. Pentru astfel de situatii puteti manifesta pasnic si civilizat (asa cum o mama cu un pui in brate o poate face) luni, 6 august.

Sa fiti libere sa faceti cum simtiti voi!
Ai castigat! Ma declar invinsa la puncte, proceduri si impresie artistica! Am tot rabdat, am zis ca treci, am asteptat si tu nimic. Ai insistat si insistat pana cand ai castigat. Din cauza ta nu dorm de o luna, ma trezesc noaptea fleasca de transpiratie, am cosmaruri. Ba chiar am visat ca ma marit :)), ptiu drace. Tot din cauza ta nu-mi doarme nici copilul, se scoala, vrea apa, vrea san, arunca cu pernele prin pat, se suceste, motaie stand in fund. Cum ar putea sa doarma la 30 de grade?! Deci ai castigat, sper ca acum, simtindu-te victorioasa, sa pleci pe alte meleaguri si sa ne lasi. Da, tu, canicula epuizanta!
Am zis ca ce sens are sa mai scriu si eu despre asta, e clar ca e, ca e peste tot, ca ne-a cocosat pe toti. Sa scrii despre evidente?! Dar pur si simplu NU MAI POT! Noaptea trecuta mi-a pus capac, la ora 4 de dimineata erau 30 de grade in dormitor. Merge aerul conditionat 24 din 24, dar nu mai face fata. Cand reusim sa obtinem 28 de grade in casa e minune. Nici afara nu e mai bine, parcul nostru e parjolit de zici ca a trecut un dragon si l-a flambat. Iarba ioc, arbustii toti ofiliti, castanii fara frunze. Nu-mi amintesc sa mai fi fost parcul in asa sete. Tziuie pamantul de uscat ce e.
Eu nu sufar de cald sau mai bine zis nu sufeream. Unul dintre putinele beneficii ale metabolismului incet ar fi asta, ca nu ti-e cald. Prin contrast urasc frigul, urasc ploaia, frunzele moarte, noroiul, mocirla, zloata. Urasc sa-mi simt picioarele reci sau ude, sa respir cu economie aerul rece, sa vad pomii fara frunze, sa nu fie viata. Mereu am spus ca m-am nascut in tara gresita. Nici macar in sarcina nu mi-a fost si mie cald, cum zice vorba din popor. Deci abia astept sa vina vara, sa fie soare, sa-mi simt si eu picioarele calde. Dar vara asta…. pe mine m-a epuizat complet, fizic si psihic. Nu stiu daca nu a mai fost asa de cald, cred ca a mai fost. Stiu ca in 2007 cand m-am mutat eu la casa noua a fost ceva asa crancen, te frigea aerul in gat cand respirai. Si in 2010 cica ar fi fost cald, atunci imi era prea rau de la sarcina ca sa simt caldura. Insa anul asta… Si nu atat caldura de ziua, cu asta ma descurc, dar caldura de noaptea. Sa “dormi” la 30 de grade. Am senzatia ca incepe sa se modifice ceva din chimia corpului, ca o ia creierul pe campii. Ai vrut vara? na vara!
Radeam cu un prieten saptamana trecuta, ca el nu-si mai aminteste cand a plouat. Zic, cum mai frate nu mai stii ca a plouat la sfarsitul lui mai si in iunie de nu se mai oprea? zile intregi in sir. Se uita la mine de parca traisem pe alta planeta :)). Chiar a plouat de a rup pamantul vreo 3 saptamani. Va mai aduceti aminte? Ne plangeam ca nu se mai opreste ploaia si ca ne ia de cap depresia. Dar caldura asta ne-a facut sa uitam, sa percepem timpul diferit, s-a oprit cumva aici si sta in loc. Bizara senzatie. Mi-am amintit de o carte pe care am citit-o prin adolescenta – Strainul ( A. Camus). Si acolo, tot asa, din cauza caldurii oamenii incepusera sa o ia razna. Sper, sincer, sa plecam in concediu si sa parasim putin Bucurestiul, pana cand nu innebunesc de cald. Si ar fi pacat de biata mea minte.
Hai cu paparudele, hai cu putina racoare, stiu ca poti! Si niste ploaie ar fi buna, daca tot te apuci de o treaba! Se aude acolo sus?

Astazi a fost una din zilele acelea in care te minunezi si te intristezi si iar te minunezi cum de bebelusul ala, care pana mai ieri era in burtica ta, a ajuns asa o minunatie de copil. Nu stiu cand au trecut aproape 16 luni, chiar nu stiu. Ma uit si astazi la ea si mi se pare incredibil ca e a mea, ca a crescut in mine, ca am adus-o pe lume si ca am ingrijit-o cu toata dragostea din lume in ultimul an si patru luni. Si totusi, e a mea! E a mea mai mult decat imi imaginam eu ca va fi, imi seamana in niste feluri de care eram convinsa ca le-am dobandit eu, asa in timp, nu ca m-am nascut cu ele. Acum imi arata fi-mea cum de fapt noi doua impartasim mai toate genele alea care ne fac sa fim noi. Pe alocuri imi seamana si fizic, atat cat sa se vada ca-i a mea. Pfff cat ai crescut, mai mami!
Matilda a evoluat in salturi. De la o zi la alta era cu totul alt copil. Azi nu parea sa aiba nici cea mai mica intentie sa faca ceva si a doua zi te trezeai cu ea mergand deabusilea sau ridicandu-se in picioare si facand pasi timizi pe langa canapea. Ea este un copil foarte constient de sine si de ce se intampla in jur. A fost mereu genul precaut de copil, atenta cu obiectele, atenta la ce-i spuneam. Probabil ca de asta nu a facut dracii, nu a tras, spart, bagat chestii prin priza, mancat de pe jos. A evoluat mai mult in partea buna a lucrurilor, Doamne ajuta!
Intorsul meu la munca a dat-o inapoi. Pe la 10 luni incepuse sa mearga pe langa mobile si se tinea de obiecte, rupea cuvinte, avea mari impulsuri de independenta. Brusc nu a mai facut nimic, cerea orice ca un bebe mic, nu mai vorbea, ii era teama sa se desprinda. Intelgea perfect tot ce-i spuneai, chiar si actiuni abstracte, anticipa, dar nu vorbea si iti cerea asistenta si pentru baut apa. Cand ii spuneai un cuvant si-i ziceai sa-l repte dadea doar din buze si se vedea ca e stingherita si stie ca nu spune corect. I-a luat ceva sa depaseasca blocajul. Dar s-a intamplat si s-a intamplat exploziv. Ieri am simtit-o ca ne pregateste ceva. Si mama a simit si azi m-a sunat sa ma intrebe ce a facut nou. Pai a facut, si a facut lucruri care m-au facut sa rad si sa plang si sa o sarut pana a fugit de mine :)). Da, a fugit, singura, pe piciorusele ei!
De dimineata, cand inca mai dormitam in speranta ca mai doarme si ea putin, m-am trezit cu o manuta mica pe fata si am auzit MAMA. Mi-a sarit inima. Matilda nu a mai zis mama. Am fost de pe la 6-7 luni mamam, maaaaa, ma-ma, mamim. Apoi nu am mai fost nimic. In dimineata asta mi-a spus cursiv, ca un copilas mare, mama. S-a bucurat atat de tare de bucuria mea incat toata ziua m-a strigat si cantat. Matilda a invins, spune MAMA!
Si se pare ca i-a placut asa de mult ideea incat azi si-a adus aminte ca ea stie sa spuna si apa, si caca (m-a anuntat cand a facut si s-a dus in dormitor unde o schimb), papa, caah (carte), beeeeb (bebe), gan (leagan). Lucruri importante, nu gluma. S-a straduit sa scoata si alte cuvinte, inca nu-i ies, dar ce ma bucur ca i-a revenit entuziasmul de a vorbi.
Dupa ce cateva luni nu ne-a lasat deloc sa o ajutam cu mersul, nici eu nu am insistat, acum incepuse sa ne ia de mana si sa se bizuie pe noi. In schimb, nu mai vroia deloc sa incerce singura. Se tinea si cu unghiile de mana mea. Astazi s-a ridicat in cel mai firesc mod din lume, ca si cand asta face de cand a iesit de….. undeva, si s-a dus sa-si ia apa (in mod biped) a baut si s-a intors la jucarii. M-a lasat in urma ei cu respiratia tinuta, muta de uimire – COPILUL MEU MERGE! Si bea apa singura.
Si asa a tinut-o toata ziua, cu pus singura bavetica, cu pus centurile de la scaunul de masa, cu bavo-bavo cand a terminat de mancat, cu culcat singura la pranz ca’n vremurile bune, o zi absolut uimitoare. Cireasa a fost cand m-a vazut ca aduc aspiratorul si ea s-a dus sa traga de sub masuta prelungitorul. Prelungitor pe care eu il tin dosit acolo, dupa 2 cutii cu jucarii, tocmai ca sa nu-l vada… ea stia ca-i acolo si stia si la ce foloseste, s-a prins ca am nevoie de el pentru aspirator si mi-a dat o mana de ajutor. Apoi a luat un servetel si a sters mobila de praf, asta face de ceva timp si e asa de caraghioasa in sarguinta ei incat iti vine sa mori de ras. Copilul meu mi-a facut o zi frumoasa!
(moment kodak cu telefonul :)))
Aaaaaa, si am fost sa votam la Referendum. I-am pus rochita de mariner de la Nicol, am atarnat-o de mine si am purces catre Berceni. Am zapacit toate babele din cartier cu ce copil frumos am (modestie, modestie). Am vrut sa-i facem o surpriza lu’ mamaie si sa ne ducem in vizita, dar nu mergea liftul (ca de obicei). Opt etaje pe scari cu 12 kg de copil in brate, big no no. Asa ca am dat o tura prin cartier, de manuta ca o fetita mare ce e, si ne-am intors acasa. In  taxi a stat lipita de mine, cu manutele in jurul meu si urechea asezata in dreptul inimii. Am simtit-o iar una cu mine. Offf, bine mai e!
Astazi m-am simtit mai mama ca niciodata! O zi mare!

Am profitat ca s-a mai racorit putin si am iesit in parc. Sau mi se pare mie ca e mai racoare, am senzatia ca daca o mai tine mult caldura asta o sa patim vreo mutatie de ADN si or sa ne creasca niste evantaie in loc de urechi. Teribil pe strada, teribil in casa. In fine, o sa treaca si asta, o sa vina iarna si o sa ne plangem de frig. :) Insa pana atuuunci mergem in parc si hranim ratele cu pui. Uite cam asa:

 mai e mult?

 hmmm, sa fac vreo prostiuta (sa iau cheile din gentuta)

 zice mami ca n-am voie pllllllllllb

hopa hopa, usurel

 bufff

 de manuta e mai bine

 na ca ma tin de fusta ta, la propriu

am capatat niste paine, sa o dam la rate

 rectificam, rata

 ai zis ca ma duci la leagane, ma duci?

 veselie 1

veselie 2

 veselie 3

 plecam (fara proteste de data asta)

 obosita, astept cina

 mmmm, ce ai acolo bun? papicaaaa

haidi pa!

P.S.  multumim nasica Andreea pentru rochitele minunate Nicol!

Astazi am avut intalnire cu un domn. Bine el asa, inalt, brunetel, simpatic. Ne-am intalnit pe la ora 12 in fundul cartierului Drumul Taberei. Teribil cartier de intrat si de iesit din el, sper sa fie gata metroul in termenul propus. Dar ce ne veni sa ne intalnim acolo si nu ne-am vazut si noi aici mai la liman? Pai… acolo se afla masina mea, zace acolo intr-un service de vreo saptamana. Domnul oaches era agentul de la firma de asigurari. A venit sa faca raportul de constatare.
Eu am o masina, mai bine zis aveam, pe care o iubesc. Imi iubesc masina cum isi iubesc barbatii masinile. Masina asta a fost prima mea proprietate reala. Am iubit mirosul ei cand era noua si pe cel de 6 ani mai taziu. I-am iubit scaunele cu tapiterie din plus (nu i-am pus huse de protectie pentru ca urasc ideea asta, plusul este inca intact). Am iubit felul in care toarce motorul ei disel, felul suparat cum pleaca de la semafor, consumul ei mic, culoarea ei argintie. Masina asta a fost cu mine mereu, si cand am ramas singura, si cand am stat cu chirie, si cand am mers la petreceri si cand mi-a fost rau. Cand m-am mutat aici, si nu prea era lume in jur, masina ma astepta cuminte jos, in parcare. Cand veneam de la munca o vedeam in fata blocului si avem sentimentul ca totusi aici e locul meu, in casa asta noua. M-a dus la maternitate cand am nascut si m-a luat de acolo cu noua fiinta in brate. M-am simtit mereu in siguranta in ea, o iubeam si nu aveam niciun gand sa o vand.
Eu nu am permis. Am facut scoala, nu am mai apucat sa dau examenul din motive de sarcina grea, a venit copilul, a expirat scoala, trebuie sa o repet. Atunci de ce am masina daca nu am carnet? Uite asa, pentru ca am putut sa o cumpar, iar un sofer gasesti mai usor decat cumperi o masina. De cand am copilul aveam o intelegere cu un prieten bun. El ma transporta pe mine cand aveam nevoie, eu ii lasam masina cand el avea nevoie. O intelegere foarte buna si ne foloseam/ajutam unul pe altul in limita bunului simt. Ma simteam foarte linistita pentru ca aveam pe cineva la doi pasi de mine care intr-o situatie de urgenta ajungea imediat aici.
Lantul de iubire ni l-a rupt un taximetrist vinerea trecuta. A iesit de pe o straduta fara sa se asigure, fara sa respecte semnul de cedeaza trecerea. Prietenul meu nu l-a vazut deloc si l-a luat in plin. Impact frontal la 40-50 km/h fara sa ai timp sa schitezi vreo frana…  Masina mea s-a comprimat pana la bord, taxiul a zburat si s-a oprit intr-o masina parcata, clientul din taxi a zburat si el si s-a oprit la spital. Sper ca si-a revenit si ca ranile nu au fost asa de grave cum pareau. Sper sa-l dea in judecata pe stimabilul taximetrist, sa-si ia daunele din asigurare si altele pe langa. Taximetristul are dosar penal. Masina mea are dauna totala, dupa cum a rezultat din inspectia de astazi. Prietenul meu, ca printr-o minune, nu are absolut nimic. Au sarit airbagurile, iar masina e facuta cu mare cap si se face praf in rest, dar habitaclul ramane intact, are 6 airbaguri sa-ti tina capul si alte parti intregi. Masina parcata pe trotuar in care au fost proiectati amandoi e praf si ea, facuta senvis cu un stalp si un gard, rotile rupte. Proprietarul ei extrem de calm, uimitor de calm. Am vorbit astazi cu el, era la fel de calm. Taximetristul nu a mai dat niciun semn.
Acum, lumea zice ca-i minunat ca mi-au dat dauna totala. Eu am CASCO, mereu ma intrebam pentru ce naiba dau 25-27 de milioane pe an, uite de asta. Pentru ca oricat ai fi de atent dai peste un meserias, trece pe rosu, nu cedeaza, te face praf. Polita este de 10 mii de euro. Primesc cam 80% din banii astia si imi lasa epava. Asa-i zice bietei mele masini, epava. Deja am primit 4 oferte pentru ea, ca piese de schimb. Pot sa las epava asiguratorului si atunci recuperez 100% din suma asigurata. Pot sa iau banii si sa pastrez masina si sa o repar pe bani mai putini. Solutii sunt, toti spun ca sunt solutii foarte avantajoase fata de pretul pietei. Daca ar fi fost sa o vand luam 4-5 mii pe ea, asa pot sa iau dublu. Numai ca eu nu aveam nicio intentie sa o vand si nici sa cumpar alta. Iar banii de-i iau nu sunt suficienti pentru o masina noua. Deci sa ma scuze specialistii daca nu-mi vine sa dansez si sa aprind o lumanare de bogda proste. 
Astazi a fost o zi trista. Nici nu puteam sa ma uit la masina. Poate ca sunt eu prea atasata de chestiunile materiale. Masina asta a fost 16,500 de euro, platiti din salariu nu din bani gasiti pe strada. Inca mai aveam o parte din imprumutul pentru rata reziduala. A fost cam 4 mii de euro, bani pe care nu-i aveam acasa in pusculita, am apleat la un imprumut. Deci nu ma incearca nicio veselie. Singura parte buna este ca de la noi nu a patit nimeni nimic fizic.
Asa ca nu mai am masina. In prag de concediu, cu un copil mic pe care nu vreau sa-l tarasc prin taxiuri, autobuze, trenuri. Cumparaturi de facut, probleme de rezolvat, timp putin, banii pusi banut peste banut pentru ca vreau sa ma mut. Si sunt suparata. Rau.
Careva doritor sa duca o mama si o fetita pana la mare? :))
Sa-i fie casco usor!
Astazi mi-am pus un postit aici pe monitor ca sa nu uit de ideea asta. Sunt batrana si obosita si cam uit :).
Vreau de ceva timp sa impart cu voi bucuria de a “cunoaste” acesti oameni. Pun ghilimele pentru ca nu-i cunosc personal, nu i-am vazut si nu le-am strans mana, dar oamenii astia mi-au facut viata mai frumoasa. M-am “intalnit” cu ei in niste ocazii foarte speciale din viata mea. Poate ca cel mai special dintre toate a fost botezul Matildei. Oamenii astia ne-au trimis din frumusetea lor prin obiectele pe care le realizeaza. Unii ne-au facut lumanarea pentru botez, altii marturiile, altii hainute frumoase, altii cadouri. Ei nu stiu ca scriu despre ei, deci nu este in spirit de reclama sau cu interse pecuniare, e doar un semn de apreciere. Pentru obiectele in sine am dat bani, ele veneau cu un pret, pentru bucuria sufleteasca le scriu postarea asta. Cum zice si reclama – de nepretuit. Chiar daca nu aveti ceva botezuri, nunti si cumetrii prin preajma tot or sa va bucure ochii si cine stie, cand o veni Fat Frumos pe cal alb siti de unde sa va luati buchetul de mireasa. O grija in minus :)).
Ce-mi mai place la oamenii astia frumosi e ca fac CEVA. Nu stiu care e povestea fiecaruia in parte, am franturi de povesti ajunse la mine de pe internet sau de pe la amici comuni. Fie ca-i vorba de o mama tanara care a vrut sa faca un ban in timp ce-si creste comorile, fie ca-i o alta doamna cu drag de flori, fie ca-i o tanara care nu si-a gasit de lucru dupa ce a terminat facultatea, fiecare a ales sa-si valorifice un talent sau o pasiune. Nu au stat sa se planga de criza si de ce greu este, au pus mana si au facut ceva. Pentru asta le respect de doua ori mai mult. Faptul ca ceea ce fac mai e si frumos e doar un bonus.
De ce  spun eu ca’s oameni frumosi? Pai unu’ cu sufletul ghebos si mic nu ar putea sa ia niste flori si sa faca din ele o bucurie, nu ar putea face lucrusoare mici si colorate pentru copii, nu ar face flori si Matilde, nu ar face cadouri vesele pentru un nou nascut. Astazi le am pe ele, cum o sa mai dau nas in nas si cu altii o sa ma lasati sa vi-i arat pe aici (in ordine alfabetica pentru ca nu pot sa ma hotarasc care’i preferata :)):
Pe BabyRosa  am intalnit-o printr-un cadou, apoi am descoperit-o pe Facebook, ea face niste cosulete cadou de “bun venit pe lume” si pentru botezuri care arata cam asa:
He, he – mi se par foarte inspirate, vesele si utile. Cand esti in pana de idei ce sa oferi unui bebelic ai putea sa alegi si asa ceva. Sau un cosulet din asta:
*********************************************************************************
Minunatia de lumanare pe care am avut-o la botez ne-a facut-o Flower Decor (Antonia). Ne-a facut si frumos decor pentru cristelnita, dar in emotiile momentului l-am uitat in masina :)). Asa ca n-a ajuns in biserica, dar ne-a mirosit in casa eucaliptul din care era facut inca o luna dupa botez. Funditele sunt si acum puse in camera Matildei. Iar ursuletul ala de pe lumanare e prima dragoste de bebe a Matildei. Just love’it!
M-am tot uitat pe siteul ei ca sa mai aleg un model si ma gandesc si ma razgandesc pentru ca sunt toate absolut minunate, unde mai pui ca sunt unicat si dedicate evenimentului tau. Hmmm, uite asta imi place foarte mult:
aaaa si asta:
mmm si toate!
Cand le vad parca-mi vine sa mai fac vreo 10 copii asa :)). Minunate sunt si buchetele pentru mirese si aranjamentele florale pentru nunti sau alte petreceri. Daca oi gasi pe undeva prin lumea asta un domn sa-l iau de sot, sigur o sa o rog pe Antonia sa ne ajute cu florile. Eu sunt perfectionista si cusurgie si cam nebuna :) si rar mi se intampla sa fie ceva atat de pe sufletul meu. As avea incredere deplina sa-i dau o tema si sa o las sa faca asa cum vede ea ideea, iar asta e mare lucru. Lucreaza si sub presiunea timpului, noi cu lumanarea am aterizat in ultima clipa. Multumim frumos!
*********************************************************************************
Si daca tot vorbim de botez, tot atunci am avut si primul LiluTesa (Nicol). Nu ca-i shick?
Am descoperit ieri ca de fapt Nicol e vecina cu nasa Matildei :)). Asta din categoria ce mica e lumea. Asa ca i-am comandat maimuticii doua rochite frumoase si vesele. Ni le aduce nasica vineri, abia astept sa le primim.
Asta-i una, marina.
Nicol tocmai ce a devenit mamica pentru a 3 a ora, asa ca-i uram felicitari si multa sanatate. Trei copii, sa stii ca te invidiez, fie vorba asa intre noi. :)
*********************************************************************************
Tot la botez am avut si marturiile astea personalizate, muncite cu o rabdareeeeee. Toate unice, toate Matilde, toate vesele:

Ni le-a facut Masuta Cu Flori. Probabil ca o mai vedeti pe Mati prin poze cu tot felul de floricele prinse de palariute sau brose cu buburuze, tot de Corni sunt mesteruiute.

Si face tot felul de mici minunatii de pus in par sau de haine, pe la genti si pe unde va mai inspira pe voi imaginatia sa trantiti cate o floricica brosa. Cum ar fi macii astia de i-am comandat eu, de super efect. Multumesc!
Vad ca a pus la cale si o colectie de vara :).
*********************************************************************************
Cam astia-s oamenii de-mi mai gadila mie ochiul cand am o zi cu nori. Probabil ca mai sunt si multi altii la fel de talentati si de creativi. Eu zic sa-i sprijinim, decat sa ne cumparam o marturie Made in Ciaina, cum au mai avut inca cine stie cati, de ce sa nu rugam un om din asta cu degete indemanatice sa ne faca niste Bebelici dedicati. In loc de o lumanare de la tiganca de la florarie care ne pune 3 jerbera si ne ia 300 de lei, parca mi-ar placea o lumanare in ton cu tema botezului si cu o inimioara umpluta cu levantica pe care sa scrie Matilda-Maria :). Poate costa putin mai mult decat lucrurile de serie, chiar nu stiu. Dar suntem oameni speciali si meritam lucruri speciale, nu?
Stiu ca-i greu cu antreprenoriatul in Romania, dar nu renuntati la munca voastra!
Mult succes!
*********************************************************************************
Duminica am intrat pe blogul Marei pentru ca stiam ca fetita ei implineste o luna, vroiam sa le urez din cele bune si frumoase. Pe langa bucuria ei de mama a unui copil sanatos si fericit ne impartasea si povestea lui Stefan. Mama lui nu a avut norocul nostru si hazardul le-a dat de dus o lupta foarte grea. Stefan sufera de Sindromul Apert. Acest sindrom produce inchiderea timpurie a fontanelelor, craniul capata o alta forma iar creierul nu se mai poate dezvolta normal. O alta problema este polisindactilia, are degetelele unite, doar patru dintre ele pot fi reconstruite. Oamenii astia isi iubesc copilul, nu l-au parasit, au luptat si lupta pentru el. Au cautat si gasit medici care ii pot oferi, dupa un lung sir de operatii pe parcursul a 18-20 de ani, o viata decenta. Au iubirea si forta sa treaca prin asta, dar au nevoie de bani. Le-am citit povestea si orice cuvant este in plus. O puteti citi si voi aici sau puteti pur si simplu sa-l ajutati fara a citi nimic. Nu va postez fotografii si filmulete, eu cred ca cine ajuta, ajuta pur si simplu. El este un copil bolnav care are nevoie de ajutor. Intre 23 si 29 iulie puteti dona la numarul 848 2 euro. Pe site-ul dedicat exista si conturile in care se pot face donatii.
luni, 23 iulie 2012
Draga mea,
Cand am cumparat apartamentul asta unde locuim unul dintre lucrurile care a atarnat greu a fost parcul din apropiere. Locuim peste drum de unul dintre cele mai mari si mai frumoase parcuri din Bucuresti. Stiam ca intr-o zi o sa am un copil pe care o sa-l plimb la umbra copacilor batrani si pe care o sa-l dau in leaganele din parc. Cand eram noi copii aveam doar leaganele albastre de la capatul blocului (doua la numar) si leaganele verzi de la capatul troleului (alea erau vreo patru, dar acolo puteam merge doar cu permisie speciala si doar in gasca). Astea erau regulile acum 30 de ani, nu pleci din fata blocului. Probabil ca stiau parintii ce stiau. Peste Bulevardul Metalurgiei, undeva pe stradute prin spate, exista si parculetul “La elefant”. Acolo nu puteam merge decat insotiti de adultul de serviciu, era mare eveniment cand ne duceau. Cred ca toti copiii din cartier si-au rupt pantalonii pe toboganul elefant cu buza rupta :). Era o nenorocita de tabla pe care nimeni nu o prindea la locul ei. Trebuia sa stii cum sa sari cu fundul mai la vale si sa nu agati tabla aia. Acum avem parculete cu toate minunatiile. Tobogane fel si fel, chiar si in spirala. Elefantul nostru nu cred ca mai exista, leaganele albastre si cele verzi nici atat. Asa ca eu  am cumparat casa cu parc, am platit vreo 10 mii de euro in plus pentru asta. Nu-mi pare rau, asta a fost si ideea: sa am unde sa te plimb, sa ai copaci, flori, leagane si copii. Iesim din casa, mergem 10 pasi, trecem strada si suntem in parc.
Tu ai o pasiune cu leaganele (ca mai toti copiii cred), ai unul si acasa, ti l-a adus Mosu’. De 10 ori pe zi te duci la leagan si il legani asa cu drag si zici “gagan”. Adica ia de ma da si pe mine nitelus aci. Nu e numai datul in leagan, dar din el ajungi sa sterpelesti de pe pervaz niste lumanari decorative puse in galetuse din tabla. Iti place sa scoti firul din lumanare si sa-l bagi inapoi. Nu prea mergi tu singura, dar ai o dexteritate la operatiuni din astea de finete…. cred ca nimeresti sa bagi si ata in ac. Deci cum iesim afara si simti  mirosul de leagane incepi sa dai din picioare a entuziasm si gagan-gagang. Asa ca te duc copila la gagan, te dau prin toate acareturile potrivite varstei tale si tu esti fericita. Esti tare fericita.
Mai mult decat leaganele iti plac oamenii din parc. In special copiii. Ii saluti pe toti pe limba ta, pe unii ii si certi. Nu stiu de ce, probabil pentru ca sunt posaci si nu intorc inapoi zambetul unui copil. Dar mai mult decat oameii si in special copiii iti plac BARBATII. Nu, nu in sensul ala, esti cam mica pentru asta. ‘Dea Domnu sa-ti placa (si) cand o fi mare. Iti plac persoanele de sex masculin, sa fie tineri, tunsi scurt si eventual cu cioc. Daca sunt si blonzi e perfect. Cu astia ai o pasiune aparte. Te bucuri cand vezi barbati de parca eu nici nu mai sunt acolo si nici treaba nu mai ai cu mine.
Sambata am fost in parc, ca de obicei hai si la leagane. Ne-am asezat in leagan langa un baietel insotit de tatal lui. Cum l-ai vazut ai inceput sa-i faci ochi dulci. Ai un talent in tine de a face oamenii sa te iubeasca. Te uiti asa gales pe sub gene, dintr-o parte si le arunci un zambet din coltul gurii. Na, orice adult cand te vede cu moacele astea se topeste. Eu una sunt beata de ele. Daca-i prinzi si ca-ti zambesc inapoi, nu mai au scapare, sunt fermecati si executa dorinte de copil necunoscut si razator din parc. Taticul cu pricina a primit “invitatia” si ti-a intrat in joc. Ba chiar mai mult, a inceput sa te dea el in leagan. Nu am apucat sa spun ca nu e cazul… Deci asa o bucurie, asa ras si chiote… Nu cred ca te-am mai vazut atat de fericita. Niciodata.
Tu vezi barbati, nu stiu daca suficient de mult sau de des, dar avem barbatii nostri. Avem vreo doi-trei care vin pe la noi – unchiul tau si doi prieteni buni. Vin si ei cand pot, se joaca cu tine, te alinta. Fac si eu ce pot ca sa vezi ca exista si din astia pe lume, nu numai “mami”. Dar se pare ca nu fac suficient. Mi s-a rupt sufletul cand mi-am vazut copilul bucurandu-se la un barbat asa cum se bucurau copiii orfani de la camin cand ne duceam si cu prietenii la ei. A fost atat de asemanatoare reactia, groaznic de asemanatoare. Si mai tare m-a durut cand ti-am vazut lacrimile de disperare in ochi ca omul ala a trebuit sa plece. Baietelul lui intrase in crize de gelozie. Ti-a observat si el reactia, cred ca m-a vazut si pe mine intepenita, nu stiu daca a intuit de ce, dar ii venea sa te ia cu el.

Probabil ca or sa mai fie multe situatii de genul asta si altele mult mai rele. Sambata mi-am dat seama cat de mult ai crescut, copilul asta al meu, si ca eu nu cred ca fac tot ce trebuie pentru tine. Stiu ca nu-ti pot fi si mama si tata, dar a fost un reality check prea timpuriu. Ai inceput deja sa simti ca ceva e altfel in familia noastra, ai inceput sa stii ca unii oameni sunt ca mami si altii sunt ca tatal din parc. Te vad cum privesti familiile si cum urmaresti barbatii din ele. Mi se tot spune ca daca n-ai avut deloc nu stii cum e si atunci nu suferi. Eu cred ca stii, simti in tine ca trebuia sa fie altfel decat este. Si din pacte nu-i doar o iluzie de-a mea. Faptul ca ne diferentiezi – stiam, pe la un an ai inceput sa te comporti diferit cu persoanele de sex opus. La inceput iti era frica, acum vad ca-i cauti. Cand ne intalnim cu alti prieteni cu copii te vad cum ii privesti, asa pierduta, pe tatii care se joaca cu ei. Cu femeile nu prea interactionezi, nu-ti trebuie. Mama ai deja. Iti trebuie un tata. Iar eu nu am putut sa-i dau si asta. Si doare asa de tare, vreau sa-ti dau tot si se pare ca tot nu se poate. Nu stiu ce sa fac. Rar am fost atat de trista si de neputincioasa. Imi vine sa te ascund de lume, sa te duc undeva unde toate lucrurile astea nu or sa te ajunga. NU pot face asta, nu ti-am dat viata ca sa fii a mea. Ti-am dat-o ca sa fie a ta si tu a ei. Dar cum sa te feresc de rau, copilul meu?

Si nu pot sa regret ceva, sa schimb ceva. Orice regret sau orice lucru facut altfel ar insemna ca tu sa nu mai fii. Si nici asta nu se poate. Si ma invart in absurdul asta de-mi vine sa ma iau la lupta cu cineva si nu stiu cu cine. Pentru ca nu-i corect, nu-i corect deloc. Si stiu ca viata nu e dreapta si altora le este mult mai rau. Stiu ca ar trebui sa fim recunoscatori pentru ca suntem si suntem sanatosi. Dar sunt zile ca asta cand ma cuprinde revolta, cand imi vine sa plang si sa tip de neputinta pentru ca nu am reusit sa-ti dau cel mai firesc lucru din lume. Pentru ca tu nu ai nicio vina, vina e a noastra, a astora mari si prosti. Tu doar simti cum ar fi trebuit sa fie si iti cauti asta. Stii undeva in capsorul ala mic al tau ca puii vin din doi, iar tu ai doar unul. Si nu-i vina ta, e doar a mea sau a mea si a lui. Sper tu sa fii mai puternica si mai inteleapta si sa ne ierti. Eu inca nu pot.

Iarta-ma ca nu am putut mai mult!

Acum vreo 10 zile va spuneam ca ne-am pricopsit cu o viroza cu enterovirus – Boala mana-picior-gura. Ma uit in urma si imi dau seama ca am tratat subiectul cam in gluma. Probabil si pentru ca tocmai atunci cineva s-a gandit ca-i oportun sa ma ia peste picior, ca ce mare chestie, bine ca nu are nu stiu ce alta boala. Pe logica asta bine ca are maini si picioare pe care se se umple de bube. M-am gandit ca poate exagerez, ce mare lucru niste bubite si o febra, nu? Eram oricum foarte calma, nu era nevoie sa minimizeze cineva situatia. Probabil ca daca ar fi avut temperatura asa de ridicata fara alte simptome, atunci m-as fi speriat. Insa, inca o data in plus, mi-am dat seama ca atunci cand vorbim de copii mici si foarte mici nimic nu trebuie tratat cu detasare, in gluma si fara sa fim real speriati. Asa ca nu-i luati in seama pe cei din jur care din “bunatate” sau pur si simplu din reflex egoist incearca sa va ridiculizeze pentru grija pe care o purtati copiilor. Cei care va respecta va vor respecta si grija. Oricum eu imi cer scuze daca vreo mama preocupata a citit postarea si a avut acelasi sentiment ca si mine, adica cel de lipsa de respect fata de boala copilului. My bad.
Va spuneam atunci ca se pare ca-i epidemie, chiar este. Intre timp m-au sunat prieteni care au patit-o si ei, dar mai rau. Cand s-au dus cu copilul in spital sa-l interneze nu mai erau locuri, era plin de altii in aceeasi situatie. Virusul Coxsackie (cel vinovat de povestea asta) in varianta lui de tip A produce Herpangina, o boala similara, dar cu eruptie puternica la nivelul gurii si esofagului.
Un alt semn sunt accesarile de pe google, foarte multe pe tema asta, din cautari rezulta si niste intrebari, o sa le raspund mai jos. Intrebarile sunt in special legate de carantina impusa de boala, igiena corporala si de prezenta bolii la femeia insarcinata.
Componentele virozei:
Infectia apare de obicei in lunile iunie-octombrie in zonele cu o clima temperata ale emisferei nordice. In mod obisnuit Viroza mana-picior-gura este provocata de virusul Coxsackie A16 iar perioada de incubatie este de 1-2 zile. Bolnavul este contagios cu aproximativ o saptamana inainte de debutul bolii si poate ramane contagios si cateva saptamani dupa. Eruptia de pe corp se generalizeaza la 1-2 zile de la debutul cu febra, la fel si eruptia dureroasa din gura si gat. Simptomele dureaza 7-10 zile, recuperarea este de obicei completa si nu apar complicatii. Virusul poate fi depistat in materiile fecale, saliva, lichidul din veziculele eruptiei si in secretiile nazale. Deci contactul cu oricare dintre acestea prezinta risc de infectie. Modul cel mai comun de infectare este fecal-oral. Prevenirea se face printr-o riguroasa toaleta a mainilor dupa folosirea toaletei sau a schimbarii scutecelor.
Febra.
In povestirea trecuta va spuneam despre cum s-a instalat boala. Acum, cand stiu mai multe, imi dau seama ca primele semne aparusera de luni. Matilda transpira excesiv si-i curgea saliva. Am zis ca-i iese o masea, dar ea nu a avut deloc hipersalivatie din cauza dintilor. Febra s-a instalat in a doua zi de boala vizibila. A debutat cu febra mica/medie de 37,8-38 si in 24 de ore a trecut de 39. In primele 24 de ore nu i-am dat nimic contra febrei, o temperatura de 38,5 nu este considerata ca fiind mare pentru un copil de un an si trebuie asteptata evolutia. O perioada de febra ajuta si in vindecarea bolii. Cand febra depaseste 38,5 trebuie luate masuri de scadere. Dupa episodul cu febra 39,5 de miercuri seara am inceput sa-i administrez antitermice (panadol). Cu temperatura asta s-a trezit din somnul de dupa-amiaza, a crescut brusc. De altfel, ora 18 este ora de maxim a temperaturii corporale, de aceea pe la ora asta si febra isi atinge maximul. Pentru noi asta este primul episod de boala cu febra. A mai avut pe la 6 luni niste mucusori, cand noi toti am avut o viroza ceva de groaza, a trecut in 3-4 saptamani. Asa raceala nu am mai avut in viata mea. Copilul a luat-o atunci de la noi, dar intr-o forma foarte usoara, doar nas infundat si o stare mai alterata. Acum a fost prima ei temperatura, deci era de asteptat sa reactioneze foarte repede la Panadol. Asa si a fost. La Regina Maria mi s-a recomandat Panadol la 4 ore alternativ cu Nurofen la 4 ore. M-am mai sfatuit cu pediatra si am ajuns la concluzia ca daca in 4 ore nu apare iar febra sa ramanem doar cu Panadol la 6 ore. Am pazit-o toata noaptea si nu a fost nevoie sa-i dau mai repede de 6 ore. Schema de administrare (decisa intr-un final de mine, deci nu e o recomandare) a fost: 24 de ore- Panadol la 6 ore; 24 de ore -Panadol la 8 ore si 24 de ore – Panadol la 12 ore. Am procedat asa pentru ca in niciunul dintre intervale nu a facut febra mai mare de 37,5. Antitermicele nu se scot brusc si nici nu este indicat sa fie administrate mai mult de 3 zile. In cazul nostru a functionat bine asa. Ni s-a recomandat sa avem si Novocalmin in casa, se asteptau ca febra sa nu cedeze asa de usor si sa fie mai mare. In cazul in care copilul prezinta febra in intervalul de 4-6 ore NU procedati asa cum am faut eu, tineti legatura cu medicul, decideti de comun acord schema de tratament.
Eruptia de pe corp.
Cam 75% dintre persoanele care contacteaza viroza aceasta fac si eruptia cutanata. Ea debuteaza in jurul guri, pe talpi si in podul palmelor. Se poate extinde si pe coapse, torace, vulva. Matilda a avut peste tot. Au aparut intai mici bubite in jurul gurii si in talpi. Cele din talpa s-au extins cam in 24 de ore pana la glezne, apoi pe tot corpul. Cele mai vizibile si problematice au fost cele din zona gleznelor si cele de pe coapse. Eruptia poate fi una usoara sau una care sa evolueze din mici puncte rosii catre vezicule care se sparg si devin pustule. In cazul nostru au fost doar cateva care au ajuns bubite. Din fericire nu o mancau, exista si varianta (mai rara) in care eruptia este cu prurit si atunci copilul trebuie supravegheat suplimentar sa nu se scarpine. Veziculele au continut viral, deci trebuie avut grija cine intra in contact cu ele si pe unde sta copilul.
Eruptia nu necesita o ingrijire speciala. Trebuie avut grija sa nu se rupa veziculele. Ea se estompeaza din a 5 a zi de boala si catre a 10 a dispar de tot. Matilda mai are mici puncte unde au fost veziculele sparte. Ea inca merge deabusilea si s-a tarat pe ele. Putin mai iritate au fost si cele de pe fese. Mediul umed si inchis a favorizat asta. Caldura este un alt factor care inrautateste eruptia. O sa observati ca dimineata bubitele sunt putin vizibile, dar cum incep activitatile, transpiratul, caldura ele devin din ce in ce mai vizibile. In cazul in care este prezenta si mancarimea, medicul poate prescrie antihistaminice pentru a ajuta copilul.

Igiena corporala.
Boala nu impune absenta spalarii (ca in cazul varsatului de vant). Spalati copilul asa cum o faceati in mod normal. Puteti reduce timpul de imbaiere si sa scadeti temperatura apei cu un grad. Daca folositi produse comerciale (Nivea, Johnson, Dalin, etc.) acestea nu sunt tocmai cele mai blande cu pielea. Ar fi bine ca in aceasta perioada sa cumparati un produs mai bland, fara parfum, parabeni, sulfati sau sa spalati copilul pe corp doar cu apa. Nu-l frecati cu buretele sau manusa de baie. Pot aparea si descuamari ale pielii, nu fortati caderea ei prin tragere sau frecare.
Este foarte important sa-l uscati bine. Uscarea se face tot prin tamponare, nu frecati pielea. Uscati copilul si la fundulet daca folositi servetele umede. Incercati sa-l schimbati mai des daca are eruptie si pe fundulet. Chiar daca nu a facut pipi funduletul transpira in scutec. Folositi in fiecare zi un prosop curat si pe cele folosite spalati-le la 60 de grade. Procedati la fel si cu lenjeria de pat si hainutele de corp dupa ce boala se vindeca. Din pacate genul asta de viroza asigura o imunizare temporara si partiala. Boala poate reveni daca ne reinfectam.
Eruptia din gura.
Aici este marea problema. Eruptia apare in gura si in gat. Mediul cald si umed din gura favorizeaza aparitia pustulelor. Veziculele se sparg si devin foarte dureroase. Multi copii nu-si mai pot inghiti nici propria saliva, ce sa mai spunem de apa sau alimente. Acestea sunt si principalele complicatii ale bolii, copilul nu se mai hraneste si nu se mai hidrateaza. Mediul ne-a recomandat TantumVerde Spray. In cazul nostru a functionat foarte bine. In cazul alimentelor solide nu au fost probleme, lichidele le inghitea cu greu. Copiilor mai mici de un an li se recomanda Glicerina. Folositi ceea ce v-a recomandat medicul care a vazut copilul.
Nu este nevoie de o dieta speciala. Evitati alimentele care pot zgaria mucoasa, cum ar fi painea cu coaja, legumele si fructele tari, biscuiti, stiksuri si alte chestii de rontatit (adaca oferiti asa ceva copilului). Spalati bine si sterilizati tetinele, suzetele si vesela care se preteaza la asta.
Periajul dintilor trebuie sa fie unul bland. Daca eruptia este una foarte dureroasa puteti chiar sa luati o pauza din spalatul dintilor. Ar fi indicat si sa schimbati periuta de dinti dupa ce episodul de boala se incheie sau sa o sterilizati pe cea existenta. Puteti sterge dintii cu o compresa sterila pentru a-i curata. Copiii mai mari care stiu sa faca gargara sau sa-si clateasca gura pot fi incurajati sa faca asta cu ceai de galbenele.
Diareea.
Boala fiind provocata de un enterovirus ea poate produce si diaree. Medicamentele antidiareice nu ajuta, fiind o infectie viarala nu una bacteriana. Copilul trebuie ajutat cu alimentatie antidiareica – morcov fiert, orez fiert, banana sau alte alimente care din experienta voastra stiti ca ajuta copilul. Daca ii oferiti lapte praf trebuie sa schimbati formula cu una fara lactoza. Daca alaptati continuati alaptarea, nu se recomanda intreruperea. In cazul in care copilul este mai mare si bea lapte din comert, intrerupeti pentru 10 zile consumul acestuia. Si ouale ar fi de evitat in perioada eruptiei.
Daca nu puteti tine diareea sub control si copilul pierde lichide mai repede decat i le puteti administra mergeti cu el (din nou) la medic. Este posibil sa aiba nevoie si de alt tratament sau chiar de internare.
Matilda nu a facut diaree, in schimb eu am luat virusul de la ea si cu mine si-a facut de cap :). “Tratamentul” a fost post negru pentru 36 de ore (am baut doar apa si ceai de menta) si la reluarea meselor am mancat de doua ori cate 250 gr. de fine. Works like magic.
Atentie!!!
O mare atentie trebuie sa acordati igienei schimbarii scutecului sau a spalarii olitei. Virusul sta in fecale. Trebuie sa spalati copilul la fundulet dupa fiecare scaun si pe voi foarte bine pe maini. Spalati bine cu sapun si sub unghii. Spalati olita cu apa fiarta. Este bine sa mutati locul de facut caca in baie unde puteti spala bine gresia. Am vazut parinti care planteaza copilul cu olita peste tot, si in mijlocul sufrageriei in timp ce unii oameni mananca. Mna, fiecare cu sistemul lui. Pe perioada bolii ar fi recomandat ca acest episod sa se desfasoare in baie. Daca aveti un copilas mare care deja foloseste wc-ul,  trebuie sa-l igienizati dupa fiecare scaun pentru a proteja restul familiei.
Carantina/iesitul afara.
Aici am intalnit doua curente. Unii recomanda izolarea, altii spun ca-i suficienta o buna igiena a mainilor si ca nu ar trebui sa scoatem copilul din colectivitate. Eu as zice sa-l scoatem. Deja exista o epidemie, deci ce ne spune asta? Ca varianta cu spalatul pe maini la gradi nu merge. Apoi virusul se transmite si prin alte secretii ale corpului (saliva, mucuti) nu doar prin contact cu fecalele. Nu este o viroza respiratorie si nu se ia pe cale aeriana precum gripa. Dar se poate contacta prin saliva. Manute puse pe unde altii au pus gura, manute puse pe unde unele mame si-au schimbat copiii deja bolnavi (vedem destule in parc), maini de parinti si copii nespalate. Pustulele in sine au incarcatura virala. Deci eu as concluziona ca izolarea se impune de la sine si este de bun simt. Iar asta nu doar pentru a ii proteja pe ceilalti, dar si pe copilul in cauza de a mai contacta si alta boala.
Eu am tinut-o pe Matilda in casa 7 zile. In primele doua zile cand am reluat iesirile nu am mers in parculetele cu jucarii pentru copii. Ne-am plimbat departe de ele. Am inceput sa o duc iar la leagane cand eruptia era complet vindecata. In cazul in care boala nu s-a maifestat si cu eruptie cutanata perioada de 7 zile ar trebui sa fie suficienta.
Evitati contactul cu femei insarcinate! Daca mama face boala, aceasta este transmisa si la fat. Avand in vedere ca bolnavul este contagios cu o saptamana inainte de aparitia eruptiei si poate fi contagios pentru inca 2-3 saptamani dupa dispartia eruptiei, atentionati femeile insarcinate daca ati intrat in contact cu ele. Boala nu a fost asociata cu risc imediat de avort, dar s-au inregistrat cazuri de avort tardiv in urma contactarii bolii. O problema o ridica si febra ridicata, contactati medicul pentru a va recomanda medicatie contra febrei. Daca mama este simptomatica la nastere sansele ca bebelusul sa contacteze boala sunt foarte mari. De obicei ei fac o varianta foarte usoara a bolii, dar la nou nascuti s-au inregistrat si cazuri de infectii mortale (infectii generalizate ale organelor, miorcardita) provocate in special de Virusul Coxsackie serotipul B4.
Se recomanda tinerea copilului sub observatie pentru a urmari eventuale simptome neuronale. Virusul poate provoca meningita aseptica.
Multa sanatate va urez!