Sambata, 26 noiembrie 2016, la  Ramada Parc Hotel (nu Ramada Plaza Hotel cum a fost anuntat initial- locatia a fost schimbata in urma numarului mare de solicitari de participare), între orele 9.30 – 16.00 , va avea loc atelierul susținut de Oana Moraru, expert în educație, profesor și educatoare ,cu tema Copiii sub 6 ani. Vârsta de aur. Vârsta de grație. Incredibilii ani. .

Oana invită grădinițele și părinții să i se alăture într-o incursiune practică și revelatoare despre primii 6 ani de viață în educația unui copil! Evenimentul constă într-un un atelier cu exemple de activități, materiale și strategii pentru cea mai importantă etapă de creștere fizică, intelectuală și emoțională a copiilor noștri. O șansă pentru a începe devreme, inspirat și informat, dezvoltarea conștientă a celui mic. Pentru educatoare, manageri de gradinițe și părinți, aceasta va fi o zi pe care să o luați în suflet și în practicile voastre acasă și în clasă.

Pentru că școala românească suferă de lipsa specialiștilor metodici și didactici, adică de oameni care să transmită atât părințillor, cât mai ales cadrelor didactice – pașii, metodele și strategiile formării unui copil – Oana Moraru a ales să scrie un modul, sprijinit de o broșură explicită, despre cum și ce putem aplica acasă și la clasă pentru creșterea cognitivă, emoțională și fizică a copiilor. Broșura va fi distribuită în cadrul conferinței. Odată cu broșura, Oana va transmite ferm și public ce practici sunt absolut toxice și de nescuzat în felul în care copiii sunt tratați în grădinițe, emoțional și cognitiv, deopotrivă.

Oana Moraru este managerul Școlii Helikon, coordonator al Agenției pentru Mentorat Educațional ”Helikon”, publicist pe teme de educație, formator didactic, profesor și învățătoare. Ideile Oanei le găsiți pe platforma Vocea părinților.

banner-oana-moraru_26-nov

Locul întâlnirii noastre este Ramada Parc Hotel;
Intervalul: 10.00 – 16.00 ( 5 1/2 ore aplicate + pauza gustare – apă, cafea, ceai, patiserie și sandvișuri incluse – la sosire și în pauză)
Cost atelier: 420 lei
Înscrieri la: voceaparintilor@gmail.com

Mai multe detalii găsiţi pe pagina de facebook a evenimentului aici

 

Se intampla ca Matilda sa fie un copil foarte atent, empatic, sensibil si capabil de o profunzime a gandirii care de multe ori ma lasa fara replica. Este genul de om “rumegator”. Fiecare idee este intai disecata in capusorul ei si apoi vine cu intrebarile. N-a fost niciodata copilul “de ce?”. Am tot asteptat faza asta, dar n-a mai venit. Pentru ca ea are o alta logica, preia informatia, analizeaza, apoi intreaba cele mai neasteptate lucruri. Asa ca am avut parte pana pe la patru ani de toate discutiile despre familii, despre cum se nasc copiii, despre cum se fac copiii, despre corpul nostru si ce functii are fiecare parte, despre moarte si ce se intampla cu noi dupa ce murim, despre spatiu, despre de ce mancam animale, despre iubire, despre morala,adevar,  cred ca tot manualul de filosofie din liceu :)). Si cam la nivelul de liceu. Cel putin moartea este un subiect realuat frecvent. A inceput pe la trei ani si de atunci revine cu noi intrebari si concluzii. Si nu mereu cele mai confortabile psihologic pentru mine.

Atunci cand am pornit pe drumul asta de parinte am avut cateva linii mari din care mi-am propus sa nu ies. Una fiind politica fata de lucrurile “delicate”. Facand copilul la varsta adulta, dupa ce m-am format ca om si aveam deja opiniile si credintele mele bine solidificate la locul lor, stiam despre mine cine sunt si in ce zone ma invart. La fel cum stiam si ce mi-a lipsit in discutiile cu parintii mei atunci cand eram copil si cum informatiile primite si modul in care le-am primit mi-au afectat viata. Si, mai ales, cum m-au afectat lucrurile nespuse, dar transmise prin toti porii. Asa ca mi-am propus sa fiu foarte deschisa fata de copilul meu. Sa primesc aceste discutii, curiozitati, intrebari asa cum vin ele si in ritmul in care vin. Nu mi-am propus sa starnesc eu curiozitatea in copil. Ci sa ma intrebe ea pentru ca insemna ca a ajuns in mod natural la momentul acelei dileme. Mi-am propus sa-i raspund sincer, sa-i raspund atat cat intreaba si sa fiu mereu deschisa in cazul in care doreste sa reia discutia. Nu vrea ca ea sa fie umbra mea, vreau sa fie o persoana capabila de discernamant, de gandire analitica, critica, dar si un om capabil sa aiba propriile credinte si convingeri, dincolo de ceea ce cred eu.

Eu nu sunt un om religios. Sunt o persoana spirituala si cu o buna conduita, morala. Dar nu sunt omul ritualurilor, al credintei oarbe si a lipsei de argumente logice sau stiintifice. Cred ca exista ceva dincolo de noi, dar nu la modul Biblic. Deci, ca o consecinta, nici Matilda nu a fost expusa la prea mult mesaj religios. Bona ei se ducea cu ea la biserica. Am fost si impreuna de cateva ori pentru a aprinde lumanari. A fost sa asiste la diverse ceremonii- nunta, botez. Dar nu a asistat la slujbe sau nu i s-a vorbit in mod organizat si repetat despre religie. Insa nici nu am impiedicat mesajul atunci cand acesta a fost verbalizat in prezenta ei. Stiam, oricum, ca se apropie momentul acestei discutii pentru ca este varsta la care incep sa poata face diferenta intre real si ireal, intre lucruri palbabile si lucruri imaginare, intre stiinta si credinta. Asa ca acum cateva zile m-a intrebat din sesnin cine este Dumnezeu. Aproape mereu reuseste sa ma ia prin surprindere in cele mai ciudate momente. Chiar daca am eu un discurs repetat in minte, cand vine intrebarea lucrurile o iau pe alt drum. Iar daca despre lucrurile concrete imi este foarte usor sa-i raspund, despre cele nepalpabile imi este mai greu. Tocmai si pentru ca aici intervin credintele fiecaruia si pentru ca nu vreau ca ea sa creada ce cred eu. Asa ca m-a intrebat cine este Dumnezeu si pentru o clipa am ezitat sa-i raspund. Inca ma gandesc la ce i-am spus si sunt curioasa ce ecouri va avea in ea raspunsul primit.

- Mami, cine este Dumnezeu?

- Mami, depinde ce crede fiecare om. Eu cred ca Dumnezeu este sufletul mare din care am venit si unde o sa ne ducem inapoi.

- De unde am venit si eu?

- Da, de unde ai venit si tu!

- Si cand o sa mori o sa te duci inapoi in cer? Si apoi o sa te intorci inapoi bebelus?

- Eu asa cred. Asa te-am simtit pe tine cand ai venit, ca sufletul tau a venit la mine in burtica. Si cred ca atunci cand murim sufletul se duce inapoi.

- Dar cand te intorci bebelus nu o sa ma mai cunosti, nu?

- Nu, iubita mea, o sa fiu intr-o alta viata!

- Dar o sa ne mai intalnim acolo sus la Dumnezeu?

- Nu stiu, draga mea! Eu sper sa ne mai intalnim. Nu stie nimeni exact cum e acolo.

- Eu cred ca o sa ne mai vedem, mami! (si ma ia in brate)

- Si eu sper!

- Dar Dumnezeu e ca un om?

- Eu nu cred ca este ca un om. Cred ca este ca o lumina unde se aduna toata faptele noastre bune, toate gandurile noastre frumoase, tot ce facem bun. Si de fiecare data cand suntem buni sufletul ala mare creste.

- Este ca un Inger?

- Intr-un fel da, si ingerul tau sunt tot faptele si gandurile tale bune care te inconjoara si te ajuta sa fii puternica.

- Deci e ca un abur? Invizibil?

- Nu stie nimeni exact cum este, este asa cum simte fiecare om ca este. Este important cum crezi tu, nu cum cred eu sau alt om.

- Si unde sta El?

- Probabil peste tot in jurul nostru.

…….

- Dumnezeu de fapt este in sufletul nostru, mami! Asa cred eu!

…….

Ma tot gandesc de ceva timp ce sa fac cu Blogul. Astazi se implinesc patru ani de la primul lui articol. El tot “striga” dupa mine, eu tot ma lupt cu imposibilitatea de a relua scrisul. Eu scriu sincer, din suflet, nu stiu altfel. Nu stiu cu jumatati de masura. Iar experienta ultimilor ani, si mai ales a ultimului an, m-a impins catre nevoia de intimidate. Ni s-au intamplat atat de multe lucruri, atata viata a venit peste noi, incat pur si simplu ritmul, intensitatea, tavalugul asta, toate au fost prea mari. Si nu am putut scrie. Am simtit nevoia sa revin catre mine, catre interior. Sa ma regasesc. Sa ma repozitionez. Sa vad unde este locul meu in viata mea. Si sa-mi aleg o pozitie confortabila pentru mine si pentru copilul meu. Dar sa pot exista si eu cumva, pe undeva.

A fost un proces lung, au fost multe descoperiri, iertari, neiertari, amintiri, vise. Mi-am retrait copilaria, adolescenta, viata de tanara femeie. Viata ultimilor ani ca parinte singur. N-a fost deloc usor sa ma urmaresc. Sa rememorez lucruri pe care nici nu mai stiam ca le-am trait. Este greu sa-ti diseci copilaria. Sa-ti retraiesti abandonul si singuratatea. Dar trebuia sa fac asta pentru a intelege de ce sunt cine sunt astazi A fost un proces terapeutic uneori spectaculos, alteori epuizant. Mi-a fost teama, am fost nostalgica, am fost fericita, am plans, am ras. Este un proces in lucru pentru ca unele rani sunt atat de departe ingropate incat nu pot ajunge la ele inca. Iar toata aceasta descoperire de sine te face fragil. Pana cand o sa fii iar puternic, intai esti fragil. Ti-e teama ca orice te va frange. Si ai nevoie sa fii tu cu tine si cat mai putin in afara ta. Asa ca am abandonat Blogul, scrisul. Aveam nevoie de timp pentru mine si l-am luat de unde am putut. Am luat de la scris. Scris pe care il iubeam. Blogul asta il iubeam. Insa viata mea avea cateva locuri mari care-mi ocupau timpul: copilul, serviciul, oamenii dragi, casa si blogul. Si, paradoxal, singurul lucru care era despre mine- blogul- el a fost sacrificat. Sau castigat. Orele pe care le-as fi petrecut scriind public, le-am petrecut cu mine, in suflet.

Au fost multe momente cand am vrut sa scriu. Am inceput, apoi am renuntat. Ma simteam ca si cum as ajunge la un bal in mijlocul lui. Cand toti au baut vreo 2-3 pahare de vin, toti se cunosc, si… apare unul. Treaz, strain. Acum, cand ma uit in urma, cred ca a fost sanatos ca nu am scris despre ce ni se intampla. A fost si asta un exercitiu. Era usor sa pun mana pe laptop si sa-mi torn sentimentele, problemele, sa-mi torn viata aici si sa am impresia ca asa s-au rezolvat toate. Sa ma simt usurata de ele. Insa, adevaratele probleme si ganduri ti le rezolvi numai atunci cand esti tu cu tine. In intimitate. Cand capeti curajul sa-ti privesti viata in ochi. Am inceput sa fac asta acum un an, cam in aceasta perioada. Atinsesem cel mai jos fund de viata si stiam ca de acolo nu mai exista drum decat in sus. Pentru ca in jos… nu mai era mai jos de atat. Eram extrem de obosita, epuizata, extrem de conflictuala in ce simteam si ce imi doream. In ceea ce vroiam sa fac si sa fiu si ceea ce fusesem invatata sa fiu. Parintele pe care-l doream se lupta cu modelul pe care-l avusese. Anagjatul care am fost se lupta cu angajatul care eram acum. Femeia se lupta cu mama. Prietana care isi sacrifica si ultima farama de sine se lupta cu ratiuna care spunea stop. Unele inca mai negociaza intre ele, dar ma simt acum un om linistit. Poate asa cum n-am fost niciodata. Am parte de mine in viata mea. Pentru prima data de cand ma stiu.

Mi-a trebuit timp. Si l-am luat de aici. Dar m-am intors, Am fost putin cu mine.

Bine v-am regasit!

 

In weekendul 12-13 decembrie sunteti asteptati la Diverta Mall Baneasa- intervalul 13-19- pentru ca cei mici sa-si construiasca propria jucarie. Un eveniment simpatic marca Tekoneko. Noi mergem duminica, Mati vrea sa facem un tigru, vedem cum ne iese :).

Sute de nasturi colorați, pietricele sau funde! Acum poți să-ți faci orice animăluț de pluș!

Cum ar fi dacă ai putea să-ți alegi animăluțul preferat pentru a-i da formă și personalitate cu ajutorul a sute de decorațiuni? Și dacă ai avea tot atâtea forme și posibilități în care îl poți face să arate?

Asta vom face noi cu copiii de orice vârstă în acest weekend, și sâmbătă și duminică, între 13:00 și 19:00, la Diverta din Băneasa Mall. Copiii vor avea ocazia să-și ia acasă jucăria nou-făcută, iar părinții se pot bucura de un moment placut petrecut în librărie.

Părinții mai curioși pot face echipă cu copiii și pot ajuta la crearea noului personaj! :)

* Timpul recomandat de participare este de o ora iar taxa de 50 de lei.

buildurtoy

 

“- Mirunette (asa imi spune ea mie), vreau sa fac o campanie de Craciun pentru copiii nascuti prematur! Am selectat cinci blogger-ite mame si vreau sa scriem o poveste impreuna. Avem sprijinul celor de la Itsy Bitsy ca parteneri media si al celor de la Smartbox family cu tot ce inseamna productia. Toti banii obtinuti din vanzarea povestii vor fi donati Asociatiei Unu si Unu. Una dintre blogger-ite as vrea sa fii tu. Vrei?”

*

Am facut un scurt periaj al timpului disponibil, mmm de unde timp? Nu-i! Niciodata nu-i, dar fac! In ultimii cinci ani cred ca am ajuns un fel de magician al timpului, de unde nu-i, trebuie sa apara. Mai aveam o zi de concediu pe anul asta, stiam eu ca o pastez pentru ceva frumos. Asa ca am zis “da” din tot sufletul. Unu- pentru ca o iubesc pe Ana, doi- cred in campaniile pe care le initiaza impreuna cu partenera ei, trei- sufletul meu are acolo un loc special si cald pentru orice misiune legata de copii.  Patru zile mai tarziu ne adunam cu totii la Green Tea cu  un ceai cald si o prajitura cu mango, sus in mansarda minunata, pentru a incepe aceasta poveste. Povestea Gloriei.

*

Gloria pentru mine este un nume tare, tare special. Il pomenesc adesea. Adesea imi aduce si lacrimi in ochi. Deci, cand m-am vazut in fata partii mele din poveste, am stiut ca trebuie sa fac tot ce pot eu mai bine pentru a onora numele acesta. Gloria trebuia sa fie minunata, frumoasa, calda, un suflet absolut special, iubita. Scriam randurile mele si ma gandeam: “O, Doamne, cum fac eu sa citesc la inregistrari fara sa ma gatuie emotia si lacrimile?”. Apoi am primit mesajele fetelor implicate, la toata lumea a fost cu nod in gat si lacrimi de duiosie. Dar cred ca asa e bine, e bine cu emotie si dragoste, inseamna ca randurile mele au ajuns acolo unde trebuia. In suflet!

*

“Vad povestea ”Gloria si unicornul magic” ca un moment de conectare intre parinte si copil. Un moment de intimitate emotionala in care fiecare poate exprima si teama, si nevoile, si sperantele, si toate sentimentele si gandurile legate de experienta traita impreuna. Povestea Gloriei poate fi o ocazie de a repara ceea ce poate, in goana zilelor, am pierdut fara sa ne dam seama – relatia de siguranta dintre noi. Un moment in care, trecand de randurile povestii, parintele ii poate arata, inca o data, copilului, cat este de special si important pentru el, ca intelege ce simte copilul, ca este in continuare vazut si auzit, ca iubirea nu se diminueaza, ci are puterea magica de a creste la infinit. Un moment in care si noi parintii sa exprimam mai mult din ceea ce simtim, sa dam mai multe confirmari copilului, mai multa siguranta si sa ascultam mai mult. Aceste lucruri nu vin de la sine, de cele mai multe ori, ci este nevoie sa le facem intentionat. Gloria ne aminteste sa facem asta. „

 Alina Ciocodan, psiholog Smartbox family

*

Sambata, 28 noiembrie 2015, de la ora 11 in AFI Cotroceni- in fata bradului de Craciun- povestea draga a Gloriei si a unicornului sau Magic va putea deveni si povestea voastra draga. Va asteptam la lansarea organizata de Parenting PR a audiobook-ului Smartbox family impreuna cu “mamele” Gloriei pentru a ne bucura de acest moment special. Multumiri cu mare drag Itsy Bitsy- a fost o experienta foarte relaxanta inregistrarea alaturi de voi- Totul despre mame pentru sprijin si AfiPalace Cotroceni pentru  gazduire.

IMG_8766

Anul acesta m-am alaturat sustinatorilor Asociatiei Unu si Unu si cu drag va anunt ca va pregatim o surpriza pentru Sarbatori, pana atunci va las cu mesajul lor pentru aceasta zi importanta, Ziua Mondiala a Prematuritatii.

Ziua Mondială a Prematurităţii – celebrată de 3 ani în România prin Asociația Unu și Unu

“Astazi este 17 Noiembrie, dată care a devenit un simbol la nivel mondial, dar și în România prin Asociația Unu și Unu, fiind dedicată răspândiri și conștientizării prematurităii, cu scopul îmbunătățirii situației acesteia. Astfel, România susține de 3 ani Ziua Mondială a Prematuritatii, prin programul „Socks for life”- campanie lansată de Asociația Unu și Unu în 2013.

Așadar, o zi importantă pentru toate familiile care au prematuri dar și cadrele medicale. Ştim că eforturile depuse în secțiile de terapie intensivă neonatală sunt imense pentru a-i salva pe eroii de doar câteva sute grame, cunoaștem lupta lor pentru supraviețuire, lipsurile și nevoile din sistemul medical românesc, eforturile depuse de cadrele medicale, riscurile și efectele unei nașteri survenite înainte de termen.

Este ziua în care puteți ajuta la răspândirea și conștientizarea fenomenului de prematuritate și în România.

Despre fenomenul Prematuritatii în România

Studiile ONU, EFCNI sau UNICEF la nivel internațional arată că 79% dintre bebeluși sunt născuți între 32 și 36 de săptămâni, 10% între 28-31 de săptămâni, iar 11% vin pe lume la doar 28 de săptămâni. Nou născutul înainte de 28 de săptămâni de gestație sau cel foarte mic (sub 1000 de grame) este expus unor riscuri mari de a dezvoltă probleme severe de: surditate 3%; cecitate (orbire) 8%; paralizie cerebrală 8-12%; retard mintal 14%.

Nou născuții între 1500 și 2500 de grame pot avea diferențe ale coeficientului de inteligență față de un nou născut la termen. Nou născuții ce cântăresc peste 2500 de grame au un risc foarte mic de apariție a unui retard în dezvoltare.

Conform informațiilor preliminare publicate de Ministerul Sănătătii prin Institutul pentru Ocrotirea Mamei și Copilului și Fundația CRED în documentul “Evaluarea regionalizării îngrijirilor pentru nou-născuti în anul 2014”, România inregistrează una dintre cele mai crescute rațe ale copiilor născuti cu greutatea egală sau mai mică de 2500 gr-10,24%, din care 3,5% sub 1999 gr. Adaptarea nou-născutului prematur la viață extrauterina se realizează în condiții de dificultate, atât pentru bebeluși, cât și pentru părinți iar aceste probleme merită a fi aduse în atenția publicului larg și nu în ultimul rând trebuie să prevenim răspândirea fenomenului de prematuritate și în România.

Ziua Mondială a Prematuritătii, se află în 2015 la a V-a ediție la nivel global și în 2014 s-a bucurat de implicarea a peste 60 de tări din întreaga lume, care au organizat diverse evenimente, atingând o audiență globală de peste 1,6 milioane de oameni, din peste 200 de țări. Ziua Mondială a Prematurităţii a fost recunoscută de oficialităţi ȋncă din 2011 prin iniţiativa Organizatiei EFCNI (Fundația Europeană pentru îngrijirea copiilor nou-născuți) care apară interesele prematurilor și a nou-născuților, dar și ale părinților acestora, la care este afiliată şi Asociaţia Unu şi Unu.

Cum să te implici?

În semn de susținere a prematurilor dar și pentru a face această cauză și mai cunoscută, va invităm să vă schimbați poza de profil din conturile rețelelor de socializare, dar și cover-ul special creat de Asociația Unu și Unu pentru Ziua Mondială a Prematuritatii.

Nu uitați să folosiți hastag-urile: #ZiuaMondialaaPrematuritatii și #SoksForLife

poza de profil-20

Invitația la Ziua Mondială a Prematuritatii este valabilă pentru toată lumea: organizații de părinți, spitale, ong-uri, cadre medicale, companii, firme, politicieni, mass-media, părinți etc. Este simplu să vă implicați, să faceți cunoscută lupta prematurilor din România și să deveniți Vocea Prematurilor!

Nu contează cât timp aveți, câți bani sunteți dispus să donați, sunt multe căi prin care puteți susține Ziua Mondială a Prematuritatii pentru a face cunoscută lupta de supraviețuire a nou-născuților înainte de termen.

De ce să te implici?

Aproximativ 15 milioane de copii sunt născuți prea devreme în fiecare an. În România 1 din 10 bebeluși este prematur, adica sunt aproximativ 18,000 de copii care se nasc înainte de termen. Datorită progreselor din medicina modernă, pot fi salvate mai multe vieți. Totuși, cu cât este mai mică vârsta gestationala și greutatea la naștere, cu atât este mai probabil ca bebelușul va avea complicații după naștere. Aproximativ 1 milion de copii la nivel internaţional nu supraviețuiesc luptei pentru viață în fiecare an. Dar multe decese ale nou-născuților și dizabilități puteau fi evitate prin luarea unor măsuri sociale, economice şi legislative din ȋntreaga lume.

Despre Asociația Unu și Unu

Este prima și singura asociație de părinți care apăra drepturile copiilor din sarcini multiple și/sau prematuri și ale familiei acestora, oferind suport pe perioada spitalizării și după externare. Asociația Unu și Unu este membră a EFCNI (European Foundation for the Care of Newborn Infants), organizație care adună reprezentanți din peste 50 de țări.

Misiunea Unu și Unu este de a îmbunătăți sănătatea bebelușilor prin proiecte de prevenție privind nașterea prematură, informare și educare a societății civile privind nașterea înainte de termen, oferirea de suport părinților cu copii născuți înainte de termen și derularea de proiecte privind urmărirea, monitorizarea copiilor după externare până la vârsta de 2 ani. Viziunea Asociației Unu și Unu este să devină vocea prematurilor, a multipleților și a părinților lor din România,www.unusiunu.com

Despre EFCNI

Organizație cu reprezentanți din peste 50 de țări, EFCNI este prima organizație pan-europeană care reprezintă interesele prematurilor și a nou-născuților, dar și ale părinților acestora. Acesta reunește părinti și experți din diferite discipline ale sănătății, cu scopul comun de a îmbunătăți sănătatea pe termen lung a prematurilor și a nou-născutilor prin prevenire, tratament, îngrijire și suport. EFCNI primește finanțare din partea partenerilor săi premium, Abbvie, Philips AVENT, Dräger, Nestlé Nutriție și Shire, precum și de la alte companii private și donatori individuali. www.efcni.org

RO_Socks_for_Life_Facebook_Cover_unusiunu

 

Cunosc acest barbat. Este musulman. Prin nastere, prin asumare, prin credinta, prin traire si prin fapte.

Cunosc acest musulman care isi iubeste semenii, indiferent de religia lor, vede frumosul si binele in fiecare. Suntem cu totii oameni, ce conteaza religia?

Cunosc acest musulman plin de compasiune fata de suferinta celor din jur. I-am vazut ochii plini de lacrimi in fata unui copil al strazii, i-a oferit ajutor si sufletul lui a ramas mult timp dupa alaturi de acel copil.

Cunosc acest musulman revoltat pe faptul ca semenii lui isi scot femeile din casa acoperindu-le fiecare centimetru de piele. El e mandru ca femeia de langa el e frumoasa. Da, e gelos ca orice barbat. Dar respectul pentru fiinta datatoare de viata este mai mare.

Cunosc acest musulman care s-a revoltat atunci cand am facut o gluma misogina. Cum adica fiica lui nu ar putea sa fie orice si-ar dori in viata?

Cunosc acest musulman care atunci cand a fost casatorit cu o crestina si-a botezat copilul si crestineste. Copilul va alege ce religie va dori el atunci cand va fi adult. Daca va alege una.

Cunosc acest musulman care se opreste din ceea ce facea si atunci cand aude chemarea lui la rugaciune, dar si atunci cand bate clopotul bisericii mele. Respectul pentru credinta celuilalt este la fel de mare.

Cunosc acest musulman furios si trist pentru faptele semenilor lui radicali, ale teroristilor, criminalilor si extremistilor care omoara oameni nevinovati aproape zilnic atat in tara lui cast si oriunde in lume.

Cunosc acest musulman caruia i s-a taiat respiratia cand i-am spus ca eu am un copil fara tata. In religia si in legea lor asa ceva nu este permis. Orice barbat este obligat sa-si recunoasca si sa-si ingrijeasca copiii pe care i-a conceput.

Cunosc acest barbat si este unul dintre cei mai buni, blanzi, rabdatori, intelepti, iubitori si deschisi la minte oameni pe care-i cunosc. Bunatatea lui m-a facut sa fiu si eu un om mai bun. Puterea lui de intelegere m-a facut sa gandesc mai departe, mai mult, mai profund. Rabdarea lui m-a facut sa dau timp lucrurilor pentru a le intelege mai bine. Felul in care ma vede el m-a facut si pe mine sa ma vad asa cum sunt. Dragostea lui pentru copii m-a facut sa fiu o mama mai buna. Iubirea pe care a varsat-o asupra mea m-a facut sa cred ca se poate sa fii iubit asa. Acest barbat este iubitul meu! Singurul barbat pe care l-am vazut potrivit pentru a fi tatal copilului meu. Si nu-l vad asa pentru ca-l iubesc. Il iubesc pentru ca el este asa!

In lume exista 1,6 miliarde de musulmani. Aproape 24% din populatia Pamantului. Dintre ei cati sunt criminali nebuni? Si cati sunt oameni ca omul meu?

11838908_917366174991128_3441725581343025968_o

Mozaic, Hagia Sofia, Istanbul

Ne intoarcem cu bucurie in lista partenerilor Zurli! Mai ales ca intre timp puiul a meu a crescut si fata de acum doi ani si jumatate- cand am fost noi pentru prima data la un spectacol Zurli- acum a devenit un adevarat fan si ma “taraste” ea pe mine la spectacole, nu mai trebuie sa o “car” eu pe ea. Am fost la aproape toate spectacolele lor din Bucuresti, iar eu am plecat mereu cu lacrimi in ochi ca de fiecare data cand o vad fericita si bucurandu-se cu tot sufletul de ceva. Si, poate, o data in plus cand am auzit Cantecul pentru Maya care ma urmareste de cand l-am asculat pentru prima data in vara la Sala Palatului. Este si preferatul Matildei si de fiecare data cand il ascultam ne uneste intr-un fel special.

DSCF5545

Zurli2

Gasca Zurli ne transmite in legatura cu spectacolul de pe 18 Octombrie ora 11 de la Palatul National al Copiilor:

“Vreau Pupic de noapte bună” este un spectacol despre cum putem transforma cele mai obositoare momente ale zilei în motive de joacă. Trezitul dimineața, spălatul pe dinți, îmbrăcarea pentru școală sau grădiniță și momentul de dinainte de culcare sunt de cele mai multe ori precedate de luuungi discuții și negocieri. Și cu cât părinții devin mai nerăbdători și mai nervoși cu atât mai puternică e încăpățânarea celui mic. Noi știm cum să transformăm aceste momente în clipe amuzante îmbrăcând în joacă fiecare acțiune: Hai scoala-te, ridică-te, trezește-te se pot spune în foarte multe feluri. Dimineața dă startul întregii zile și noi alegem să o începem frumos, cu cântec, joc și voie bună iar seara o închidem cu afecțiune, căldură și atenție. În spectacolul “Vreau Pupic de noapte bună” îi învățăm pe părinți cum să obțină asta jucându-se cu copiii lor și nu enervându-se.

    Afis cu logo-uri

            Biletele se găsesc la casieria Palatului Național al Copiilor de luni până vineri între orele 12:00-18:00, sâmbăta între orele 12:00-14:00, detalii la telefon: 021/330.2277

și la magazinele partenere Eventim (click aici).

Preț bilet: 40 Ron cat.IV, 60 Ron – cat. III, 80 Ron – cat.II, 100 Ron – cat.I

*Dacă un adult ține un copil în brațe, plătește un singur bilet.

*Dacă rămân bilete nevândute, acestea se vor găsi la intrare cu aprox. o oră înainte de spectacol.

Asa cum v-au obisnuit cei de la Zurli, si acum ofera prin intermediul Blogurilor partenere o invitatie pentru doua persoane la Spectacolul de duminica, 18 Octombrie!

Va rog sa va inscrieti lasand un comentariu cu activitatea voastra preferata de seara alaturi de cei mici!

Castigatorul va fi anuntat vineri seara, va rog sa urmariti comentariile pentru ca in cazul in care nu puteti merge sa pot oferi invitatia altei persoane, va multumesc!

11116375_879861828741563_8488879745959306664_o

 

Programul complet al spectacolelor și detalii găsiți pe site-ul http://www.zurli.ro/vreau-pupic-de-noapte-buna/

Ca multi dintre copiii nascuti in timpul Razboiului si el a avut nesansa de a trai in saracie si lipsuri. Dar cel mai mare gol ramasese acolo unde ar fi trebuit sa fie parintele lui, tatal lui. Murise in timpul incursiunii de la Cotul Donului. Sau cel putin asta stia el. Ce s-a intamplat cu el de fapt nu o sa stie nimeni niciodata. Daca a murit acolo sau in alt loc. Daca a fost prizonier. Daca a ajuns in lagar in Siberia si a sfarsit acolo. Unul dintre miile de oameni disparuti in Razboiul altora. Caci disparut era. Nici macar mort. Mort e bine, mort e definitiv, mort este inchiderea cercului. Mort inseamna ca poti sa-l plangi, poti sa-i faci un mormant, poti sa iti suferi suferinta pana la capat. Dar el nu s-a mai intors, iar ei l-au asteptat fugind peste camp catre drumul care duce in sat de fiecare data cand se intorceau oameni de pe front sau din lagare. Insa el, bunicul meu, nu s-a mai intors niciodata. Iar tatal meu a crescut cu golul acela infiorator din prima lui zi de viata. Nu si-a cunoscut niciodata tatal. Era o imagine pe o cruce, o poza pe perete, cateva povesti pe care i le-a spus mamaie. Cateva amintiri pe care le avea sora lui mai mare. In rest… nimic. Golul. Iar copilul a crescut si golul a devenit tot mai mare si mai dureros. Copii chinuiti, maturizati inainte de vreme, munciti si infometati. Toata lumea muncea. Nimeni nu avea timp sa fie copil.

Uneori vrea sa vorbeasca despre asta. Il ascult. Il ascult pentru el si pentru copilul meu care creste cu acelasi gol in viata. Vreau sa inteleg mai mult. Sa stiu unde au fost punctele de cotitura care l-au conturat ca om. Ce a fost mai greu, ce a durut mai tare. Cum as putea sa alin durerile astea pentru copilul meu. Ce a lipsit mai mult. Tata are acum 73 de ani, dar o imagine, un gust al celor vremuri, traieste inca in sufletul lui la fel de viu. Sentimentul ca nu era nimeni acolo mai mare si mai puternic pentru a-l apara. Ca baietelul firav, negricios, slab si cu cu pantofii legati cu sarma nu avea parte de protectia oferita de imaginea unui tata. El nu avea pe cine sa cheme sa-l apare, nu avea cu cine sa-i ameninte pe cei care-l umileau si bateau, nu avea “spate”. A crescut fara a putea fi aparat, fara sentimentul de ocrotire masculina, de forta care chiar daca nu se vede se simte. A crescut luptand singur pentru el, aparandu-se singur, lovind si luptandu-se de unul singur. A crescut devenind puternic si singur. Avand in minte imaginea capului de copil spart cu un penar din lemn. Copil care atat de mult il umilise si il terorizase incat intr-o zi, satul, a ridicat penarul si l-a lovit pe acel copil. Lucrul asta l-a marcat. E unul dintre acele momente de rupere emotionala. Cred ca atunci, copilul fara protectie, a decis ca nu are nevoie de nimeni si ca singur poate fi puternic. Dar tot atunci a decis asta si pentru ceilalti. Si pentru viitorii lui copii.

Acum cateva saptamani eram foarte suparata pentru o nedreptate in fata careia nu ma puteam apara. Un om practic necunoscut spunea mizerii despre mine altor oameni necunoscuti. Cum te aperi de neadevarurile spuse despre tine, cum te aperi de nedreptate? Cum se apara omul care este prea educat pentru a intoarce palma? Cum se scutura de sentimentul pe care il are inradacinat in el, sentimentul ca trebuie sa te aperi, ca trebuie sa te descurci singur? Eram mahnita profund. Furioasa. Neputincioasa. Metodele mele de aparare sunt feminine, sunt putine si sunt neeficiente in fata celor care joaca urat. Simteam trairea asta transmisa din alta generatie, din prea multe generatii, ca sunt un copil fara tatal lui sa-l apere. Iar el, omul din viata mea, m-a simtit. M-a ascultat si a facut cel mai firesc gest posibil. Mi-a oferit protectie! A oferit caldura si consolare pentru mine. Apoi a intors fata nepritenoasa si puternica fata de cel care-mi provocase suferinta Ceva uman si firesc. Ceva ce un om care iubeste un alt om va face instinctiv. Dar eu nu stiam asta, nu triasem asta si in loc sa imbratisez sentimentl de protectie, m-am luptat cu el. Si cu cel care mi-l oferea. Am raspuns atat de agresiv si de defensiv in acelasi timp incat el nu a inteles nimic. Nu numai ca nu acceptam protectia lui, dar incercam sa apar agresorul ce-mi facuse rau. Pentru ca asa am fost crescuta, pentru ca in orice situatie eram intrebata ce am facut eu, adica orice lucru rau implica vina mea, eu eram de vina pentru ce se intampla. Atat de adanc in mine era mecanismul acesta incat am “lovit” omul care imi oferea ceea ce nu avusesem niciodata.

Am inceput sa scriu acest articol atunci, au trecut saptamani. Si l-am lasat asa neterminat pentru ca imi era prea greu sa-l inchei. A trebuit sa stau de vorba cu mine si sa-mi inteleg reactia. Sa imi cer iertare celui care ma iubise si isi pusese bratul in jurul meu. Fata de cel care nu s-a gandit nici macar  o secunda ca eu am determinat situatia. De ce am reactionat agresiv in fata sentimentului de protectie? Pentru mine a fost coplesitor. Dupa ce traiesti o viata intr-o familie si intr-o societate in care “victima” este mereu vinovata, este greu sa intelegi cum pentru altii “agresorul” este vinovat. De ce grupul social coalizeaza mai usor in jurul agresorului si culpabilizeaza victima? De ce femeia ia mereu bataie de la barbat pentru ca “stie ea de ce”? De ce victima unui viol “a facut ea ceva, s-a imbracat in fusta scurta”? De ce copilul batut sau agresat verbal e “un obraznic rasfatat si o merita”? De ce mesajul agresiv este privit cu respect iar cel decent si civilizat este practic invizibil? Si mai ales de ce am devenit atat de obisnuiti cu asta incat nu ne mai deranjeaza? De ce am preferat sa sufar intr-o situatie pe care nu aveam cum sa o rezolv singura si nu am lasat barbatul de langa mine sa-i explice persoanei care ma nedreptatise ca gestul sau nu va ramane fara consecinte? De ce m-am suparat tot pe el pentru ca incerca sa ma apere? Nu am vrut sa par vulnerabila in fata lui? Nu am vrut sa-mi altereze sistemul meu pus de o viata la punct? De ce i-am spus ca ma descurc singura si nu am nevoie de el, doar era o minciuna? De ce nu am recunoscut cat de bine este sa ai pe cineva care sa te protejeze?

Untitled-5

Traim intr-o societate profund bolnava care ne-a contaminat si pe noi din prima clipa de viata. Traim in tara lui “ai venit batut de afara? stai ca te mai bat si eu putin!”. Traim intr-o tara in care de multe generatii copiii nu au fost crescuti cu un brat protector pe dupa umeri. In care cel firav a fost victima, in care cel diferit a fost umilit, in care oricine a incercat sa fie un “individ” a fost linsat de cei care vroiau sa fie “gloata”. Nu stim sa oferim si sa primim sustinere, sprijin, prietenie, compasiune reala. Am fost hingheriti de generatii intregi, am trait fiecare pentru el, am muscat mana intinsa, am spart capete din teama. Acum suntem si noi parinti, stirbiti de afectiunea si protectia de care am fi avut nevoie atunci cand veneam cu lacrimi in ochi acasa pentru ca fusesem batuti sau umiliti. Suntem parinti si ar trebui sa rescriem istoria asta trista. Sa invingem impulsul obisnuintei si sa ne imbratisam copiii, sa le luam apararea, sa gandim bine despre ei. Sa nu permitem critica gratuita si abuzul asupra lor. Nu ne vine natural ba chiar ne luptam cu vocea iubirii pentru ei si ne purtam asa cum s-au purtat si parintii nostri cu noi. Nu am fost crescuti asa, dar putem invata. Si cel mai simplu este sa facem asta protejand oamenii dragi, apoi, cand o sa vedem si un strain agresat, in orice fel, o sa stim sa-l protejam fara sa-l consideram vinovat ca este victima, Puneti o mana dupa umarul cuvia!

 

Mami, am fost pe Luna si ti-am adus o briosa de capsune!

Zise copilul meu razand incantat de experienta intergalactica la coborarea de pe traseul de aventuri. Traseu destul de dificil pentru Matilda care nu este nici cel mai temerar si nici cel mai acrobat copil. Ba chiar cu o teama de inaltime pe care incercam sa o diminuam cu timpul. Una dintre metode fiind chiar aceasta: parcurgerea traseelor suspendate din parcurile de Aventura. Expunerea controlata si in conditii de deplina siguranta la inaltimi progresive pare sa functiune mai ales in cazul copiilor care manifesta o teama moderata de inaltime. Fara a forta copilul si a-l “arunca” brusc in mediul strain, copilul accepta provocarea si inainteaza in ritumul sau. Asta s-a intamplat si cu Matilda pe traseul indoor de la NoGravity Club sub blanda si atenta indrumare a Sabinei Lefter- specialist in educatie non-formala. Cum ea este pasionata de plante si Cosmos- cum probabil sunt multi copii- a acceptat destul de usor sa se aventureze pe “sarma” si a parcurs cu ajutorul Sabinei calatoria printe planete si comete pana la finalul cel mare, da, TIROLIANA. O experienta pozitiva si fara lacrimi de teama- ma asteptam sincer la ele pentru ca au fost momente cand si-a atins limita de sus a fricii de inaltime- pe care doreste sa o repete. Multumim Parenting PR pentru invitatia la evenimentul de promovare NoGravity Club si pentru ocazia de a descoperi acest spatiu inedit.

NoGravity-spatiu

#NoGravityClub este singurul loc de aventură şi escaladă destinat exclusiv copiilor cu vârste cuprinse între 4 şi 12 ani care îmbină aventura cu jocul şi educaţia non-formală, încurajând mişcarea şi dezvoltarea personală a celor mici. NoGravity Club înseamnă sport, aventură şi educaţie pentru copii în condiții de confort și siguranță tot timpul anului. Vizitatorii au acces în sala de aventură și escaladă şi ocazia de a participa la ateliere tematice, atât pentru copii, cât şi pentru familie. Doritorii pot de asemenea organiza petreceri de aventură și escaladă pentru cei mici. Călătorind în viitor, cei mici devin recruţi într-un program de explorare spaţială, scopul final fiind găsirea unei noi planete care să poată susţine viaţa oamenilor. În timpul activităţilor sunt în permanenţă asistaţi de echipa de specialişti NoGravity din care fac parte Alexandru Codreanu, fost căţărător de performanţă şi Sabina Lefter, specialist în educaţie non-formală.

NoGravity-echipament2

NoGravity-siguranta

NoGravity-siguranta2

Alex Codreanu, iniţiatorul conceptului NoGravity, a explicat că „prin intermediul activităţilor propuse, copiii descoperă şi învaţă lucruri noi prin intermediul provocărilor reale, nu de pe tabletă. Activităţile de aventură şi escaladă sunt completate armonios cu educaţia non-formală, la care se vor adăuga în curând ateliere tematice pentru copii.”

NoGraviti-instructaj2

Invitată la eveniment în calitate de specialist, Alina Ciocodan, psiholog Smartbox Family, menționa că „încrederea de a încerca lucruri noi se formează atunci când îi oferim copilului oportunităţi de a gestiona situaţii noi, inedite, care îl provoacă să îşi depăşească limitele, şi în acelaşi timp îi confirmăm sprijinul pe care poate conta din partea noastră. Cu siguranţa că suntem acolo, de aceeaşi parte a baricadei, că este în regulă să greşească, să aibă nevoie de ajutor şi să îi fie frică, copilul se simte motivat să exploreze şi să înveţe lucruri noi. Abilitatea de a-şi recunoaşte, denumi şi accepta emoţiile – de exemplu frica, nesiguranţa – îl va ajuta pe tot parcursul vieţii. Ca parinte, îi transmit copilului că este văzut, auzit şi acceptat atunci când îi permit să exprime şi emoţiile negative şi îl însoţesc în învaţarea unor mecanisme sănătoase de reglare a acestora.”

NoGravity-indrumare2

NoGravity-indrumare

NoGravity-infrumare4

La eveniment, copiii s-au putut căţăra printre stelele Căii Lactee, s-au bucurat de zona de aventură cu tematică spaţială, totul culminând cu tiroliana care leagă o navă spaţială de o poartă stelară. În sprijinul conceptului NoGravity au venit şi cei de la Tupperware şi Smartbox family.

NoGravity Club este deschis luni de la 16:00 la 21:00, de marţi până vineri, între orele 09:00 – 21:00, sâmbătă între 10:00 şi 21:00 şi duminică între orele 10:00 şi 18:00. Intrările se fac din 30 în 30 de minute şi separat se pot organiza petreceri pentru copii.

Mai multe detalii puteţi găsi pe www.nogravity.ro, sau puteţi contacta direct echipa NoGravity pe email la adresa contact@nogravity.ro sau la telefon 031 100 8888.

NoGravity-tiroliana

1 2 3 33